Nu-i venea să creadă. Testul era pozitiv. Şi lucrurile stăteau destul de prost acasă. Tatăl ei dispăruse, lăsând-o pe mama ei să aducă bani în familie.
Fusese iresponsabilă: făcuse ceva care să o împovăreze şi să o supere şi mai mult pe mama ei. Bunicii aveau să fie şi ei foarte dezamăgiţi! Prost moment îşi mai alesese. Probabil că şi iubiţelul avea să dispară. Totul avea să se schimbe. Chiar nu avea de ales.
Toată lumea se duce la oraş să facă avort. A dat o căutare pe Internet cu cuvântul-cheie „avort”. Deja se hotărâse ce urma să facă. Cu teamă, dar şi cu hotărâre, a sunat la un număr de telefon care apărea pe net.
Numai că nu a nimerit la o clinică de avort.
A vorbit cu o femeie amabilă şi realmente interesată de cazul ei. Aceasta a mai încurajat-o puţin. I-a spus clar că ei nici nu fac, nici nu oferă trimitere pentru avort, dar oferă teste de sarcină şi fac ecografii. Gratis. Aşa că şi-a făcut programare. Şi s-a dus.
La centru, a vorbit mai întâi cu o angajată, Terry. Aceasta a stat mult cu ea. Parcă avea tot timpul din lume numai ca să vorbească cu ea. Asta i-a dat din nou curaj. Terry i-a atras atenţia la unele lucruri la care nu se gândise, la care nu voia să se gândească. Cum ar fi să fie mamă? Cum ar fi copilul? Cum ar fi viaţa ei dacă ar deveni mamă? Copilul…
La ecograf, s-a speriat din nou. Nu putea fi adevărat! A răspuns la întrebările pe care i le punea asistenta medicală, dar nu prea voia să le spună prea multe despre ea. A fost de acord să i se explice în ce consta procedura de avort. Asistenta i-a povestit despre avortul în stadii târzii ale sarcinii, despre anestezie şi controlul durerii, despre posibilele complicaţii şi riscuri de sănătate pe care le presupunea procedura.
Ea auzise mereu că „nu e mare lucru”. Dar se pare că era.
Apoi a făcut ecografia. Era linişte completă, nu făcea decât să se uite la copil. Nicio îndoială, chiar era un copil acolo. Un copil măricel, de vreo cinci luni. Asistenta i-a luat măsurile la ecograf, apoi a lăsat-o să se uite la copilaş. Acesta s-a răsucit şi s-a concentrat pe degetul mare, pe care acum îl molfăia de zor. „Copilaşul meu îşi suge degetul! Copilaşul meu…”
După câteva luni, a vorbit din nou cu acea asistentă medicală. Tocmai născuse fetiţa şi i-a spus asistentei că „le aduce o bucurie enormă tuturor”. Nu şi-ar putea imagina viaţa fără ea. Absolvise liceul, dar plănuia să rămână acasă încă şase luni, pentru a fi cu copilul. Copilul ei.
Viaţa chiar se schimbase – dar nu în rău, aşa cum îşi închipuise. Familia se mărise, găsindu-se loc şi pentru copilaşul care a venit ca o bucurie neaşteptată.
Povestea lui Katie se repetă tot timpul în centrele pentru criză de sarcină din toată America. Multe femei vin cu hotărârea de a face avort. Dar, după ce văd la ecograf cum îi bate inima copilului şi cum dă din picioruşe, adesea îşi dau seama că singura alegere pe care o pot face este să-i dea naştere.
Ca şi în cazul lui Katie, majoritatea deciziilor pe care le iau femeile în legătură cu viaţa lor încep în faţa unui computer. În America se înregistrează lunar aproximativ două milioane de căutări pe Internet după cuvântul-cheie „avort” şi alte cuvinte înrudite. Este important să luăm legătura cu aceste femei şi să le informăm despre toate opţiunile pe care le au înainte ca ele să ajungă la clinicile de avort.
De aceea este vital să le ajutăm să beneficieze de îngrijire plină de înţelegere atunci când se confruntă cu sarcini neplanificate. Online for Life se foloseşte de strategii avansate de marketing online pentru ca femeile aflate în cazul lui Katie să poată lua legătura cu un centru pentru criză de sarcină unde li se poate spune adevărul despre viaţa intrauterină. Şi, fie că ele aleg sau nu viaţa pentru copiii lor, uneori aceste centre le ajută şi cu lucruri care depăşesc cu mult scopul programării iniţiale.
De câte ori o mamă alege VIAŢA, Online for Life celebrează acest succes pe Facebook, unde toate mămicile curajoase sunt prezentate unei comunităţi de peste 340.000 de fani.
Sursa:stiripentruviata.ro
