Mi-am spus: "îmi voi supraveghea comportamentul,
Ca să nu păcătuiesc cu limba;
Voi pune pază gurii mele,
Cât timp păcătosul stă înaintea mea".
Amuţit, în linişte, tăceam;
Dar nu mi-a fost deloc spre folos
Şi suferinţa mea devenea tot mai acută.
Îmi ardea în piept inima
Şi în gânduri a izbucnit focul.
Atunci mi-am lăsat limba să cuvânte:
"Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu,
Care este numărul zilelor mele
Şi voi înţelege cât sunt de efemer".
Iată, din puţine măsuri ai făcut zilele mele,
Durata vieţii mele este un nimic în faţa Ta,
Într-adevăr, orice om care trăieşte este doar o suflare.
Da, este ca o umbră omul care trece.
Da, ca un suflu care va rămâne fără suflare.
Acumulează dar nu ştie pentru cine.
Şi acum, la ce aş putea să mă aştept, Doamne?
Speranţa mea este în Tine!
Eliberează-mă de toate fărădelegile,
Nu mă fă ocara celui fără minte!
Amuţesc şi nu-mi deschid gura,
Pentru că eşti Tu cel care acţionezi.
Îndepărtează de la mine loviturile Tale:
Sunt sfărâmat de greutatea mîinii Tale.
Tu pedepsind vina omului, îl corectezi,
Precum moliile, aşa îi erodezi comorile.
Da, fiecare om e doar o suflare.
Ascultă-mi rugăciunea, Doamne,
Apleacă urechea Ta la strigarea mea,
Nu fi nepăsător la lacrimile mele,
Pentru că sunt un trecător înaintea Ta,
Un călător, ca toţi părinţii mei.
Îndepărtează-ţi privirea de la mine:
Ca să pot respira,
Mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi!
Psalmul 38 este în strânsă legătură cu cel care îl precedă. Văzându-l pe omul nelegiut că progresează, nu are altă soluţie decât să pună pază gurii sale. Cel care are frică de Dumnezeu trece la un alt nivel, cere cu umilinţă Stăpânului vieţii harul înţelegerii ca să poată pătrunde misterul efemer al existenţei pământeşti.
Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu. Sfântul Ciril al Alexandriei spune referitor la acest verset: “Psalmistul continuă descrierea luptei sale interioare: fiind încercat vreme îndelungată prin suferinţă, îndrăzneşte cu greu să-şi ridice glasul, pare să vorbească timid. Cererea celui care se roagă este exprimarea dorinţei ca Domnul să-i descopere şi să-i dea putere să înţeleagă că nu e nimic în comparaţie cu Dumnezeu care e veşnic. Meditaţia sa continuă asupra fragilităţii şi micimii omului”.
Pentru că sunt un trecător înaintea Ta, un călător, ca toţi părinţii mei. Sfântul Eusebiu rămâne impresionat de faptul că psalmistul se declară un trecător pe cărarea existenţei: “cel ce se roagă, mărturiseşte că e un pelerin, arătând prin aceasta că e convins de existenţa unei alte vieţi fericite, pe care o cere. Fericit este cel care, după exemplul Sfinţilor Părinţi, trăieşte în lumea aceasta ca şi cum nu ar face parte din ea, ca un străin”.
