Fericit este omul care se îngrijeşte de cel slăbit:
În ziua încercării, Domnul îl eliberează.
Domnul va veghea asupra lui,
Îi va dărui viaţă fericită pe pământ
Şi nu-l va lăsa pradă duşmanilor săi.
Domnul îl va întări pe patul suferinţei;
Tu îl asişti când zace bolnav.
Am spus: "Doamne, fie-Ţi milă de mine;
Vindecă-mă! Am păcătuit împotriva Ta".
Vrăjmaşii îmi doresc răul zicând:
"Când va muri şi va pieri numele lui?"
Cel ce mă vizitează spune minciuni,
Inima sa plănuieşte rele
Şi odată ieşit afară, începe să bârfească.
Cei ce mă urăsc, toţi împreună,
Împotriva mea urzesc rele
Şi gândesc rău despre mine:
"A fost lovit de o boală teribilă,
Din patul pe care zace, nu se va mai ridica!"
Chiar şi prietenul în care aveam încredere,
Care împărţea pâinea cu mine,
Ridică călcâiul împotriva mea.
Însă Tu, Doamne, ai milă de mine, ridică-mă,
Ca să le pot răsplăti.
Din aceasta voi şti că mă iubeşti:
Dacă nu mă biruieşte duşmanul meu.
Tu mă susţii pentru neprihănirea mea
Şi mă aşezi în prezenţa Ta pururea.
Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
Din veci şi până în veci. Amin. Amin.
Psalmul 40 cuprinde rugăciunea unui om bolnav, care nu îşi pierde încrederea în ajutorul lui Dumnezeu. De la primul verset îndeamnă pe toţi oamenii care caută fericirea, să le fie alături celor care traversează perioade de suferinţă, manifestând un gest de dragoste care atrage binecuvântarea Domnului.
Fericit este omul care se îngrijeşte de cel slăbit. Sfinţii Părinţi au dat o interpretare cristologică acestui prim verset, traducându-l Fericit este omul care se îngrijeşte de cel sărac şi sărman. Astfel, vedeau îm misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu o alegere minunată: a devenit sărac pentru a îmbogăţi omenirea prin misterul răscumpărării.
Chiar şi prietenul în care aveam încredere, ridică călcâiul împotriva mea. După vizitatorii care vin să-l vadă, care sunt cuprinşi de făţărnicie şi cu inima plină de răutate, psalmistul este surprins să vadă că nici prietenul cel mai bun nu îl mai sprijină. Ridicarea călcâiului, era în vechime, semnul prin care învingătorul îşi arăta biruinţa asupra învinsului. Speranţa, atunci când realităţile cotidiene l-au dezamăgit, rămâne neclintită în Domnul.
Din aceasta voi şti că mă iubeşti: dacă nu mă biruieşte duşmanul meu Adevăratul şi veşnicul duşman al omului este diavolul. Iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu se revarsă asupra tuturor oamenilor prin Învierea lui Cristos şi înfrângerea celui rău. Ea se împlineşte în mântuirea, în viaţa veşnică oferită celor care nu se lasă atraşi în cursele celui ce este deja învins. În timpul ecteniei pentru cei răposaţi, este amintită în mod minunat dovada iubirii Domnului, Stăpânul întregii creaţii şi a biruinţei Sale asupra diavolului: „Dumnezeul sufletelor şi a tot trupul, care moartea ai călcat-o şi pe diavol l-ai surpat şi viaţă lumii Tale ai dăruit (...)”.
