Pe data de 11 Februarie, Biserica Catolică comemorează prima apariţie a Fecioarei Maria la Lourdes. Vizionara acestor apariţii este Maria-Bernadette Soubirous, născută în 7 ianuarie 1844, şi care avea 14 ani când Fecioara îi apare în 1858. E primul dintre cei cinci copii ai lui François şi Louise Soubirous. Vine pe lume într-o familie foarte săracă, dar care trăieşte în demnitate şi frică de Dumnezeu.
Prima apariţie a avut loc într-o zi de joi, 11 Februarie 1858. Era o zi rece şi întunecată. Vreascurile (lemne subţiri) adunate în ziua anterioară au fost vândute pentru a se cumpăra ceva pâine. Bernadette îi cere voie mamei să meargă cu sora ei Toinette împreună cu o prietenă din vecini Jeanne Abadie să caute crengi pentru foc, pe malul râului Gave. La marginea câmpului, la picioarele stâncii Massabielle, fetele văd o grămadă de lemne şi oase aduse de râu, dar ca să ajungă la grămadă trebuiau să treacă pârâul. Sora ei Toinette şi prietena lor Jeanne au reuşit să treacă râul, însă Bernadette a mai zăbovit puţin. Hotărâtă să treacă şi ea râul, abia şi-a scos primul ciorap, când se întâmplă ceva extraordinar. Un vuiet ca de furtună vine dinspre grota din faţa ei, deşi nici o creangă şi nici o frunză nu se mişca. Când şi-a ridicat capul uitându-se spre grotă i-a apărut o Doamnă îmbrăcată în alb, cu un văl alb, încinsă cu un cordon albastru şi cu câte un trandafir galben pe fiecare picior. De aceeaşi culoare galbenă era şi lănţişorul rozariului, iar perlele erau galbene. Bernadette fiind speriată a început să recite rozariul, şi alături de ea se ruga şi minunata Doamnă. Din acel moment, Bernadette s-a liniştit, a continuat să recite rozariul privindu-o fix pe minunata Doamnă. Apariţia îşi trecea perlele rozariului printre degete, dar buzele nu i se mişcau. După ce Bernadette a terminat rozariul, Doamna i-a făcut semn să se apropie, dar ea nu a îndrăznit; deodată apariţia a dispărut.
În acest context are loc prima apariţie, eveniment marcat de frică, teamă, nelinişte din partea Bernadettei, dar prin următoarele apariţii (18 la număr), Bernadetta îşi învinge aceste stări sufleteşti şi acceptă să intre într-un dialog adevărat cu Fecioara Maria care doreşte să facă cunoscut lumii mesajul Fiului Său, şi anume: ca toţi oamenii să se convertească şi să ajungă la mântuire.
Când se pronunţă „Lourdes” se înţelege şi minune sau vindecare miraculoasă. Aceasta este ca şi o a doua Ţară Sfântă, Galileea, Iudeea, unde orbii văd, paraliticii umblă, surzii aud, leproşii se curăţă. În Lourdes minunile se petrec în corpul sau sufletul suferind. Cifrele de milioane de pelerini includ credincioşi, sceptici, atei, curioşi sau indiferenţi, dar de la Lourdes fiecare pleacă cu ceva nou, în suflet sau chiar în trup.
Din ziua când a apărut izvorul minunat de la grotă, minunile n-au încetat nici până astăzi. De la primele apariţii, mulţimile aleargă din toate colţurile pământului, oameni de diferite rase şi diferite limbi. Toţi se unesc într-un glas comun şi având aceeaşi speranţă, o vindecare trupească sau sufletească.
Prin termenul de miracol se înţelege un fapt sensibil operat de Dumnezeu în afara legilor naturii. De altfel, acest fapt trebuie să fie supus verificării ştiinţifice cu diferite procedee de cercetare şi proclamat ca atare printr-o intervenţie specifică a autorităţii ecleziastice. Biserica este severă în această privinţă. Este vorba de a „documenta” o intervenţie explicită a lui Dumnezeu în istorie, un eveniment care face vâlvă, care e de neconceput pentru mintea omenească. Dar, chiar şi procedând cu toată prudenţa posibilă, miracolele pe care le recunoaşte Biserica sunt numeroase. Miracolul este un fel de ştampilă pe care Dumnezeu însuşi o aplică pe acele documente afirmând că tot ceea ce conţin ele corespunde adevărului.
Trebuie precizat un alt amănunt şi anume, miracolul nu este niciodată „declarat” ca atare de autorităţile ecleziastice. Adevărata sentinţă fundamentală asupra naturii acelui „fapt deosebit” vine din partea ştiinţei. În general miracolele sunt constituite din vindecări, iar Biserica încredinţează examinarea lor unei comisii medicale, formate din savanţi cu faimă internaţională şi nu toţi credincioşi. Numai dacă această comisie ajunge la concluzia că vindecarea este inexplicabilă din punct de vedere ştiinţific, intervine Biserica cu alte procese. O comisie de teologi reexaminează cazul pentru a vedea dacă inexplicabilitatea constatată de medici are semne inconfundabile ale intervenţiei lui Dumnezeu, şi îl informează despre aceasta pe Papa, care proclamă miracolul. Procedura, după cum se vede, este lungă, meticuloasă şi complexă. Dar în pofida acestei rigori deosebite, sunt numeroase vindecările care sunt declarate miraculoase.
Din punct de vedere omenesc Lourdes-ul este şi locul disperării pentru că ne oferă priveliştea cea mai completă şi mai sfâşietoare a suferinţei umane. Mii de bolnavi întinşi pe tărgi sau aşezaţi în cărucioare, copilaşi, orbi, paralizaţi, rahitici, strânşi la pieptul lor de părinţi disperaţi, sute de tineri în floarea vârstei care ştiu că nu se mai pot ridica din pat toată viaţa. Dar la Lourdes toţi îşi uită suferinţa. Nu toţi se întorc acasă vindecaţi, dar toţi se întorc cu speranţa şi bucuria în inimă.
Pentru cine nu mai are credinţă, deznodământul este moartea. Pentru cine are credinţă, deznodământul suferinţei este viaţa, viaţa fericită de după moarte. Maria la Lourdes reaprinde speranţa tuturor suferinzilor lumii.
Ca şi mesaj central al apariţiilor de la Lourdes, Maria cere insistent omenirii să-i întindă mâna ca să o conducă la Fiul ei, şi la învăţătura evangheliei de la care toţi se pot abate atât de uşor. Omenirea este tentată să creadă că apostolatul se întemeiază pe forţe omeneşti, că împărăţia cerurilor sporeşte şi sufletele se mântuiesc prin diplomaţie şi complicitate cu puternicii lumii. Maria vrea să conducă lumea la Cristos şi la logica Evangheliei şi arată care sunt legile eficienţei voite de Dumnezeu. Ele sunt: rugăciunea, renunţarea, pocăinţa, umilinţa, supunerea totală la voinţa lui Dumnezeu.
Pr. Aurel Rus
