Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Jertfa de sine și iertarea sunt esența gloriei lui Dumnezeu

 
Jertfa de sine și iertarea sunt esența gloriei lui Dumnezeu
  • 18 Mar 2024
  • 732

Pentru Dumnezeu, gloria nu corespunde succesului uman, faimei sau popularității: nu are nimic autoreferențial, nu este o manifestare grandioasă de putere, urmată de aplauzele publicului.

 

Această reflecție despre slava lui Dumnezeu, cu totul diferită de ideea de glorie și mărire avută de umanitate, s-a aflat în centrul alocuțiunii papei Francisc care a însoțit rugăciunea antifonului marian  "Angelus", de duminică, din Piața San Pietro.

Pornind de la Evanghelia duminicii a V-a din Postul Mare, după sfântul Ioan, capitolul 12, în care ni se spune că pe Cruce vom vedea glorificarea lui Isus și a Tatălui, pontiful s-a oprit asupra dificultății omului de a înțelege că slava lui Dumnezeu se manifestă tocmai pe Cruce, care nu este o înfrângere, un eșec, deoarece a se glorifica înseamnă pentru Isus iubirea față de noi până la a-și da viața. Pentru Isus – a explicat – a se glorifica înseamnă a se dărui pe sine, a se face accesibil, a oferi iubirea Sa, lucru care s-a petrecut în mod culminant pe Cruce, unde a făcut cunoscută la maximum iubirea lui Dumnezeu, dezvăluind chipul milostivirii, dându-și viața pentru noi și iertându-i pe cei care l-au răstignit.

Cu referire la Cruce, "tronul lui Dumnezeu", pontiful a spus că de acolo Domnul ne învață că adevărata glorificare, cea care nu apune niciodată și care ne face fericiți, este făcută din jertfa de sine și din iertare. Jertfa de sine și iertarea sunt esența gloriei lui Dumnezeu, acestea fiind calea vieții pentru noi. Spre deosebire de gloria dumnezeiască,  gloria lumească este trecătoare și nu lasă bucurie în inimă, nici nu duce la binele tuturor, ci la dezbinare, discordie și invidie.

După definirea gloriei lui Dumnezeu, despre care este de dorit să strălucească în noi, suntem îndemnați să ne întrebăm ce fel de glorie dorim pentru noi, dacă cea lumească, legată de deșertăciune, sau gloria jertfei de sine și a iertării care îl mărturisește pe Dumnezeu în lume și face să strălucească frumusețea vieții.

La final, Sfântul Părinte ne-a îndemnat să-i cerem Preacuratei Fecioare Maria, care l-a urmat cu credință pe Isus în ceasul pătimirii, să ne ajute să reflectăm cu intensitate iubirea lui Isus.

După rugăciunea antifonului marian "Angelus", din Piața San Pietro, papa Francisc a amintit, "cu ușurare", eliberarea unui profesor și a patru dintre cele șase persoane consacrate din cadrul Institutului Frères du Sacré-Cœur, din Haiti, răpite la 23 februarie a.c.. "Cer eliberarea cât mai curând posibil a celorlalte două persoane consacrate și a tuturor celor răpiți în această țară iubită și încercată de atâta violență" – a spus pontiful, îndemnându-i pe toți cei care au un rol în domeniul politic și social "să renunțe la orice interes particular și să se angajeze, în spirit de solidaritate, în căutarea binelui comun, sprijinind o tranziție pașnică spre o țară care, cu ajutorul comunității internaționale, să fie dotată cu instituții solide, capabile să restabilească ordinea și liniștea în rândul cetățenilor săi".

De asemenea, pontiful ne-a îndemnat să continuăm să ne rugăm pentru populațiile devastate de război din Ucraina, Palestina, Israel și Sudan, fără a uita de Siria, "o țară care suferă atât de mult timp din cauza războiului".



Sursa:vaticannews.va.ro