Pr. Mihály Szentmártoni SI
O modalitate pentru a înfrunta o situație de criză este capacitatea de a evalua fenomenul cu realism. În acest material examinăm ce înseamnă realismul. Întrebarea poate fi formulată astfel: Cum să dezvoltăm/menținem/îmbunătățim un simț al realismului corect, în situații dificile?
Realismul este definit în psihologie ca o atitudine după care realitatea este independentă de activitatea prin care omul o cunoaște. Cu alte cuvinte, interpretarea situației vine în urma observării faptelor. Pentru a putea înțelege importanța acestei afirmații, trebuie să situăm realismul în contextul altor două atitudini: pesimismul și optimismul.
Pesimismul este o atitudine care interpretează realitatea în cheie negativă și se poate recunoaște după trei caracteristici: a) tendința de a gândi că lucrurile negative sunt mai degrabă permanente, adică de durată; b) tendința de a generaliza negativitatea și de a percepe că ea îmbibă întreaga viață; c) tendința de a se considera pe sine însuși cauză a negativității și a începe să se facă din aceasta o chestiune personală.
Optimismul este o atitudine în care se încearcă să se vadă mai degrabă partea pozitivă a situației. Când este vorba de situații negative, psihologia folosește conceptul de optimism realistic care înseamnă că persoana evaluează situația negativă folosind patru adjective: a) situația negativă e provizorie, adică persoana e convinsă că totul se schimbă, mai devreme sau mai târziu; b) situația negativă nu este exclusivă, adică persoana este convinsă că nu este totul bine, dar nici nu e totul rău, ci binele și răul sunt amestecate; c) situația negativă e personalizată, adică persoana este convinsă că face parte din situație și că e responsabilă de modul de gestionare al acesteia; d) situația negativă este relativizată, adică persoana este convinsă că lucrurile puteau să meargă și mai rău.
Aceste atitudini le putem aplica și modului de a interpreta situația crizei cauzate de Covid-19.
Există pesimiști care consideră că e vorba de o pedeapsă a lui Dumnezeu, de o pedeapsă a naturii neglijate de către om, de un complot mondial care înseamnă că cineva ar fi creat dinadins virusul pentru a pedepsi sau pentru a se răzbuna. În această categorie intră și negaționiștii care spun că este vorba de o manipulare a politicienilor, de o mare înșelătorie pentru a se face bani mulți, de exemplu prin producerea de măști, care în opinia lor, nu folosesc la nimic.
Există optimiștii care consideră că este vorba de un fenomen trecător și că în scurt timp medicina va găsi un remediu. Ei cred că este vorba de o provocare pentru știință și că se dă ocazia dezvoltării tehnologice. Sunt optimiști și printre credincioși, oameni ai Bisericii, preoți sau laici, care văd apariția de noi valori ca pe o mai mare apropriere umană pentru că suntem constrânși să rămânem în case, sau ca pe o solidaritate sporită deoarece simțim nevoia să fim ajutați și să ajutăm pe ceilalți.
Realismul se situează între aceste două atitudini extreme și înseamnă să pui împreună toate elementele fenomenului, indiferent cât ar fi de diferite, și a te lăsa călăuzit de lumea exterioară. Atunci când e vorba despre Covid-19 nimeni nu poate nega numărul de persoane contagiate, al bolnavilor și al decedaților, dar trebuie luată în considerare și generozitatea medicilor, a femeilor și bărbaților Bisericii care ajută pe cei în nevoie.
Cele trei atitudini se pot aplica și felului în care ne raportăm la Biserică. Situația actuală a Bisericii poate fi interpretată în chei de pesimism, optimism sau realism.
Viziunea pesimistă vede în Biserica din zilele noastre doar scandalurile, scăderea vocațiilor, indiferența religioasă din partea credincioșilor.
Viziunea optimistă vede în Biserica de astăzi generozitatea atâtor voluntari care ajută pe săraci, numărul mare de martiri în țările în care creștinii sunt persecutați.
Viziunea realistă vede în existența Bisericii amândouă părțile, slăbiciunea umană dar și eroismul.
