Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Eparhia Greco-Catolică de Lugoj ar putea avea în viitor o fericită

 
Eparhia Greco-Catolică de Lugoj ar putea avea în viitor o fericită
  • 07 Apr 2016
  • 3864

Drum deschis spre beatificare şi canonizare a servei lui Dumnezeu Rafila Găluţ: fecioara stigmatizată de la Bocsig

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Eparhia de Lugoj ar putea avea în viitor o fericită, ridicată la cinstea altarelor. Luni, 4 aprilie 2016 la Palatul Episcopal din Lugoj a avut prima sesiune de deschidere a procesului, faza eparhială pentru beatificarea servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ. (1910-1939), fecioara stigmatizată de la Bocsig.

La întâlnire au participat întreaga comisie constituită pentru această cauză de beatificare: Prea Sfinţia Sa, Alexandru Mesian, Episcop Eparhial de Lugoj – actorul cauzei; rvs. pr. dr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma – Postulator; Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General al Eparhiei de Lugoj – Vicepostulator; pr. Alexandru Ploştinaru, Vicar Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj – Promotorul justiţiei; pr. dr. Marius-Petru Pop, consilier eparhial şi secretar episcopal – Notar pentru prima sesiune; pr. Gherghel Petrişor, paroh Zorlenţu Mare – Notar actuar; pr. Cristian Chişvasi, paroh Vărădia – Delegat episcopal; dr. Sergiu Soica şi ipod. Raimondo-Mario Rupp – Comisia de experţi în istorie şi arhivistică.

Întâlnirea a început cu un program religios în capela privată a Prea Sfinţiei Sale, Episcop Alexandru, apoi lucrările au continuat în Aula Magna. PS Alexandru a prezentat membrilor comisiei un raport privind biografia servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ, precum şi demersurile care s-au făcut la Congregaţia pentru Bisericile Orientale legat de propunerea cauzei de beatificare. La 2 decembrie 2015, Sfântul Scaun Apostolic al Romei, prin Congregaţia Pentru Cauza Sfinţilor, la cererea episcopului de Lugoj, Alexandru Mesian, a acordat Nulla Osta pentru începerea procesului de beatificare.

În continuare postulatorul cauzei, rvs. pr. dr. Gabriel Buboi a prezentat Prea Sfinţitului Alexandru Mesian scrisoarea prin care a cerut începerea procesului de beatificare a servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ.

Membrii tribunalului au depus jurământ conform procedurilor ce se impun pentru această cauză şi au semnat documentul de deschidere a cauzei.

Deschiderea procesului de beatificare şi canonizare a continuat cu celebrarea Sfintei Liturghii Arhiereşti în catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj, de la orele 18.30. La acest moment au participat 50 de preoţi din Eparhia de Lugoj, surori călugăriţe şi foarte mulţi credincioşi.

În Cuvântul de învăţătură PS Alexandru a vorbit credincioşilor despre importanţa deschiderii cauzei de beatificare a servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ. „Dorim să scoatem în evidenţă harurile speciale pe care Dumnezeu le-a acordat Servei Sale, Rafila Găluţ”.

După încheierea procesului la nivel eparhial, dosarul va fi trimis Congregației pentru Cauzele Sfinţilor, la Roma care se va pronunţa asupra cazului.

Raimondo-Mario Rupp

RUGĂCIUNE PENTRU BEATIFICAREA SERVEI LUI DUMNEZEU

RAFILA GĂLUŢ

Doamne Isuse Cristoase care ne-ai arătat mărirea Ta prin virtuţile Servei Tale Rafila Găluţ, fecioara stigmatizată de la Bocsig,

Te rugăm să arăţi vrednicia acesteia pe pământ, ridicându-o la cinstea altarelor.

Te rugăm ca prin mijlocirea Prea Curatei Fecioare Maria, să fie beatificată cât mai curând spre cinstea Bisericii Tale şi spre mântuirea neamului omenesc.

Fă ca prin mijlocirea ei, să dobândim darurile de care avem nevoie …

Amin

 



Sursa:bru.ro