Ascultă, Dumnezeule, glasul plângerii mele,
De spaima dușmanului, apără sufletul meu.
Ține-mă departe de complotul răufăcătorilor,
De zbuciumul celor ce săvârșesc răul.
Ei își ascut limba ca spada,
Lansează precum săgețile, cuvinte amare
Ca să-l lovească, pe ascuns, pe omul nevinovat;
Îl lovesc pe neașteptate și nu le e frică.
Se încăpăținează să facă răul,
Plănuiesc să întindă curse;
Ei spun: "Cine le va putea vedea?"
Pun la cale nelegiuiri,
Duc la împlinire intrigile pe care le-au urzit;
Interiorul omului și inima sa: un abis!
Dar Dumnezeu îi lovește cu săgețile sale:
Fără de veste sunt răniți,
Însăși limba lor îi va duce la pieire,
Oricine îi va vedea va clătina din cap.
Atunci fiecare om va fi cuprins de tulburare,
Va anunța lucrarea lui Dumnezeu
Și va ști să discearnă modul Său de a acționa.
Dreptul se va bucura în Domnul
Și în El își va pune speranța:
Se vor preamări toți cei drepți la inimă.
Ascultă, Dumnezeule, glasul plângerii mele, de spaima dușmanului, apără sufletul meu. Psalmul 63 este rugăciunea omului lovit constant de răutatea semenilor, a omului drept în mijlocul viforului vieții. Sfântul Ciril al Alexandriei ne spune că această persoană: „nu cere să fie eliberat de dușmani, ci se roagă să fie păzit de spaima dușmanului, ceea ce este echivalentul cererii de ajutor și de tărie”.
Interiorul omului și inima sa: un abis! profunzimea inimii este văzută ca locul în care are loc întâlnirea persoanei cu Domnul creator. Sfântul Atanasie spune despre inima profundă că trimite cu gândul la ființa nouă, la: „omul lui Dumnezeu care face planuri înțelepte, care meditează cu atenție misterul”.
Dreptul se va bucura în Domnul. Omul credincios se desfată de cunoașterea lui Dumnezeu și de învierea Sa care dă peste cap planurile lumii păcătoase. În lumina versetelor acestui psalm, ne spune Sfântul Ieronim că: „în timp ce răufăcătorul se va teme pentru infidelitatea sa, omul drept se va bucura în speranța vieții veșnice”.
