Scurtă călătorie în ”Muzeul sufletelor din Purgator”. Părintele Roberto: „mărturii ce pun întrebări despre viață”
De Marinella Bandini
Prezența celor care au trecut la Domnul de multe ori se manifestă într-un mod explicit. Lasă ”urme de foc” pe obiectele pe care le ating, și urme în sufletul celui care vizitează astăzi ”Muzeul Sufletelor din Purgator”, amenajat în sacristia bisericii Sacro cuore di Gesu in Prati. Părintele Roberto Zambolin, parohul, însoțește cu plăcere grupurile de vizitatori curioși, și „de multe ori are loc o conversație interesantă despre viață. Unii îmi zic că e pentru prima dată când discută și meditează așa de profund”. „Oamenii își pun întrebări de bază: cine sunt? De unde vin și unde merg? Ce fac aici? Toate acestea ajută la înțelegerea sensului vieții”, aceste urme de foc „ te fac să te întrebi asupra vieții”. (...)
Ideea de a face un muzeu este legată de evenimentele din 2 iulie 1897: în timpul Liturghiei s-a declanșat un incendiu sub altarul capelei de atunci. Două sunt faptele ieșite din comun înregistrate: un tablou nu a fost atins de flăcări și numeroși credincioși au mărturisit că au văzut între flăcări un chip suferind, a cărui imagine a rămas ca și o umbră pe perete. Sfântul Scaun a avut o atitiudine de prudență dar nu a interzis nimănui să creadă în aceste manifestări, atâta timp cât nu sunt în condradicție cu doctrina. De aici ideea unui mic muzeu, în care sunt expuse suveniruri din toată Europa, toate cu certificat de autenticitate.
Iată unele din aceste întâmplări deosebite. Belgia, 21 iunie 1789: răposata Leleux se arată fiului, cerându-i Liturghii pentru ea și în același timp pregătindu-l să abandoneze viața lui dezordonată. Când i s-a arătat ultima oară a întins mâna atingându-l pe spate, lăsând pe cămașă o urmă de foc. Todi (Perugia), 1 noiembrie 1731: părintele Panzini apare surorii Chiara Isabella Fornari implorându-o să se roage pentru salvarea lui. Ca și semn a lăsat urma mâinii stângi imprimată cu foc pe o masă de lemn a surorii. Rimini, 5 martie 1871: defuncta Palmira Rastelli se arată unei parohiene cerându-i să se celebreze o Liturghie pentru ea, punând mâna pe cartea de rugăciuni a femeii, lasă o urmă de foc.
Părintele, Roberto Zambolin, sublinează că „dincolo de ceea ce se vede, muzeul ne invită să reflectăm asupra sensului vieții, ne amintește că viața se apropie de o concluzie, și că după moarte există o realitate adevărată și autentică, nu se sfârșește totul aici”. ”Pomenire” (parastasul) indică chiar această relație dintre noi cei vii și cei răposați. Când a intrat aici pentru prima dată, părintele Roberto s-a apropiat plin de curiozitate: „Aceste mărturii m-au ajutat să regăsesc în Evanghelie răspunsul la iubirea enormă a lui Dumnezeu”. Multe persoane vin aici din curiozitate, atrase de misterul acestui loc suspendat între viață și moarte. Dar „să nu confundăm cu ezoterismul, ne atrage atenția părintele Roberto. Raportul dintre noi și defuncți, comuniunea sfinților, este înăuntrul iubirii lui Dumnezeu, înăuntrul fericirii și frumuseții. Cu ajutorul acestor mărturii învățăm să descoperim milostenia și frumusețea lui Dumnezeu în viața noastră.
Traducere: AMR
