În societatea zilelor noastre, lumea se aşteaptă ca, dacă eşti femeie, să adopţi o poziţie în favoarea avortului. Ba, mai mult, eşti tratată ca o proscrisă dacă îţi exprimi liber poziţia pro-viaţă. Din păcate, în lumea în care trăim, în clipa în care o femeie îşi exprimă deschis opţiunea de a fi pro-viaţă, aceasta îşi atrage, în mod automat, tot felul de remarci şi observaţii care, într-un fel sau altul, o etichetează drept anti-feministă. Numai că aceasta este una dintre cele mai mari minciuni care au existat vreodată! Orice om căruia îi pasă de femei, orice om care crede în femei sau care ESTE femeie, ar trebui să fie împotriva avortului, fără a lăsa loc de discuţii sau comentarii suplimentare! Iată de ce…
Avortul este o insultă la adresa tuturor femeilor
Pentru o femeie, a i se spune că trebuie să facă avort este înjositor! De ce? Pentru că orice persoană care afirmă că o femeie este prea tânără sau că nu poate face faţă şi maternităţii, şi şcolarizării sau serviciului în acelaşi timp, nu face altceva decât să-i transmită acelei femei următorul mesaj: “Nu eşti suficient de bună, nici destul de deşteaptă şi nici atât de puternică!”.
“Cum se face că ‘feminismul’ ne spune că suntem prea iresponsabile, sau leneşe, sau prost pregătite pentru a ne creşte copiii?”, întreabă Kristen Hatten, Vice Preşedinta asociaţiei New Wave Feminists (n.tr.: “Noul Feminism”). “[Cum se face că ‘feminismul’ ne spune] că trebuie să ne avortăm copiii, sau vom avea nevoie de ajutor social permanent pentru a putea răzbate în viaţă? O asemenea atitudine este total opusă feminismului! Este opusul a ceea ce înseamnă puterea unei femei!”
2. Femeia demonstrează cu adevărat cât este ea de puternică, atunci când alege să ducă sarcina până la capăt, nu când alege să avorteze
A-ţi purta copilul în pântec şi a-l naşte în timp ce continui să mergi la şcoală sau la serviciu, sau să-ţi dezvolţi cariera – asta este cu adevărat o atitudine feministă! Tot o demonstraţie de adevărată putere feminină este să reuşeşti atunci când absolut toată lumea îţi spune că nu eşti în stare. Este posibil! Este posibil să-ţi iubeşti şi să-ţi îngrijeşti copilul, şi să-ţi atingi şi obiectivele în plan profesional, în acelaşi timp! Copiii tăi nu trebuie nici să sufere, nici să moară pentru ca tu să poţi avea succes în celelalte domenii ale vieţii tale.
3. Femeile NU sunt obiecte sexuale!
Aceasta este una dintre principalele probleme pe care adevăratul feminism se străduieşte să le elimine. Datorită proliferării avorturilor, în prezent femeile sunt tratate ca nişte obiecte sexuale mai mult decât oricând în istoria omenirii.
“Avortul este expresia concretă a misoginismului deoarece, până acum, nici un alt instrument nu le-a uşurat mai mult bărbaţilor obiectificarea femeilor, şi nici un alt instrument nu le-a “înlesnit” mai mult femeilor participarea la propria lor obiectificare,” afirmă Hatten. “Bărbaţii sunt cei care le tratează pe femei ca pe nişte obiecte. Indiferent dacă vorbim despre violatori, pedofili sau simpli pierde-vară, bărbaţii sunt cei care au cel mai mult de câştigat de pe urma avortului.
Convinge o femeie de faptul că punerea fertilităţii ei la cheremul unuia şi a altuia reprezintă o dovadă de exercitare a propriei sale libertăţi de alegere. Acum convinge-o de faptul că este dreptul ei să aleagă moartea pentru propriul ei copil. Dacă ai reuşit, tocmai ai obţinut o femeie uşor de folosit în scopuri sexuale, de care, ulterior, te vei putea cu uşurinţă dispensa, ca de o măsea stricată.
Femeile nu avortează niciodată pentru că se simt libere să aleagă! Femeile avortează pentru că se află în situaţii complet opuse libertăţii de alegere: sunt forţate, lipsite de ajutor, speriate, ruşinate!”
Un exemplu relevant în acest sens îl reprezintă reportajele sub acoperire ale echipei “Live Action”. Aceste reportaje prezintă angajaţi ai asociaţiei “Planned Parenthood” dispuşi să colaboreze cu traficanţii de carne vie pentru a face un ban în plus. Mai mult, s-a descoperit faptul că angajaţii asociaţiei Planned Parenthood muşamalizau cazurile de abuz sexual pentru a putea ulterior câştiga bani de pe urma avorturilor. Avortul le face pe fete şi pe femei vulnerabile şi mult mai susceptibile de a fi exploatate şi abuzate sexual. Banii care provin din avorturi sunt dovada clară a faptului că această clinică de avorturi nu este nicidecum un loc sigur pentru victimele abuzului sexual. Un judecător chiar a afirmat că, de vreme ce avortul a devenit acceptabil din punct de vedere moral, la fel de acceptabil poate deveni şi incestul.
4. Primele feministe au fost pro-viaţă
Dacă ne întoarcem în timp la primele zile ale feminismului, vom avea surpriza să constatăm că adevăratele feministe erau împotriva avortului. Începând cu Susan B. Anthony şi până la Elizabeth Cady Stanton, primele feministe nu doreau decât şanse egale pentru femei în raport cu bărbaţii în societate, fără ca aceasta să însemne pierderea identităţii lor ca femei.
Mai mult, prima femeie care a obţinut o diplomă în ştiinţe medicale din partea unei şcoli de medicină americane a fost Dr. Elizabeth Blackwell. Blackwell a pornit cu mari reţineri pe drumul spre medicină, dar atât de puternică şi de adâncă i-a fost dorinţa de a pune capăt fenomenului de “distrugere a maternităţii” prin intermediul avortului şi de a oferi femeilor îngrijirea sanitară necesară, încât şi-a dedicat întreaga viaţă slujirii acestor cauze.
Femeile şi bărbaţii sunt diferiţi, dar egali, în acelaşi timp. Pentru a fi egale cu bărbaţii, femeile nu trebuie să renunţe la propria lor fertilitate, nici la capacitatea de a purta în pântecele lor şi de a creşte o nouă viaţă, şi nici la viaţa propriilor lor copii. Fertilitatea nu este o boală, iar primele feministe au înţeles foarte bine acest lucru.
5. Avortul este un act de discriminare
Femeile au petrecut zeci de ani luptând împotriva inegalităţii de şanse. În multe privinţe, încă mai luptăm. Aşadar, de ce să permitem ca şi copiii noştri să se confrunte, la rândul lor, cu această grea boală socială numită discriminare? Oamenii concepuţi şi încă nenăscuţi au aceleaşi drepturi ca oricare alţi oameni, fie ei de sex masculin sau feminin, complet sănătoşi sau diagnosticaţi cu vreo afecţiune medicală încă din stadiul prenatal. Mişcarea pro-viaţă nu afirmă că fetuşii ar fi mai importanţi decât femeile. Nu susţine decât că şi fetuşii sunt oameni şi că, de vreme ce sunt fiinţe umane, merită să fie trataţi ca atare. A fi pro-viaţă înseamnă a lupta pentru drepturile tuturor copiilor noştri, fie ei născuţi sau încă nenăscuţi, aşa cum şi femeile care au întemeiat mişcarea feministă au luptat pentru ca noi, azi, să ne putem bucura de aceleaşi drepturi de care se bucură bărbaţii.
6. Ca femei, suntem independente, însă independenţa noastră a fost cu greu câştigată!
Asociaţia Planned Parenthood vrea ca noi, femeile, să credem că nu putem reuşi în viaţă fără ei şi serviciile lor avortive. Dar noi, femeile, suntem cu mult mai capabile decât vrea această asociaţie să credem. Pentru că nu depindem nici de această asociaţie, nici de avorturile pe care această le efectuează, cu atât mai mult cu cât există efectiv mii de alte clinici care nu au ca unic scop al existenţei lor câştigul financiar de pe urma avorturilor. Asociaţia Planned Parenthood oferă politicienilor asemenea Preşedintelui Obama, găleţi întregi de bani pentru ca aceştia să continue să promoveze mitul conform căruia asociaţia Planned Parenthood reprezintă unica alternativă a femeilor.
“[…] toate aceste femei care îşi manifestă zgomotos susţinerea faţă de asociaţia Planned Parenthood mă uimesc,” afirmă Hatten. “Dacă eşti o feministă adevărată, atunci orice organizaţie care vine şi-ţi spune ‘Nu vei reuşi fără noi!’ ar trebui să-ţi trezească suspiciuni şi să te înfurie, în acelaşi timp. În schimb, toate aceste aşa-zise feministe nu fac altceva decât să strige în gura mare, ‘Da, nu ne putem descurca fără ei!’. O astfel de atitudine este complet opusă feminismului adevărat!”
7. Avortul determină apariţia tulburărilor mentale
Nenumărate femei suferă de sindromul post-avort după ce trec prin experienţa avortului. Sindromul post-avort este o formă de tulburare de stres post-traumatic şi include simptome precum, anxietate, depresie, sentimente de vinovăţie şi ideaţie suicidară. Acest sindrom afectează femeia pentru tot restul vieţii ei. Îi afectează relaţia cu partenerul de viaţă, dar şi relaţia cu copiii actuali sau viitori. Jill Marquis, o mamă care a trecut prin experienţa avortului, spune că avortul produce “ravagii la care nu te-ai fi putut gândi sau aştepta vreodată.” Experienţa avortului prin care a trecut înainte de a avea copiii actuali, nu numai că a lăsat un gol în inima ei, dar a şi îndepărtat-o emoţional, într-o anumită măsură, de copiii pe care îi are acum. Dacă avortul este soluţia salvatoare pentru problemele femeilor, de ce tocmai această soluţie-minune este cea care îngreunează atât de mult viaţa atâtor femei?
8. Organizaţiile pro-viaţă sunt cele care oferă cu adevărat un sprijin
Ştiaţi că organizaţia Planned Parenthood nu oferă nici un fel de sprijin în cazul în care alegi să-ţi aduci copilul pe lume, iar nu să-l avortezi? Nu oferă nici un fel de program de sprijin, ca alternativă, femeilor care se află în situaţii socio-economice dificile, dar care vor să aleagă viaţa pentru copilul lor, şi nu moartea. Acest fenomen se întâmplă datorită faptului că organizaţia Planned Parenthood nu face acte de caritate – ei sunt axaţi exclusiv pe profit! Nici nu-i de mirare, dacă luăm în considerare faptul că, numai în anul 2014, aceasta a înregistrat un profit de 127 de milioane de dolari. În cazul în care alegi să-ţi naşti copilul, iar nu să-l avortezi, ei nu se aleg cu nimic, pentru că ei nu oferă servicii de asistenţă la naştere, şi nici de adopţie.
Pe de altă parte, centrele pro-viaţă nu numai că le oferă femeilor soluţii practice pentru a putea să-şi nască şi să-şi crească în siguranţă pruncii, dar le şi recompensează pentru eforturile pe care acestea le depun în direcţia creşterii şi educării adecvate a copiilor lor, pentru faptul că participă la cursuri de îngrijire, creştere, educare şi formare a copilului (parenting), pentru faptul că depun eforturi în direcţia propriei lor dezvoltări ca viitoare mame şi ca oameni. Unele organizaţii pro-viaţă chiar le ajută pe femei să scape de datorii, să-şi obţină diplomele de absolvire şi să înceapă o viaţă nouă, de partea de toate necazurile care le-au dat vieţile peste cap în trecut. Le ajută să-şi câştige independenţa şi încrederea în forţele lor, în capacitatea de răzbate fără a mai depinde vreodată de altcineva.
9. Avortul este direct corelat cu apariţia cancerului mamar
Colegiul American de Pediatrie a făcut public recent un studiu efectuat în anul 2013, în care este evidenţiată legătura directă dintre cancerul mamar şi numărul de avorturi. Astfel, riscul unei femei de a dezvolta cancer mamar creşte direct proporţional cu numărul întreruperilor de sarcină pe care aceasta le-a suferit. Studiile efectuate pe femei de diferite naţionalităţi arată că avortul indus înainte de săptămâna 32 de sarcină interferează cu procesul de maturizare a celulelor mamare, generând astfel un risc crescut de dezvoltare a celulelor mamare de tip canceros. Reprezentanţii Colegiului American de Pediatrie chiar afirmă că “Deşi ignorat de majoritatea celor mai cunoscute cadre medicale ale momentului, aceste informaţii cu privire la riscul dezvoltării cancerului mamar, existent cu precădere în rândul acestei categorii de populaţie, merită o atenţie specială şi un loc important în educaţia adolescentelor care, în viitor, se vor gândi la apeleze la avortul indus.” În fiecare an, femeile cheltuiesc milioane de dolari pentru prevenţia cancerului mamar, pentru lupta împotriva acestei maladii şi pentru strângerea de fonduri necesare atingerii acestor obiective. Cu toate acestea, medicii nu le spun femeilor că tocmai avortul este factorul ce contribuie substanţial la dezvoltarea temutei maladii.
10. Avortul constituie un pericol pentru sănătatea femeii
Femeile care intră într-o clinică pentru avorturi n-au nici cea mai mică idee care sunt adevăratele riscuri la care se expun. De ce? Din acelaşi motiv pentru care nu cunosc nici faptul că avortul contribuie masiv la apariţia cancerului mamar: NIMENI NU LE INFORMEAZĂ! Datorită legalităţii avortului, sute de femei au murit în timpul efectuări procedurii propriu-zise. Life Dynamics precizează că motivul pentru care nimeni nu are cunoştinţă de aceste morţi este faptul că partizanii avortului au evitat de fiecare dată ca, în fişele medicale ale pacientelor decedate, să menţioneze că avortul a fost cauza decesului. Mai mult, în unele state nici măcar nu se culeg date cu privire la numărul deceselor survenite în urma avortului. Cu toate astea, există atât de multe victime care n-au mai apucat să-şi spună povestea – atât de multe femei care au crezut că avortul nu prezintă nici un fel de risc la adresa propriei lor vieţi, dar care au murit în urma avortului făcut. Pe lângă pierderea vieţii, alte riscuri ale avortului includ infecţii (de la infecţii mici, la infecţii cauzatoare de dureri cronice… până la septicemii), perforaţii ale uterului, embolie şi hemoragie. Femeile sunt minţite zilnic, aşa că, în memoria femeilor care deja şi-au pierdut viaţa în urma avorturilor, pe care le-au făcut în necunoştinţă de cauză, e timpul să luăm atitudine!
Femeile nu au nevoie de avort! Avortul nu este o soluţie pentru nici o femeie: nici pentru cele ce sunt victime ale violenţei domestice, nici pentru studente, nici pentru femeile încadrate în câmpul muncii, nici pentru cele care se confruntă cu dificultăţi financiare şi nici chiar pentru femeile care au trecut printr-un viol sau care se confruntă cu afecţiuni medicale severe. Avortul nu este decât o modalitate de a ascunde adevăratele probleme cu care se confruntă o femeie sau un cuplu, dar şi o sursă de prosperitate financiară pentru afacerile de tipul Planned Parenthood. În loc să ofere soluţii şi resurse practice pentru a le ajuta pe cele care urmează să devină mame, susţinătorii avortului preferă să elimine copilul. Această alegere însă vine automat la pachet cu un nou set de probleme, fără a contribui cu nimic la rezolvarea problemelor anterioare ale femeii.
“Trebuie să ne descotorosim de însăşi ideea că avem nevoie de avort”, spune Hatten. “Mi-e greu să înţeleg cum, cele care se consideră feministe, chiar cred că dacă nu-şi iau pastiluţa roz cea de toate zilele sau dacă nu-şi aspiră copilul afară din pântec, nu sunt cu adevărat libere.”
Femeile ar trebui să fie PRO-viaţă! Avortul nu este un “drept” al femeii, ci un instrument de control al femeii şi al fertilităţii sale. Femeile trebuie să lupte împotriva avortului, nu pentru avort! Nici o femeie nu trebuie să considere avortul ca fiind unica opţiune, pentru că avortul nici nu este, cu adevărat, o opţiune.