Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Psalmul 49 (Meditaţia Pr. Gabriel Buboi pe marginea Psalmilor)

 
Psalmul 49 (Meditaţia Pr. Gabriel Buboi pe marginea Psalmilor)
  • 14 Feb 2016
  • 4642

Grăieşte Domnul, Dumnezeul dumnezeilor,

Convoacă pământul de la răsărit la apus.

 

Străluceşte Dumnezeu,

Din Sion, desăvârşita frumuseţe.

 

Dumnezeul nostru vine şi nu rămâne în tăcere;

Cu foc mistuitor înaintea Lui

Şi cu vifor mare împrejurul Său.

 

Va chema cerul de sus şi pământul,

Ca să judece pe poporul Său.

 

«În faţa mea adunaţi-i pe cuvioşii Mei,

Pe cei ce au făcut legământ cu Mine,

Aducând jertfe».

 

Cerurile vestesc dreptatea Sa,

Dumnezeu va judeca:

 

«Ascultă, popor al Meu, vreau să vorbesc,

Voi depune mărturie împotriva ta, Israele!

Eu sunt Dumnezeu, sunt Dumnezeul tău!

 

Nu te mustru pentru jertfele tale,

Arderile de tot ale tale sunt pururea înaintea Mea.

 

Nu voi primi din casa ta viţei,

Nici din turmele tale ţapi,

 

Pentru că ale mele sunt toate fiarele pădurii,

Miile de animale din munţi.

 

Cunosc toate păsările,

Tot ce mişcă pe câmpuri este al meu.

 

Dacă mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune:

Pentru că lumea şi tot ce ea conţine, este a mea.

 

Oare, voi mânca carne de taur

Sau voi bea sânge de ţapi?

 

Oferă-i lui Dumnezeu ca jertfă, cântec de laudă

Şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele făcute.

 

Invocă-Mă în ziua necazului,

Eu te voi elibera şi tu mă vei preamări».

 

Păcătosului Dumnezeu îi spune:

«Pentru ce vorbeşti tu despre poruncile Mele

Şi în gura ta ţii legământul Meu?

 

Tu, care urăşti disciplina

Şi cuvintele mele le arunci pe la spate?

 

Dacă vezi un hoţ, fugi cu el

Şi te însoţeşti cu adulterii.

 

Îţi dedai gura răutăţilor

Şi limba ta urzeşte înşelăciuni.

 

Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău,

Împroşti noroi contra fiului mamei tale.

 

Ai făcut acestea şi Eu ar trebui să tac?

Credeai poate că Eu sunt ca tine!

Te mustru punându-ţi înainte acuzaţiile pe care ţi le aduc.

 

Înţelegeţi acestea, voi cei care îl uitaţi pe Dumnezeu,

Ca nu cumva să vă prindă, să vă sfâşie şi să nu vă mai poată salva nimeni.

 

Cel care aduce ca jertfă cântec de laudă, acesta mă cinsteşte;

Celui care păşeşte pe calea cea dreaptă

Îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu».

 

Grăieşte Domnul, Dumnezeul dumnezeilor, convoacă pământul de la răsărit la apus. Mulţi părinţi ai Bisericii interpretează psalmii în lumina venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu. Astfel, ei văd în cuvintele acestor rugăciuni, o prefigurare a evenimentelor şi a cuvintelor pe care Mântuitorul, la venirea Sa pe pământ, le va săvârşi. Primul verset şi cele ce urmează sunt privite ca un anunţ al momentului judecăţii întregii lumi, la a doua venire în glorie a Domnului.

 

Voi depune mărturie împotriva ta, Israele! Cuvintele acestea introduc partea următoare a psalmului care se prezintă sub forma unui proces în care Dumnezeu este cel care îl acuză pe poporul său pentru superficialitatea cu care înţelege să împlinească legământul stabilit între ei, mai ales pentru că poporul pe care l-a ales este orientat către respectarea şi împlinirea exterioară a legii fără să caute spiritul ei. Legat de sacrificiile aduse ne amintim că dorinţa lui Dumnezeu este milă şi nu jertfă, iar Sfântul Rufin ne transmite că pentru credincioşi este important ca: “altarul tău să fie conştiinţa ta, iar focul care mistuie jerta să fie iubirea dumnezeiască”.

 

Invocă-Mă în ziua necazului, Eu te voi elibera şi tu mă vei preamări. Înainte de a trece la a doua serie de acuzaţii, psalmistul dezvăluie dorinţa lui Dumnezeu de a dezvolta o relaţie de apropiere cu oamenii. Vrea să fie aproape de ei în greutăţile pe care le întâmpină, doreşte ca aceştia să i se adreseze cu încredere şi El nu îi va lipsi de intervenţia Sa. Sfântul Ioan Gură de Aur merge mai departe spunând că: “Dumnezeu vrea să stabilească cu noi o prietenie şi un raport de familiaritate care dăruieşte, cere şi primeşte”.

Știri din aceeași categorie