Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Sinodul Episcopilor 2015: veghe de rugăciune în Piața Sf. Petru

 
Sinodul Episcopilor 2015: veghe de rugăciune în Piața Sf. Petru
  • 03 Oct 2015
  • 4112

Începe duminică la Roma cea de-a XIV-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor, convocată de papa Francisc de la 4 la 25 octombrie 2015 pe tema "Vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea contemporană". Duminică, 4 octombrie, Pontiful prezidează Sfânta Liturghie în bazilica San Pietro cu ocazia deschiderii Sinodului Episcopilor. Sugestiv, în timpul adunării sinodale, mai precis duminică, 18 octombrie, papa Francisc îi va proclama Sfinți pe părinții Sfintei Tereza a Pruncului Isus, Ludovic și Zelia, primii soți non-martiri ridicați împreună la cea mai înaltă treaptă a cinstirii creștine.

Ca pregătire spirituală pentru adunare generală a Sinodului Episcopilor, papa Francisc participă sâmbătă, 3 octombrie, în Piața Sfântul Petru, la veghea de rugăciune organizată de la ora 18.00 la 19.30. În cadrul momentului de rugăciune, care începe cu salutul secretarului general al Conferinței Episcopilor Italieni, mons. Nunzio Galantino, se alternează proclamarea unor pasaje din Sfânta Scriptură, texte din catehezele papei Francisc despre familie, mărturii ale soților creștini și apeluri ale asociațiilor de familii. Pontiful este așteptat să intervină la ora 19.00 cu o meditație despre frumusețea și misiunea familiei creștine în Biserică și în lumea contemporană.

La briefing-ul cu jurnaliștii, vineri, în Sala de presă a Sf. Scaun, cardinalul Lorenzo Baldisseri, secretarul general al Sinodului Episcopilor, a vorbit pe larg despre tema și metodologia lucrărilor sinodale. Potrivit cardinalului Baldisseri, la cea de-a XIV-a adunare generală a Sinodului Episcopilor participă 270 de Părinți Sinodali. În ce privește metodologia, de semnalat câteva noutăți semnificative: mai mult spațiu de dezbatere în așa zisele ”cercuri mici”, formate de obicei după criterii lingvistice, și publicarea unui singur document final, numit ”Relatio finalis”. Secretarul general al Sinodului a subliniat că actuala adunare generală reprezintă momentul final al parcursului sinodal care a început în urmă cu doi ani. Dacă termenul ”sinod” vine de la cuvântul care înseamnă ”a merge împreună”, atunci cea de-a XIV-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor face parte din parcursul care a început odată cu pregătirea Sinodului extraordinar despre familie, desfășurat în 2014 și ale cărui lucrări pregătitoare au fost lansate încă din 2013.

La lucrările sinodale participă din România PS Petru Gherghel, episcopul diecezei de Iași, ales de Conferința episcopilor din țara noastră, și PS Mihai Cătălin Frățilă, episcopul eparhiei ”Sf. Vasile cel Mare” din București, desemnat de Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. În rândul auditorilor se numără dr. Anca Maria Cernea, medic, președintele Asociației Medicilor Catolici din București. Printre delegații fraterni ai celorlalte Biserici și Comunități Ecleziale, se află IPS Iosif, mitropolitul Europei Occidentale, desemnat de Biserica Ortodoxă Română. De semnalat și serviciul de asistent pe care îl va îndeplini la adunarea sinodală seminaristul Liviu-Nicolae Ursu, de la Colegiul ”Pio Romeno” din Roma.

Biserica catolică din România participă la adunarea sinodală dedicată familiei și prin contribuția de reflecție și rugăciune. Astfel, ca în multe parohii din diecezele și eparhiile din țară, Oficiul pentru pastoraţia familiei şi a laicilor din dieceza de Iași a organizat pentru sâmbătă, 3 octombrie 2015, o Veghe de rugăciune în catedrala din Iași pentru Sinodul Episcopilor, în semn de participare la inițiativa din aceeași seară organizată în Piața Sfântul Petru din Roma în prezența papei Francisc.



Sursa:ro.radiovaticana.va