Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Dăruirea de sine este cel mai frumos cadou de Crăciun

 
Dăruirea de sine este cel mai frumos cadou de Crăciun
  • 18 Dec 2016
  • 3492

Încet, încet luminile de Crăciun încep să lumineze străzile, ușile și ferestrele caselor oriunde ne-am uita. Este luna cadourilor și bineînțeles luna ofertelor speciale, specifice acestei perioade. Este luna decembrie. A venit din nou acea perioada a anului când facem tot ce ne stă în putință să pregătim diferite activități festive cu colegii ori familia.

Clipul de promovare al aeroportului Heathrow, pe care îl vedem astăzi ne arată în mod simplu, care este într-adevăr cel mai bun cadou ce-l putem face și anume să ne oferim pe noi înșine. În clip vedem doi bunici (doi urși de pluș) care își vizitează familia de Crăciun, iar prezența lor este cel mai frumos cadou pentru nepoții lor. Bineînțeles că acest concept nu este deloc ciudat, dar atunci de ce ne lăsăm copleșiți de un curent bazat doar pe consum în loc să dăruim un pic "de noi înșine?

 

Făcând referire la acest aspect, Papa emerit Benedict al XVI-lea într-una din predicile sale explică: "În acea noapte sfântă, Dumnezeu s-a făcut trup, a vrut să devină un dar pentru oameni, dându-se El însuși pentru noi; Dumnezeu a dat pe unicul Său Fiu, a luat umanitatea și a învăluit-o în divinitate. Acesta este cel mai mare dar. Darul nostru va fi întotdeauna unul cu adevărat valoros atunci când ne dăruim fără a aștepta ceva în schimb.   Sinceritatea și simpla noastră prezență va reuși întotdeauna să înlocuiască orice angajament sau cadou material. Misterul Întrupării este cel care indică cel mai clar acest lucru. Aici vom găsi întodeauna modelul dărniciei pentru ca relațiile noastre să fie ghidate de iubire și de sinceritate ".

Catehismul Bisericii Catolice (n. 519) spune: Întreaga bogăţie a lui Cristos "este destinată fiecărui om şi constituie un bun al fiecăruia". Cristos nu şi-a trăit viaţa pentru sine însuşi, ci pentru noi, de la întruparea sa "pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire" până la moartea sa "pentru păcatele noastre" (1 Cor 15, 3) şi la Învierea sa "pentru îndreptăţirea noastră" (Rom 4, 25). Şi chiar şi acum este "mijlocitorul nostru la Tatăl" (1 In 2, 1), "fiind pururi viu ca să mijlocească pentru noi" (Evr 7, 25). Cu tot ce a trăit şi a suferit pentru noi o dată pentru totdeauna, El rămâne de-a pururi "în faţa lui Dumnezeu pentru noi" (Evr 9, 24).

În cele din urmă, vă îndemn să ne oprim și să ne gândim că un Rege a fost dat. Avem cel mai bun exemplu pe care noi să-L urmăm. El ne-a dat exemplul Său de a iubi. Să profităm de acest post pentru a reveni la Sfintele Taine și la harul de a celebra Sărbătoarea Nașterii Domnului plini de viață, iubitori, oferindu-ne așa cum El a făcut-o în mod gratuit.

 

Traducere: Orian Remus Anghel



Sursa:it.aleteia.org