Sunt două moduri privilegiate prin care credincioşii pot să ceară în mod spontan preoţilor ca rugăciunea Bisericii să fie orientată în mod cu totul deosebit spre o anumită persoană, pentru a cere un har deosebit, sau pentru ajutor în nevoile lor sufleteşti şi trupeşti. În primul rând, este vorba de acea ofertă pe care credinciosul o încredinţează preotului pentru celebrarea Dumnezeieştii Liturghii, în conformitate cu normele Bisericii, potrivit unei proprii şi particulare intenţii. Cea de-a doua este ceea ce se numeşte în limbaj comun “pomeniri”, adică acele comemorări de vii sau defuncţi pe care celebrantul le aplică în celebrarea Dumnezeieştii Liturghii.
Semnificaţia de a oferi celebrarea unei Sfinte Liturghii pentru cineva este eminamente spirituală: un cadou spiritual pe care îl încredinţăm pentru cei pe care îi iubim. Pentru cei vii: fiecare Liturghie este celebrată pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre. Preotul slujitor poate, însă, să unească la această intenţie generală, o intenţie particulară: de mulţumire, de preamărire a lui Dumnezeu, pentru un bolnav, pentru convertirea unui păcătos, pentru cineva care are de susţinut un examen, etc.
Tot la fel, sunt preţioase gândurile noastre pentru toţi cei mai înainte adormiţi părinţii şi fraţii noştri dreptcredincioşi, care întru cucernicie odihnesc aici şi pretutindeni: „Că de n-ar fi avut nădejde că vor învia cei care mai înainte au căzut, deşert şi de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei morţi. Şi a văzut că celor care cu bună cucernicie au adormit, foarte bun dar le este pus. Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat” (2Mac, 12, 44-46). Celebrând Sfânta Liturghie pentru cei răposaţi, preotul cere Mântuitorului să îi învrednicească pe cei trecuţi la cele veşnice de harul Mântuirii Sale.
În acest sens, legislaţia bisericească stabileşte norme precise adresate preoţilor: aceştia trebuie să celebreze Sfintele Liturghii potrivit intenţiilor credincioşilor, mai ales ale celor nevoiaşi, chiar şi atunci când nu primesc nici un fel de ofertă. În plus, oferta dată reprezintă un semn al solidarităţii cu întreaga Biserică şi, totodată, faţă de săraci, sau pentru a veni în întâmpinarea nevoilor Bisericii. Liturghia este nepreţuită, şi tocmai din acest motiv faptul de a cere să se celebreze o Dumnezeiască Liturghie pentru o intenţie anume, indică dăruirea propriei persoane în unire cu Cel nepreţuit.
Pe lângă celebrarea unei singure Liturghii de către preot, se mai prevăd două categorii: „novena de Sfinte Liturghii”, adică celebrarea a 9 Liturghii zilnice fără întrerupere, precum şi „luna gregoriană”, respectiv celebrarea a 30 de Sfinte Liturghii zilnice fără întrerupere pentru una şi aceeaşi intenţie. În mod evident, dreptului credinciosului care cere Bisericii să se celebreze una sau mai multe Liturghii potrivit unei intenţii a sa, îi corespunde obligaţia gravă a preotului care se angajează la aceasta de a celebra respectiva sau respectivele Sfinte Liturghii pentru acea intenţie.
Pr. Cristian Crişan
