"Beatam Teresiam de Calcutta Sanctam esse decernimus et definimus ac Sanctorum Catalogo adscribimus...". Ropote de aplauze spontane au izbucnit în Piața San Pietro când papa Francisc, la începutul Sfintei Liturghii prezidată astăzi în fața bazilicii vaticane la 10.30, a proclamat-o Sfântă pe Fericita Tereza de Calcutta, Maica Tereza, cum i se spune încă la 19 ani de la moarte în lumea întreagă, ”generoasă împărțitoare a milostivirii divine”. Succesorul Sfântului Apostol Petru a proclamat-o Sfântă pe cea care și-a dat viața pentru a-i sluji pe cei din urmă, tot mai numeroși în societatea contemporană plină de generozitate dar și de contradicții.
Vibrantă, predica papei Francisc de la Sfânta Liturghie, la care au participat aproximativ 120 de mii de persoane. Zeci de mii de participanți erau din rândul asociațiilor de voluntariat, care au încheiat astăzi celebrările jubiliare în contextul Jubileului milostivirii. Vizibilă, prezența multor grupuri de pelerini, catolici dar și de altă religie, din Albania, India, Mexic, Nigeria și altele. La Sfânta Liturghie au concelebrat aproximativ 70 de cardinali, 400 de episcopi și peste 1.700 de preoți.
Făcând referință la lecturile Sfintei Liturghii, proclamate în această duminică, a 23-a din ritul roman sau latin, papa Francisc a subliniat că Dumnezeu a făcut cunoscut oamenilor ceea ce îi place și așteaptă de la ei: ”milă vreau, nu jertfe”. Orice faptă de milostenie făcută aproapelui din dragoste față de Dumnezeu, este plăcută înaintea lui. Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, predica Sfântului Părinte:
«”Cine poate cunoaşte ce vrea Domnul?” (Înț 9,13). Această întrebare din Cartea Înțelepciunii, pe care am ascultat-o în prima lectură, ne prezintă viața noastră ca un mister, a cărui cheie de înțelegere nu este în mâinile noastre. Protagoniștii istoriei sunt întotdeauna doi: Dumnezeu, pe de o parte, și oamenii, de cealaltă. Datoria noastră este aceea de a percepe chemarea lui Dumnezeu și apoi de a primi voința sa. Dar pentru a o primi fără ezitare ne întrebăm: care este voința lui Dumnezeu?
În același text sapiențial găsim răspunsul: ”Oamenii au învăţat cele plăcute ţie” (v. 18). Pentru a verifica chemarea lui Dumnezeu, trebuie să ne întrebăm și să înțelegem ce îi place lui. De atâtea ori profeții au vestit ce anume este plăcut Domnului. Mesajul lor găsește o sinteză admirabilă în expresia: ”Milă vreau, nu jertfe” (Os 6,6; Mt 9,13). Lui Dumnezeu îi este plăcută orice faptă de milostenie, pentru că în fratele pe care îl ajutăm, recunoaștem chipul lui Dumnezeu pe care nimeni nu poate să-l vadă (cf In 1,18). Și de fiecare dată când ne aplecăm spre necesitățile fraților, noi i-am dat să mănânce și să bea lui Isus, l-am îmbrăcat, sprijinit și vizitat pe Fiul lui Dumnezeu (cf Mt 25,40). Altfel spus, am atins trupul lui Cristos.
Suntem chemați, așadar, să traducem în viața concretă ceea ce cerem în rugăciune și mărturisim prin credință. Nu există alternativă la caritate: cei care se dispun la slujirea fraților, chiar dacă nu o știu, sunt cei care îl iubesc pe Dumnezeu (cf 1 In 3,16-18; Iac 2,14-18). Viața creștină, cu toate acestea, nu este o simplă ajutorare care oferită în ceasul nevoilor. Dacă ar fi astfel, ar fi cu siguranță un frumos sentiment de solidaritate umană care aduce un beneficiu imediat, dar ar fi steril pentru că nu are rădăcini. Angajamentul pe care Domnul îl cere, dimpotrivă, este cel al unei vocații la caritate prin care orice discipol al lui Cristos pune în slujirea sa propria viață, pentru a crește zi de zi în iubire.
Am ascultat în Evanghelie că ”o mare mulțime mergea după Isus” (Lc 14,25). Astăzi, acea ”mare mulțime” este reprezentată de lumea vastă a voluntariatului, adunată aici cu ocazia Jubileului milostivirii. Voi sunteți acea mulțime care îl urmează pe Învățător și care face vizibilă iubirea sa concretă față de orice persoană. Vă repet și vouă cuvintele apostolului Paul: ”Am avut o mare bucurie și consolare datorită iubirii tale, pentru că prin tine, frate, au fost alinate inimile sfinților” (Flm 7). Câte inimi sunt alinate de voluntari! Câte mâini sprijină! Câte lacrimi usucă! Câtă iubire este revărsată în slujirea discretă, smerită și dezinteresată! Această lăudabilă slujire dă glas credinței – dă glas credinței – și vădește milostivirea Tatălui care se face aproape de cei care sunt în nevoi.
Urmarea lui Isus este un angajament serios și în același timp plin de bucurie. Cere radicalitate și curaj pentru a-l recunoaște pe Învățătorul divin în cel mai sărac și eliminat de viață și a se pune în slujirea lui. De aceea, voluntarii care îi slujesc pe cei din urmă și pe cei nevoiași din iubire față de Isus nu se așteaptă la nicio mulțumire și nicio gratificare, dar renunță la toate acestea pentru că au descoperit adevărata iubire. Fiecare dintre noi poate să spună: ”După cum Domnul mi-a ieșit în întâmpinare și s-a aplecat spre mine în momentul încercării, tot la fel merg și eu în întâmpinarea lui și mă îndrept spre cei care și-au pierdut credința sau trăiesc ca și cum Dumnezeu n-ar exista, spre tinerii fără valori și idealuri, spre familiile în criză, spre cei bolnavi și cei de la închisoare, spre refugiați și imigranți, spre cei slabi și lipsiți de apărare în trup și suflete, spre minorii abandonați în voia soartei, precum și spre cei bătrâni care au fost lăsați singuri. Oriunde ar fi o mână întinsă care cere ajutor pentru a se ridica în picioare, acolo trebuie să fie prezența noastră și prezența Bisericii care sprijină și dăruiește speranță. Iar aceasta, trebuie făcută cu memoria vie a mâinii pe care Domnul a întins-o spre mine când eram la pământ.
Maica Tereza, în toată existența ei, a fost împărțitoare generoasă a milostivirii divine, făcându-se disponibilă față de toți prin ospitalitate și apărarea vieții umane, a vieții pe cale de a se naște și a celei abandonate și eliminate. S-a angajat în apărarea vieții proclamând fără încetare că «cel care încă nu s-a născut este cel mai slab, cel mai mic, cel mai sărman». S-a înclinat spre persoanele epuizate, lăsate să moară la marginea drumului, recunoscând demnitatea pe care Dumnezeu le-a dat-o; a făcut să se audă vocea ei în fața celor puternici ai pământului ca să-și recunoască vinovățiile în fața crimelor sărăciei creată de ei înșiși. Milostivirea a fost pentru ea sarea care dădea gust întregii sale activități, și lumina care lumina în întunericul celor care nici nu mai aveau lacrimi ca să-și plângă sărăcia și suferința.
Misiunea ei în periferiile orașelor și în periferiile existențiale rămâne în zilele noastre ca o mărturie grăitoare a apropierii lui Dumnezeu față de cei mai săraci dintre săraci. Astăzi încredințez această figură emblematică de femeie și persoană consacrată întregii lumi a voluntariatului: ea să fie modelul vostru de sfințenie! Cred că vom avea, probabil, dificultăți în a-i spune «Sfânta Tereza»: sfințenia ei este atât de aproape de noi, atât de blândă și rodnică încât vom continua să-i spunem firesc «Maica Tereza». Această neobosită slujitoare a milostivirii să ne ajute să înțelegem tot mai mult că unicul nostru criteriu de acțiune este iubirea gratuită, liberă de orice ideologie și de orice legătură, o iubire revărsată asupra tuturor fără deosebire de limbă, cultură, rasă sau religie. Maicii Tereza îi plăcea să spună: «Poate că nu vorbesc limba lor, dar pot să le zâmbesc». Să ducem în inimă zâmbetul ei și să-l dăruim celor pe care îi întâlnim pe cale, mai ales celor care suferă. Vom deschide astfel orizonturi de bucurie și speranță pentru atâta omenire lipsită de încredere și care are nevoie de înțelegere și blândețe».
Angelus. Rugăciunea papei Francisc pentru o călugăriță ucisă în Haiti
La încheierea Sfintei Liturghii, în Piața Sfântul Petru, papa Francisc a recitat rugăciunea ”Îngerul Domnului” împreună cu cei peste 120 de mii de credincioși prezenți la ceremonia de canonizare a Maicii Tereza. În cuvântul său, Pontiful a mulțumit călugărilor și călugărițelor din congregațiile fondate de Sfânta Tereza de Calcutta, voluntarii și numeroasele delegații oficiale – din Albania, fosta R. Jugoslavă a Macedoniei, Kosovo, India, regina Sofia a Spaniei, dar și din Italia - care au participat la Sfânta Liturghie. Pornind de la exemplul Maicii Tereza, Pontiful i-a menționat ”pe cei care s-au dedicat slujirii fraților în contexte dificile și riscante”, în special ”pe numeroasele călugărițe care își dau viața fără a se cruța”:
”Să ne rugăm în mod special pentru călugărița misionară spaniolă, sora Isabel, care a fost ucisă acum două zile în capitala R. Haiti, o țară atât de încercată, pentru care doresc să înceteze asemenea acte de violență și să fie mai multă siguranță pentru toți. Să le amintim și pe celelalte surori care, recent, au suferit violență în alte țări”.
Papa Francisc a invitat la prânz 1.500 de săraci
După Sfânta Liturghie, papa Francisc a invitat la prânz 1.500 de persoane în dificultate. Masa, pe bază de pizza napolitană, este oferită în antreul Aulei Paul al VI-lea. Invitații, a făcut cunoscut printr-un comunicat de presă elemozinarul Sfântului Părinte, mons. Konrad Krajewski, sunt oameni săraci din diferite orașe italiene, în special cei care sunt îngrijiți de Surorile Maicii Tereza la Milano, Bologna, Florența, Napoli și Roma. Invitații au participat mai întâi la Sfânta Liturghie și la canonizarea Maicii Tereza în Piața San Pietro. Prânzul va fi servit de aproximativ 300 de călugărițe și călugări din congregațiile fondate de Sfânta Tereza, ajutați de alți voluntari. Pizza a fost pregătită de o pizzerie napolitană care a adus în Cetatea Vaticanului personalul propriu și trei cuptoare mobile.
(rv - A. Dancă)
