Statornicie și mângâiere sunt două comportamente evidențiate de papa Francisc în cea de-a 15-a cateheză dedicată speranței creștine, din cadrul audienței generale de miercuri, desfășurată în Piața Sfântul Petru.
Inspirându-se dintr-un fragment luat din capitolul 15 al Scrisorii sfântului apostol Paul către Romani, papa Francisc a explicat că, în fragmentul propus, "statornicia" și "mângâierea" sunt citate de două ori. Mai întâi, în legătură cu Sfintele Scripturi și apoi în legătură cu Dumnezeu însuși. Pontiful a pornit de la definirea celor doi termeni ce reprezintă o cheie de înțelegere privind speranța creștină.
Papa Francisc: «Am putea defini statornicia ca răbdare: este capacitatea de a suporta, de a purta în spinare, de a rămâne fideli chiar și atunci când greutatea pare să devină prea mare, insuportabilă, și suntem tentați să judecăm negativ și să renunțăm la tot și la toți. În schimb, mângâierea este harul de a ști să surprinzi și să arăți în orice situație, chiar și în cele mai marcate de deziluzii și de suferință, prezența și acțiunea plină de compasiune a lui Dumnezeu. »
Explicând că, înainte de toate, este Cuvântul lui Dumnezeu cel care ne determină să ne îndreptăm privirea spre Isus, să-l cunoaștem, să ne conformăm și să ne asemănăm tot mai mult cu El, pontiful a subliniat totodată capacitatea Cuvântului de a ne revela că Domnul este cu adevărat "Dumnezeul statorniciei și al mângâierii", care rămâne întotdeauna fidel iubirii sale față de noi și se îngrijește de noi, acoperindu-ne rănile cu bunătate și milostivire.
«Din această perspectivă» - a explicat pontiful – «se înțelege și afirmația inițială a apostolului: "Iar noi, cei tari, suntem datori să purtăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne complăcem în noi înșine».
Papa Francisc: «Această expresie "noi, cei tari" ar putea părea infatuată însă, în logica Evangheliei, știm că nu este astfel ci, dimpotrivă, este tocmai contrariul căci forța noastră nu vine de la noi, ci de la Domnul. Cine experimentează în propria viață iubirea fidelă a lui Dumnezeu și mângâierea sa este în măsură, ba chiar are îndatorirea, să stea alături de frații cei mai slabi și să ia asupra lor fragilitatea acestora. […] Și poate să o facă fără a se complace, ci simțindu-se asemenea unui canal care transmite darurile Domnului, devenind astfel, în mod concret, un semănător de speranță. »
«Cuvântul lui Dumnezeu», a evidențiat Sfântul Părinte, «alimentează o speranță care se traduce, în mod concret, prin comuniune și slujire reciprocă. Deoarece, chiar și cine este 'tare' experimentează mai devreme sau mai târziu fragilitatea și nevoia de mângâiere din partea celorlalți. Și invers, chiar în stare de fragilitate se poate întotdeauna oferi un surâs sau o mână de ajutor unui frate aflat în dificultate. »
«Dragi prieteni, nu-i vom mulțumi niciodată îndeajuns lui Dumnezeu pentru darul Cuvântului său prezent în Sfânta Scriptură. Acolo, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos se revelează ca 'Dumnezeu al statorniciei și al mângâierii'. Acolo devenim conștienți de modul în care speranța nu se fondează pe capacitățile sau pe forțele noastre, ci pe sprijinul lui Dumnezeu și pe fidelitatea iubirii sale, adică pe tăria lui Dumnezeu și pe consolarea lui Dumnezeu», a spus papa Francisc în încheierea catehezei audienței generale de miercuri, dedicată speranței creștine care se fondează pe Cuvânt.
Tot la audiența generală de miercuri, 22 martie, pontiful a adresat un apel, îndemnând toate comunitățile să trăiască cu spirit de credință întâlnirea din 23 și 24 martie pentru redescoperirea sacramentului reconcilierii, inițiativă intitulată '24 de ore pentru Domnul'. Îmi exprim speranța ca și în acest an, un astfel de moment privilegiat, de har, din parcursul Postului Mare, să fie trăit în numeroase biserici pentru a se experimenta întâlnirea bucuroasă cu milostivirea Tatălui, care-i primește și-i iartă pe toți.
RV/AM
