Fiți creștini curajoși, strâns legați de speranță și capabili să suportați momentele de încercare. Acest îndemn a constituit esența omiliei papei Francisc din cadrul Sfintei Liturghii celebrată marți, 17 ianuarie, în cursul dimineții, în capela Casei Sfânta Marta, din Vatican. Imaginea creștinului curajos și plin de speranță a fost prezentată de pontif în antiteză cu creștinii dominați de lâncezeală, care stau pe loc, ca și cum Biserica ar fi pentru ei un spațiu de parcare.
Inspirată dintr-un fragment luat din Scrisoarea către Evrei, capitolul 6, prima lectură din liturgia zilei, Sfântul Părinte a subliniat importanța – pentru noi creștinii – de a ne "arăta râvna în desăvârșirea speranței până la sfârșit". Zelul și curajul caracterizează comportamentul creștinului în fața vieții, cel care-l urmează pe Cristos trebuind să se antreneze în astfel de atitudini, asemenea atleților de performanță care se antrenează pe stadion pentru a câștiga o competiție sportivă.
Papa Francisc: "Creștinii leneși sunt creștinii care nu au dorința de a înainta, creștinii care nu luptă pentru schimbarea situațiilor, pentru înnoire, pentru schimbarea care ne-ar face bine tuturor dacă s-ar petrece. Acești creștini sunt leneși, sunt asemenea creștinilor opriți într-o parcare, care identifică Biserica cu un bun loc de parcare. Și, când spun creștini, mă refer la credincioșii laici, la preoți, la episcopi… La toți. Există numeroși astfel de creștini 'parcați'. Pentru ei Biserica este asemenea unei parcări care păzește viața și merg înainte cu toate asigurările posibile. Însă, acești creștini care stau pe loc mă fac să mă gândesc la un lucru pe care ni-l spuneau bunicii noștri când eram mici: 'Fii atent la apa care băltește, care nu se înnoiește, căci apa neschimbată se strică numaidecât."
Ceea ce face ca un creștin să fie curajos este speranța, în vreme ce 'creștinii leneși' ajung să fie inactivi, ca și cum ar trăi toată viața la pensie:
Papa Francisc: "Mesajul conținut în prima lectură din liturgia zilei este speranța: acea speranță care nu dezamăgește, care merge dincolo de cele lumești o speranță sigură și neclintită pentru viața noastră. Speranța este ancora pe care am aruncat-o și de funia căreia suntem prinși.(…) Speranța înseamnă să lupți, agățat de funia ancorei, pentru a ajunge pe malul cerului. În lupta de toate zilele, speranța este o virtute a deschiderii spre orizonturi, și nu o formă de închidere. Poate că este virtutea care se înțelege mai puțin, însă este cea mai puternică. Cel care trăiește cu speranță, privește înainte chiar și în momente grele, când totul pare să fie întunecat, agățându-se de coarda ancorei și suportând."
Îndemnându-ne să trăim însuflețiți de speranța creștină care nu dezamăgește niciodată, papa Francisc ne sugerează să ne întrebăm ce fel de creștini suntem, dacă aparținem categoriei creștinilor plini de curaj și de speranță sau creștinilor lâncezi:
Papa Francisc: "Să ne întrebăm: eu cum sunt, cum este viața mea? Am o existență deschisă spre orizonturi, plină de speranță și de curaj sau merg înainte cu un stil de viață căldicel? Fie ca Domnul să ne dea harul de a depăși egoismul specific creștinilor care stau pe loc, ca și cum ar fi parcați, care privesc doar la ei înșiși, nereușind să-și înalțe ochii și să privească la El, la cel care este Domnul nostru."
RV/AM
