Tradiționalul concert de colinde organizat de Colegiul Pontifical „Pio Romeno” a avut loc anul acesta pe 29 noiembrie, în prezența excelenței sale, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Bogdan Tătaru-Cazaban, a unor prelați, profesori și a altor prieteni ai Colegiului.
Biserica a fost plină. După slujba de Te Deum, părintele rector Gabriel Buboi a adresat un cuvânt de bun venit și a subliniat contrastul dintre frământările zilelor noastre și mesajul unui astfel de concert, care indică doar către speranța deschisă de venirea Mântuitorului în natură umană. Colindele au fost, ca întotdeauna, o invitație, o propunere a unui dialog între sufletul ascultătorului și un mister care depășește momentul, locul și oamenii care, aparent, îi sunt unici protagoniști. O astfel de muzică este întotdeauna o surpriză pentru simțuri, dar o surpriză a discreției, a unui „nu” spus așteptărilor și unei sensibilități moderne ce tinde către abrutizare.
Nume ca „D-auzi gazdă”, „Zoriori de ziuă”, „Colo sus pe lângă lună”, „Colindul lui Dumnezeu”, „La Vifleem colo-n jos”, vin, chiar filtrate de compozitori moderni, dintr-un timp neprecizat, din ceea ce Nicolae Steinhardt numea „fenomenul românesc”. Justa măsură care evită exaltarea naționalistă sau cinismul demitizant aproape că ne obligă să primim aceste moșteniri culturale nu ca simple „emanații istorice”, ci ca semnele unei întâlniri colective cu miracolul. „Dumnezeu Presfântul, colindând pământul, a vrut să nu mai fie potop și urgie. El făcut lumină blândă și senină, și își trimise Fiul s-alunge pustiul” sună câteva cuvinte, dar, iată, într-o notă arhaică ce trimite către esențe, într-o manieră ce aduce aminte de autorul Genezei care îl înfățișa pe Dumnezeu ca plimbându-se prin Rai, în răcoarea serii. Or, imaginația antropomorfică, pusă într-un just context, trimite uneori, în cheie simbolică, către o tandrețe divină care depășește filosofiile noastre.
Acest altceva a fost vestit în această seară prin colindele cântate de studenții Colegiului. În haos, ordine. În zgomot „muzical”, acorduri ce se ridică deasupra „modelor”. În întunericul zilelor noastre, lumina care ne aduce aminte că este deja victorioasă.
Text: Alin Vara
Foto: Pr. Khalaf Habib
