Există persoane „travestite în creştini” care păcătuiesc sau prin excesivă superficialitate sau prin prea mare rigiditate, uitând că un adevărat creştin este un om al bucuriei, care-şi sprijină credinţa pe stânca lui Cristos: acesta este principala reflecţie a Pontifului, în cadrul Sfintei Liturghii celebrată joi 27 iunie, în Casa Sfânta Marta din Vatican.
Sau rigizi şi trişti, sau veseli dar fără a trăi bucuria creştină. Sfântul Părinte s-a oprit asupra acestor două categorii opuse de credincioşi care, în ambele cazuri, prezintă un defect grav: viaţa lor are ca fundament un creştinism alcătuit din cuvinte, care nu se sprijină pe stânca „Cuvântului” lui Isus.
Papa a individualizat aceste două grupuri, comentând lectura zilei, luată din Evanghelia după Sfântul Matei, care ne vorbeşte despre casele construite pe nisip şi nu pe stâncă: „În istoria Bisericii au existat două categorii de creştini: cei ai cuvintelor, care spun: Doamne, Doamne, Doamne şi creştinii faptelor, ai trăirii autentice. A existat dintotdeauna tentaţia de a trăi viaţa creştină înafara stâncii pe care o reprezintă Cristos. El, unicul care-şi poate lua libertatea de a spune Tată lui Dumnezeu este Cristos, este stânca. El este unicul care ne susţine în momentele dificile, nu-i aşa? Cum spune Isus: A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era clădită pe stâncă, era pe loc sigur. Însă, când viaţa noastră de credinţă se clădeşte pe cuvinte, acestea zboară şi se dovedesc inutile. Acei creştini ai cuvintelor sunt tentaţi să trăiască un creştinism fără Isus, fără Cristos. Şi acest lucru – adică creştinismul fără Cristos – există şi azi în Biserică”.
Analizându-i îndeaproape pe aceşti „creştini ai cuvintelor”, Papa Francisc prezintă caracteristicilor lor specifice. Există o primă categorie, definită „gnostică” care „în loc să iubească stânca, iubeşte cuvintele frumoase”, ajungând să plutească la suprafaţa vieţii creştine. Există apoi un alt tip, „pelagian”, care are un stil de viaţă serios şi apretat, cu privirea în pământ sau, cum i-a definit Papa Francisc „cei care privesc pardoseală”.
„Şi există astăzi aceste tentaţii: a gnosticismului modern, adică a unui creştinism apos care nu neagă existenţa lui Dumnezeu dar care de fapt nu-l consideră pe Cristos ca fiind fundamentul vieţii. Pe de altă parte există cei care cred că viaţa creştină trebuie luată într-atât de serios încât sfârşesc prin a confunda temeinicia şi fermitatea cu rigiditatea, devenind scorţoşi şi crezând că pentru a fi creştini trebuie să fii mereu în doliu”.
Problema este că sunt numeroşi astfel de creştini, dar în realitate – a specificat Papa – nu sunt creştini, ci sunt de fapt travestiţi în creştini, fără a şti în realitate „cine este Domnul, ce este stânca Domnului, ce înseamnă libertatea de a fi creştini şi ce înseamnă bucuria creştină”.
Sursa:ro.radiovaticana.va