Ascultaţi acestea, toate popoarele,
Aplecaţi urechea, voi toţi locuitorii pământului.
Voi oameni din popor şi oameni nobili,
Bogaţi şi săraci deopotrivă.
Gura mea spune lucruri înţelepte
Şi inima mea cugetă cu discernământ.
Voi apleca urechea mea spre proverbe
Şi cântând din harpă îmi voi expune enigma.
Pentru ce să mă tem în ziua cea rea,
Când mă va înconjura viclenia
Celor care vor să-mi pună piedică?
Ei se încred în puterea lor
Se mândresc cu mulţimea bogăţiilor lor.
Nimeni nu poate să se mântuiască pe sine însuşi,
Nici să-I plătească lui Dumnezeu un preţ de răscumpărare.
Preţul ar fi prea mare pentru răscumpărarea unei vieţi
Şi nu se va putea achita niciodată,
Astfel încât să trăiască cineva fără sfârşit
Şi să nu vadă niciodată moartea.
Vei vedea că mor înţelepţii;
Vor dispărea împreună neînţeleptul şi nebunul
Şi vor lăsa altora bogăţiile lor.
Mormântul le va fi eterna locuinţă,
Cortul lor din neam în neam:
Cu toate că au dat numele lor pământurilor.
În prosperitate omul însă nu dăinuieşte:
Se aseamănă animalelor, care pier.
Aceasta este calea celor care se încred în ei înşişi,
Sfârşitul celor care se complac în propriile discursuri.
Ca nişte oi sunt destinaţi iadului,
Moartea le va fi păstor;
Vor aluneca în mormânt,
va pieri orice urmă a lor,
Infernul le va fi locuinţa.
Dumnezeu, însă, va răscumpăra viaţa mea
Mă va smulge din mâna infernului.
Nu te teme când cineva se îmbogăţeşte
Sau dacă creşte măreţia casei sale.
De fapt, când va muri, nu va lua nimic cu el
Nici nu va coborî cu el măreţia sa.
Chiar dacă în timpul vieţii se bincuvânta pe sine însuşi spunând:
“Te vor felicita, pentru că ţi-a mers bine”,
Va trece cu generaţia părinţilor lui
Şi nu vor mai vedea niciodată lumina.
În prosperitate omul însă nu înţelege:
Se aseamănă animalelor, care pier.
Ascultaţi acestea, toate popoarele, aplecaţi urechea, voi toţi locuitorii pământului Începutul psalmului pare o convocare pentru o istorisire nemaiauzită. Sfinţii părinţi au considerat că vocea celui care lansează invitaţia la ascultare este fie aceea a Sfântului Spirit, fie glasul Domnului Isus Cristos care se adresează întregii lumi. Anunţul va pleca de la o realitate ascunsă sub forma unei engime care va fi lămurită prin cuvintele psalmului şi de la un proverb care este spus la jumătatea psalmului şi la finalul acestuia: În prosperitate omul însă nu înţelege, se aseamănă animalelor, care pier.
Pentru ce să mă tem în ziua cea rea? Ziua cea rea este considerată ziua judecăţii, atunci când nici bogăţiile, nici succesul, nici dibăcia cuvintelor nu vor mai putea juca un rol în faţa dreptului judecător; în acea zi toţi vor fi egali. Dacă de-a lungul vieţii pământeşti oamenii se încred în avantajele exterioare care îi pot ajuta, viaţa şi sufletul nu pot fi cumpărate sau «aranjate». De aceea, clipa înfăţişării la judecată nu este una de temut pentru omul care de-a lungul întregii vieţi a sperat şi s-a încrezut în Dumnezeu. Sfântul Efrem spune că fiecăruia îi va sosi clipa în care «se va lăsa totul şi orice om va trebui să plece singur, gol, fără ajutor, fără protectori şi fără însoţire».
În prosperitate omul însă nu înţelege: se aseamănă animalelor, care pier. Sfântul Grigore de Nissa ne spune că: “omul nu înţelege care este adevărata sa măreţie. În loc să îşi agonisească un loc în Ierusalimul ceresc, aleargă să îşi acumuleze comori pe pământ, asemănându-se singur în acest fel animalelor care nu înţeleg realităţile spirituale”.
