De Lucia Trandafir
Mă tot gândesc cum să încep să scriu despre viaţa mea de când am întâlnit cercetăşia, dar nu găsesc o formulare potrivită... Poate pentru că la început nu am realizat impactul pe care avea să îl aibă asupra vieţii mele; poate pentru că cercetăşia nu este un simplu capitol din viaţă, care poate fi delimitat cu uşurinţă de ceea ce sunt eu, eventual pus în categoria „activităţi extraşcolare”; poate pentru că cercetăşia se dezvoltă permanent ca un mod de a trăi.
Când am ajuns în familia cercetaşilor români uniţi aveam 13 ani: un prieten de familie, Mihai, a trecut pe la noi şi ne-a spus, mie şi lui Emanuel, ceva de genul: „Gata, faceţi-vă rucsacii, mâine plecăm într-o tabără!“. Cam atât am aflat eu despre cercetăşie înainte de a ajunge în Apuseni, după multe ore de mers cu trenul şi cu maşina, însă îmi era de ajuns. De mică mi-a plăcut muntele, m-a încântat ideea de a pleca de acasă pentru a descoperi alte locuri şi a cunoaşte alte persoane.
Cu toate acestea, nu toată lumea e ca mine. Mai ales acum, când ai de ales între Untold, Electric Castle şi tabăra de cercetaşe din august – aici mă refer în general la cercetaşele care nu au trecut încă printr-o tabără de vară, altfel ai fi deja convinsă. Am decis să îti spun câteva lucruri pe care le-am învăţat eu de când am ajuns în acea tabără, în 2008, şi pe care încerc să le dezvolt mereu. În opinia mea, aceste cuvinte caracterizează cel mai bine Cercetaşii Români Uniţi:
1. Simplitate şi credinţă - Dumnezeu este în lucrurile simple şi pure. Seara, după veghe, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ploaie şi soare, prietenie şi ajutor, ne ţinem de mâini şi cântăm împreună “Doamna Cercetaşelor”, pentru ca dimineaţa să ne zâmbim şi să spunem la careu rugăciunea cercetaşei. Încercăm să trăim cât mai simplu pentru a aprecia Creaţia Lui: dormim la cort, ne gătim singure, ne rugăm împreună şi ţinem Sfânta Liturghie în tabără, pe poiană, cântăm şi suntem recunoscătoare.
2. Încredere – Da, ţi se acordă încredere. Chiar dacă la început eram foarte nesigură că ceea ce fac este bine, conducerea taberei şi cercetaşele au avut încredere în mine, iar acest lucru m-a ajutat enorm. Faptul că cineva crede în tine îţi dă un avânt puternic şi te face să îţi doreşti să devii din ce în ce mai bun şi să te dedici cât mai mult lucrurilor frumoase.
3. Datorie şi serviciu – Când auzi deviza „Cercetaşi Întotdeauna Gata!” răspunzi cu putere şi convingere şi încerci să fii cu adevărat întotdeauna gata pentru a-i servi pe ceilalţi. Aşa cum spune şi primul principiu, datoria cercetaşei începe de acasă. Cercetăşia nu se rezumă numai la tabere, ci este un mod de viaţă pe care trebuie să ţi-l asumi dacă decizi să fii cercetaşă. De aceea, datoria ta ca cercetaşă trebuie să înceapă de acasă, ca fiică/soră/colegă/aproape al cuiva. Trebuie să fii disponibilă să îi ajuţi pe cei din jurul tău fără să aştepţi să ţi se ceară ajutorul sau să ţi se ofere vreo recompensă. Cum crezi că ar fi fost lumea dacă Isus ar fi aşteptat să fie chemat pe pământ de oameni sau dacă ar fi făcut minuni numai la cerere, contra-cost?
4. Joc - Un lucru genial la cercetăşie este că totul se învaţă prin joc. Nu numai lupişorii şi puii de lup se joacă, ci şi cercetaşele şi şefii. Toţi avem nevoie să ne jucăm, chiar dacă unii dintre noi uită asta. Colectiul este foarte fain – cunoşti tineri din diferite zone ale ţării, lucrezi în echipă şi te distrezi o grămadă!
5. Iubire – Până la urmă, lucrurile sunt foarte simple: cercetăşia m-a ajutat să descopăr că sunt făcută pentru a iubi şi pentru a dărui iubire. Anii vor trece şi vei căpăta experienţă prin exerciţiu si exemplele celor mai mari. Ei bine, din iubire şi devotament pentru cercetăşie, atunci când vei deveni călăuză vei da mai departe ce te-au învăţat ceilalţi, vei aprinde şi în alte suflete flacăra noastră. Şi vei avea grijă ca focul din tine să ardă cu iubire mereu, şi când vei fi soţie, mamă, bunică.
6. Formare – Destul de târziu am conştientizat că familia şi cercetăşia sunt pilonii formării mele ca persoană. Nu îmi pot imagina viaţa mea fără aceste două lucruri, şi nici nu vreau să mă gândesc la asta deoarece sunt incredibil de recunoscătoare persoanelor care m-au format – părinţilor şi şefilor de la CRU. Pe lângă atelierele de orientare, de construcţii sau de gătit din tabere, am învăţat – şi încă învăţ – să accept realitatea, să trăiesc în armonie cu natura, să zâmbesc atunci când plouă, să dăruiesc şi să iubesc.
Pentru final, îţi las Rugăciunea Cercetaşei şi te încurajez să ni te alături în aventura cercetăşească!
Doamne, învaţă-mă să fiu generoasă,
să Te servesc precum Tu meriţi,
să lupt fără a mă gândi la răni,
să muncesc fără a căuta odihnă,
să dăruiesc fără a aştepta recompensă,
decât conştiinţa împăcată că am împlinit Sfânta Ta Voinţă.
Amin.
