Au fost publicate Anuarul Pontifical 2018 şi Annuarium Statisticum Ecclesiae 2016
Anuarul Pontifical 2018 şi Annuarium Statisticum Ecclesiae 2016, a căror redactare a fost îngrijită de Oficiul Central de Statistică a Bisericii, sunt în aceste zile în distribuire în librării, cu o întârziere datorată trecerii la metode de redactare şi producere mai avansate şi performante ale celor două anuare.
Munca de tipărire a ambelor volume a fost efectuată de Tipografia Vaticană.
Din lectura datelor prezentate în Anuarul Pontifical se pot scoate câteva noutăţi referitoare la viaţa Bisericii în lume, începând din 2017.
În timpul acestei perioade au fost înfiinţate 6 noi sedii episcopale şi 4 eparhii; a fost ridicată la rang de sediu mitropolitan o dieceză şi au fost ridicate la rang de dieceză 3 vicariate apostolice.
Datele statistice din Annuarium Statisticum, referite la anul 2016, permit să se actualizeze câteva aspecte numerice fundamentale ale Bisericii catolice în contextul mondial şi a evidenţia tendinţele cele mai marcate şi de importanţă mai mare.
Catolicii botezaţi pe planetă au trecut de la 1285 milioane în 2015 la 1299 milioane în 2016, cu o creştere în ansamblu de 1,1%. Această creştere este inferioară decât cea medie anuală prezentată în cursul perioadei 2010-2015 (1,5%); de asemenea această creştere este puţin inferioară celei a populaţiei mondiale între 2015 şi 2016; în aşa fel încât prezenţa relativă a catolicilor botezaţi nu scade decât cu câteva miimi: se trece de la 17,73 catolici la 100 de locuitori la 17,67 în anul următor.
Distribuirea catolicilor, în acord cu greutatea demografică diferită a diferitelor continente este diversă în diferitele zone geografice.
Africa adună 17,6% din catolici de pe întreaga planetă şi se caracterizează printr-o răspândire a Bisericii catolice destul de dinamică: numărul catolicilor trece de la puţin peste 185 de milioane în 2010 la peste 228 milioane în 2016, cu o variaţie relativă de 23,2%. În continentul african, îndeosebi, Republica Democratică din Congo se confirmă pe primul loc prin număr de catolici botezaţi cu peste 44 de milioane, urmată de Nigeria cu 28 de milioane, dar şi Uganda, Tanzania şi Kenya înregistrează cifre de tot respectul.
Se consolidează poziţia Americii drept continent căruia îi aparţine 48,6% de credincioşi botezaţi din lume. Dintre aceştia 57,5% se află în America de Sud (27,5% numai în Brazilia care se confirmă ţara cu cea mai ridicată consistenţă de catolici din lume), 14,1% în America de Nord şi 28,4% în America Centrală. Dacă se raportează numărul catolicilor la consistenţa locuitorilor, Argentina, Columbia şi Paraguay se evidenţiază cu o incidenţă a catolicilor de peste 90% din populaţie.
Moderat crescândă apare incidenţa în lumea catolică a continentului asiatic care, cu un procent de peste 60% din populaţia planetei, se menţine în jur la 11% circa pentru toată perioada. 76% dintre catolicii din sud-estul asiatic se concentrează în Filipine (cu un număr de catolici de 85 de milioane în 2016) şi în India (22 de milioane).
Europa, deşi găzduieşte aproape 22% din comunitatea catolică mondială, se confirmă zona mai puţin dinamică, având o creştere a numărului catolicilor în perioada 2010-2016 de abia 0,2%. Această variaţie, pe de altă parte, în faţa unei stagnări a dinamicii demografice, se traduce într-o uşoară îmbunătăţire a prezenţei în teritoriu care ajunge în 2016 aproape la 40%. În Italia, Polonia şi Spania, incidenţa catolicilor depăşeşte 90% din populaţie.
Catolicii din Oceania sunt puţin peste 10 milioane şi sunt uşor în creştere faţă de cei din anul precedent, în timp ce diferă un pic de cei din 2010: în întreaga perioadă s-a înregistrat o variaţie pozitivă de 10,4%.
Dinamica diferenţială a catolicilor botezaţi în diferitele continente a impus o adaptare a structurii teritoriale a Bisericii cu scopul de a o face să răspundă nevoilor şi exigenţelor unei operativităţi eficace a ofertei serviciilor pastorale. Îndeosebi, numărul circumscripţiilor ecleziastice, în perioada 2010-2016, a înregistrat creşterea cea mai consistentă tocmai în zonele teritoriale care au manifestat dinamicitate mai mare a cererii de serviciu pastoral. De fapt, circumscripţiile ecleziastice au crescut cu 3% în Africa şi cu 1,9% în Asia, în faţa unei inerţii substanţiale în Europa. Cresc cu un procent moderat în jur de 1% zonele geografice care rămân.
Circumscripţiile prezintă o variabilitate teritorială atât în termeni de suprafaţă cât şi de populaţie catolică. Cele mai extinse sunt cele din Oceania, cu o suprafaţă de peste 105.000 km2; urmează Asia sud-orientală cu peste 68.000, America de Sud cu aproape 30.000 şi Europa cu puţin peste 13.000 km2. Şi raportul dintre numărul de catolici şi numărul circumscripţiilor prezintă o variabilitate consistentă.
America se confirmă continentul cu nivelul cel mai ridicat, având 577.000 de catolici care aparţin aceleiaşi circumscripţii ecleziastice. Urmează Africa având un prezidiu teritorial pentru 422.000 de catolici, Europa cu 376.000 de mii de catolici şi Asia, unde fiecare circumscripţie adună în medie peste 265.000 de catolici.
Cele mai recente date referite la 2016 indică şi că numărul clericilor în lume este de 466.634, cu 5.353 episcopi, 414.969 preoţi şi 46.312 diaconi permanenţi.
În cursul anilor scurşi între 2010 şi 2016, numărul episcopilor a crescut cu 4,88%, trecând de la 5.104 în 2010 la 5.353 în 2016; totuşi creşterile sunt diferenţiate din punct de vedere teritorial. Dacă se calculează creşterea medie liniară se observă consistenţele diferite ale fenomenului în diferitele părţi ale globului pământesc: se merge, ordonând zonele în mod descrescător, de la o valoare maximă de 1,47% pentru America Centrală, la valoarea minimă pentru America de Nord de 0,34% (alte valori: America de Sud 1,07%, Asia 0,95%, Europa 0,82%, Africa 0,45% şi Oceania 0,39%). Se observă, astfel, că America Centrală şi de Sud şi Asia înregistrează o creştere relativă mai consistentă faţă de celelalte zone geografice şi, se poate afirma, ridicată faţă de America de Nord şi de Europa.
Se poate observa şi că numărul de catolici pentru fiecare episcop, în 2016, este diferită de la continent la continent (media mondială de 243.000 cu variaţie de la 313.000 la 169.000, respectiv pentru Africa şi pentru Europa). Deosebit de favorabilă este situaţia în Oceania în care fiecare episcop este în fruntea a 79.000 de catolici, semn din acest punct de vedere al unui uşor exces de episcopi comparativ cu alte continente.
Şi evaluarea numărului de preoţi pentru fiecare episcop poate să fie util, deoarece acest raport furnizează indicaţia celor care, cel puţin la nivel doar numeric, activităţile pastorale la care trebuie să facă faţă fiecare episcop, în medie în fiecare continent. Ei bine, din datele acestui raport, referitor la perioada 2010-2016, rezultă la nivel mondial un echilibru cantitativ mai bun între preoţi şi episcopi, la trecerea timpului între începutul şi sfârşitul perioadei examinate: se trece de la 81 de preoţi pentru un episcop în 2010 la 78 în 2016. Diminuarea raportului se întâlneşte în America (de la 64 la 61), în Europa (de la 118 la 105) şi în Oceania (de la 37 la 36) în timp ce acest raport este în creştere în Africa (de la 54 la 63) şi în Asia (de la 75 la 82).
În 2016, numărul preoţilor în lumea catolică este de 414.969, distribuiţi astfel: 67,9% dintre ei sunt din clerul diecezan în timp ce 32,1% din cel călugăresc; trebuie spus că faţă de anul precedent această distribuire este practic aceeaşi, în timp ce procentul de preoţi diecezani a crescut cu circa un punct faţă de cel din 2010. Dacă din 2010 până în 2014 s-a manifestat o creştere nu puternică dar oricum apreciabilă (media anuală a variaţiei relative +0,22%), în cei doi ani următori consistenţa numerică a preoţilor are variaţii slabe: în ansamblu ea s-a diminuat cu 0,2% (+0,19% pentru diecezani şi -1,01% pentru călugări), însă scăderile se concentrează în America de Nord (-2,7%), în Europa (-2,8%) şi în Orientul Mijlociu (-1,7%), în timp ce creşterile de 4-5% au loc în toate celelalte zone, cu excepţia Americii Centrale şi a Oceaniei, unde creşterea este de 2%. În întreaga perioadă 2010-2016 numărul de preoţi în ansamblu a crescut cu 0,7%, trecând de la 412.236 la 414.969 unităţi. Totuşi, când se analizează separat preoţii diecezani şi cei călugări se observă că în faţa unei creşteri a celor dintâi (1,55%), aceştia au un declin numeric care nu este irelevant (diminuare relativă de 1,4%). În diferitele continente dinamicile apar contrastate.
Preoţii călugări, cu câteva excepţii de creştere cum ar fi Africa, zona asiatică sud-orientală şi America centro-continentală, sunt în general în descreştere numerică având unele niveluri însemnate, în America de Nord şi în Europa. Dimpotrivă, preoţii diecezani arată o tendinţă opusă: aici zonele de descreştere, limitate la America de Nord, la Europa şi în măsură mult mai mică în Oceania, constituie excepţia unei situaţii de creştere generală chiar dacă în unele cazuri este destul de slabă. Trebuie semnalat cazul Africii în care mişcarea de creştere este însemnată şi continuă (+23,1%). Se poate nota şi că aceste dinamici au rearanjat numărul relativ al preoţilor diecezani faţă de cel al călugărilor, totuşi o variaţie apreciabilă s-a prezentat numai în Africa, unde preoţii călugări care la începutul perioadei erau 47,5% decât diecezanii, în 2016 au devenit sensibil mai puţin decât diecezanii (43,5%). Redimensionarea preoţilor călugări în Africa trebuie să fie datorată unei întoarceri a acestor lucrători pastorali spre locurile de origine însoţită de întărirea comunităţilor ecleziale locale, asigurată de creşterea numărului preoţilor diecezani.
Schimbările tocmai descrise au influenţat, prin urmare, asupra numărului preoţilor în diferitele continente. Distribuirea, în 2016, pe zone geografice evidenţiază cum în faţa a 42,6% din totalul de preoţi prezenţi în Europa se află 29,5%, aparţinând continentului american, în timp ce celelalte zone geografice urmează cu 15,9% pentru Asia, 10,9% pentru Africa şi, în sfârşit, 1,1% pentru Oceania.
Se poate adăuga la analiza structurală a preoţilor cea a catolicilor pentru a evidenţia eventuale dezechilibre între cerere şi ofertă de slujire pastorală. În cazul de echilibru perfect între prezenţă şi cerere de activitate pastorală, procentele de compoziţie a preoţilor ar trebui să coincidă pentru fiecare zonă teritorială examinată cu acelea ale catolicilor. În realitate, din confruntarea dintre cele două procente de compoziţie a preoţilor şi a catolicilor, rezultă că în 2016 se înregistrează mari diferenţe. Îndeosebi, procentele preoţilor depăşesc pe cele ale catolicilor în America de Nord (11,2% preoţi şi 6,8% catolici), în Europa (42,6% preoţi şi 22% catolici) şi în Oceania (1,1% preoţi şi 0,8% catolici). Cele mai evidente carenţe de preoţi sunt localizate în America de Sud (12,1% preoţi şi 27,9% catolici), în Africa (10,9% preoţi şi 17,6% catolici) şi în America centrală continentală (5,3% preoţi şi 11,6% catolici). Diferenţa dintre distribuirile celor două serii comportă ca să subziste o variabilitate a încărcăturii pastorale, înţelese ca raport între numărul de catolici şi numărul de preoţi. Tendinţa acestui indice, la nivel mondial, nu poate decât să fie îndreptat spre creştere din cauza diferenţialului de creştere demografică între diferitele zone teritoriale: se trece aşadar de la 2.900 la 3.130 de catolici pentru un preot, respectiv pentru anii 2010 şi 2016. Şi iarăşi diferenţele geografice sunt de însemnătate strânsă: în 2016 se trece de la puţin peste 1.600 de catolici pentru un preot în Europa la peste 7.200 din America de Sud, la puţin peste 5.000 din Africa şi la mai puţin de 2.200 pentru Asia.
Diaconii permanenţi constituie grupul clericilor care creşte cu vivacitate însemnată. Creşterea medie anuală în cursul perioadei 2010-2015 a rezultat la 2,88%, la nivel planetar, şi a continuat şi în 2016, deşi în ritm mai mic (2,34%); în acest an ei sunt 46.312 faţă de 39.564 înregistraţi în 2010. Diferenţele teritoriale rămân foarte accentuate: în anii de la 2010 la 2015 ritmurile de creştere mai importante se manifestă în Asia şi în America de Sud şi în America centro-continentală, în timp ritmurile mai slabe se înregistrează în America de Nord, în Europa şi în Africa. În perioada 2015-2016, ritmurile de creştere a prezenţei diaconilor în diferitele zone teritoriale s-au menţinut, cu o puternică accelerare în Africa, în America centrală şi în cea de sud, şi o încetinire însemnată în America de Nord, în Europa şi în Asia în care se înregistrează o stagnare. Nu se semnalează variaţii însemnate în distribuirea planetară a diaconilor între cei doi ani 2015 şi 2016: are loc numai o uşoară diminuare a numărului relativ de diaconi în Europa şi o la fel de uşoară creştere a numărului din America. Posibilitatea efectivă a diaconilor permanenţi de a coopera cu preoţii în îndeplinirea serviciilor pastorale în teritoriu rămâne, totuşi, încă limitată. De fapt, în lume, distribuirea diaconilor la fiecare o sută de preoţi prezenţi este abia de 11,2 în 2016 şi merge de la un minim de 0,48 în Asia la un maxim de 24,8 în America. Nivelul în Europa este în jur de 8% în timp ce în Africa este de un diacon pentru 100 de preoţi prezenţi.
De aceea, dimensiunile fenomenului sunt încă total neadecvate pentru ca lucrarea acestei categorii de lucrători pastorali să poată avea incidenţă în manieră semnificativă asupra echilibrului dintre cerere şi ofertă de servicii aduse credincioşilor catolici prezenţi în teritoriu. Totuşi în termeni evolutivi se observă că ei tind să manifeste o frecvenţă mai mare în teritoriu chiar acolo unde raportul catolici botezaţi pentru un preot este mai carent.
În 2016, grupul călugărilor cu voturi care nu sunt preoţi în lume constă din 52.625 de unităţi şi sunt prezenţi 8.731 în Africa, 14.818 în America, 12.320 în Asia, 15.390 în Europa şi 1.366 în Oceania. Diminuarea care a avut loc în cursul perioadei 2010-2015 a continuat şi s-a accentuat în 2016: la nivel mondial, grupul diminuează cu 3% în ultimul an. Îndeosebi se observă că în timp ce în Africa se înregistrează o cvasi-staţionare, în toate celelalte continente se asistă la o scădere generalizată cu niveluri însemnate în Oceania (-4,5%), în Europa (-3,8%) şi în America (-3,7%).
Distribuirea procentuală a călugărilor cu voturi care nu sunt preoţi are în 2016 variaţii foarte uşoare faţă de 2015, dintre care cea mai semnificativă se referă la Europa care a avut o coborâre relativă de la 29,5 la 29,2%.
Călugăriţele cu voturi constituie grupul cu cel mai mare nivel numeric în ansamblul diferiţilor lucrători pastorali (în mod specific: episcopi, preoţi, diaconi permanenţi, călugări cu voturi care nu sunt preoţi şi călugăriţe). În 2010 ele erau 722.000, scad progresiv, aşa încât în 2016 sunt 659.000 (cu o variaţie relativă în perioadă de -8,7%). Contracţia înregistrată în numărul călugăriţelor cu voturi în lume se poate atribui substanţial unei creşteri considerabile a numărului de decedate, rezultat dintr-o prezenţă ridicată de călugăriţe la vârstă înaintată, în timp ce numărul de abandonuri ale vieţii călugăreşti devine mai puţin relevantă în cursul perioadei de referinţă. Este important de notat diferenţa profundă de comportamente în diferitele continente care merge după caracteristicile deja observate pentru celelalte categorii de lucrători pastorali, unind determinările geografice. Africa, în perioada 2010-2016, înregistrează cea mai mare creştere (+9,2%), urmată de sud-estul asiatic (+4,2%). În schimb, America de Nord se laudă cu recordul negativ, cu o contracţie de aproape 21%. Urmează îndeaproape Europa (cu peste -16%) şi America de Sud (-11,8%), în timp ce este mai stăpânită scăderea înregistrată în America centro-continentală şi în Orientul Mijlociu. În sfârşit, în mod substanţial staţionară este situaţia din America centro-Antile, cu o reducere de circa 2%. Aceste mişcări, desigur, influenţează asupra variaţiilor nivelurilor continentale ale consistenţelor de călugăriţe. Observând în perioada 2010-2016 distribuirea pe zone continentale, se înregistrează o redimensionare a prezenţei de călugăriţe în Europa şi în America de Nord, în avantajul Asiei şi Africii. De fapt, în mod deosebit, dacă în 2010 ansamblul călugăriţelor cu voturi care acţionează în Europa şi în America de Nord reprezenta 49,7% din totalul mondial, în 2016, ele au incidenţă asupra realităţii din cele două continente pentru 45,1%.
Variaţia pozitivă de însemnătate mai mare se observă în sud-estul asiatic unde incidenţa călugăriţelor trece de la 22,2% din 2010 la 25,4% din 2016, iar în Africa în care incidenţa asupra totalului mondial se atestă în 2016 la 11% de la 9,2% în 2010.
În 2016 mersul vocaţiilor sacerdotale, în linie cu flexiunea întâlnită deja în anii precedenţi, continuă faza de diminuare: se trece de la 116.843 seminarişti din Seminarul mare din 2015 la 116.160 din 2016 (683 de unităţi mai puţin, adică 0,6%); nivelul de vocaţie (seminarişti pentru 100.000 de catolici) scade, de la 9,09 la 8,94. La nivel teritorial America (în special cea de sud) rezultă că este continentul cu nivelul cel mai scăzut de vocaţie (5,13 seminarişti pentru 100.000 de catolici); Europa urmează de aproape cu un nivel de 6,17.
În lume, între 2010 şi 2016, se înregistrează o diminuare de 2.839 seminarişti din Seminarul Mare care este rezultatul creşterii cu 1.061 seminarişti din perioada 2010-2012 şi a scăderii de 3.891 de unităţi din perioada următoare. Deci, criza vocaţiilor se accentuează la nivel mondial, dar o analiză pe zone mai restrânse scoate în evidenţă situaţii teritoriale diferenţiate. Mers asemănător cu cel mondial (o fază de creştere urmată de o fază de scădere) prezintă Asia, care înregistrează o întărire activă, în întreaga perioadă cu 779 de unităţi şi cu un punct maxim în 2012. În schimb, în Europa şi în continentul american se înregistrează o flexiune constantă care a dus la o diminuare în ansamblu în întreaga perioadă cu 4.082 unităţi pentru America şi cu 2.949 pentru Europa. Africa manifestă un mers diferit atât de cel mondial cât şi de celelalte zone teritoriale. De fapt, în acest continent numărul de seminarişti din Seminarul Mare a crescut constant cu o creştere absolută din 2010 până în 2016 cu 3.538 unităţi.
O examinare teritorială şi mai analitică făcută asupra ţărilor în care în 2016 au fost nu mai puţin de 1.000 de seminarişti din Seminarul Mare (diecezani şi călugări), evidenţiază că - în afară de un minim de ţări, în care tendinţele nu se pot observa mereu cu precizie - în marea majoritate a naţiunilor luate în considerare, în perioada 2010-2016, au fost evoluţii de tipul celor întâlnite anterior: creştere urmată de descreştere, creştere sau descreşteri constante.
Creşterea constantă care se observă în Africa se întâlneşte şi în principalele sale ţări. De fapt, acestea au toate o creştere procentuală în ansamblu mai mare decât aceea în sine deja foarte ridicată (+13,1%) a continentului: de fapt Uganda în care creşterea este de 22,1%, este depăşită de Camerun (+31,2%), de Tanzania (+39,5%) şi de Madagascar care manifestă o creştere foarte ridicată (+65,6%). Republica Democratică din Congo înregistrează o creştere până în 2013 urmată de o scădere în anii următori (cu o creştere procentuală în ansamblu în întreaga perioadă de 5,1%). În contra-tendinţă se prezintă Kenya care arată o scădere constantă a vocaţiilor: pe toată perioada -13%.
În Americi, cea de nord manifestă grosso modo, mersul vocaţiilor din lumea întreagă cu maximul în 2012 urmat de o scădere tendenţială în anii următori: la sfârşitul perioadei numărul de seminarişti se stabilizează la 5.000 de unităţi. America de Sud prezintă o continuă flexiune de vocaţii, între 2010 şi 2016, cu o scădere absolută la 3.752 unităţi şi procent de -17,4%. Scăderea interesează cu intensităţi diferite toate ţările din continent cu accentuare pentru Peru, Columbia şi Brazilia.
În Europa, toate ţările principale au un mers al vocaţiilor asemănător cu cel al continentului: mereu descrescător pe toată perioada şi cu o scădere negativă care a ajuns şi la nivele însemnate în Polonia, Germania, Irlanda, Marea Britanie şi Spania.
În Asia, Filipine şi Republica din Coreea înregistrează o scădere a numărului de vocaţii toată perioada, cu scădere negativă de 1,1% pentru primul şi -30,2% pentru al doilea, în timp ce Vietnamul prezintă o creştere constantă şi nivelul este de +48,3%. O uşoară creştere temporală are loc pentru Indonezia în care vocaţiile au crescut cu 2%.
Confruntarea între distribuirea procentuală a seminariştilor între diferitele continente şi respectiva distribuire procentuală a catolicilor evidenţiază clar excedentele pozitive şi negative ale vocaţiilor la nivel teritorial.
Europei care, în pofida scăderii numărului de vocaţii în perioada 2010-2016, pare să fie în măsură să poată răspunde în mod adecvat exigenţelor catolicilor (15,2% de seminarişti împotriva a 22% de catolici), îi corespunde deficitul de vocaţii în Americi (27,9% de seminarişti împotriva a 49% de catolici) care este deosebit de ridicat pentru America de Sud.
În schimb, în ţările din Africa şi din Asia, în care este scăzută cota de catolici asupra locuitorilor, procentele de seminarişti sunt în mod considerabil superioare procentelor scăzute de catolici.
Astfel se tinde să satisfacă în aceste continente exigenţa de a avea grijă, în autonomie deplină, de opera de apostolat local.
Trăgând concluziile din această analiză cantitativă a principalelor fenomene care interesează Biserica catolică în diferitele continente şi oprind atenţia numai asupra aspectelor care apar să constituie tendinţele mai marcate şi de importanţă mai mare, se poate observa, în primul rând, că în anii de la 2010 la 2016, numărul catolicilor în lume a crescut în manieră semnificativă. În aceşti ani se înregistrează o situaţie de concentrare teritorială ridicată de catolici botezaţi în lume. În ansamblu în 2016, în 15 ţări locuiesc circa 830 de milioane, adică 64% din catolicii botezaţi mondiali. America şi Europa (respectiv cu 49% şi 22%) găzduiesc 71% din populaţia botezată în ansamblu. Privind la detaliul fiecărei ţări, 4 din cele 15 (Republica Democratică din Congo, Nigeria, Uganda şi Angola) se găsesc în Africa şi reprezintă singure 47% din totalul continental. În America, peste 64% din total este atribuit la alte 4 ţări (Brazilia, Mexic, Statele Unite şi Columbia), 2 ţări aparţin continentului asiatic (Filipine şi India), care singure adună aproape 77% din totalul continental şi cele 5 ţări care mai rămân sunt europene (Italia, Franţa, Spania, Polonia şi Germania), cu o incidenţă asupra continentului de 74%.
Alt aspect relevant este că în arcul temporal examinat se înregistrează o atenuare a dezechilibrelor preexistente în distribuirea geografică pentru mari zone atât a circumscripţiilor ecleziastice cât şi a centrelor pastorale. Şi numărul episcopilor apare mai armonios răspândit şi în creştere bună. Cât priveşte evoluţia celorlalţi lucrători pastorali, se observă o evidentă contracţie în călugării care nu sunt preoţi, în călugăriţele cu voturi şi în preoţi. Totuşi, aceştia din urmă înregistrează o flexiune numai în ultima parte a perioadei examinate. Ies în evidenţă pierderile suferite în întreaga perioadă de Europa şi de America, în mare parte compensate de dinamica vie manifestată de Africa şi de Asia pentru preoţii diecezani.
Călugăriţele cu voturi, în pofida contracţiei observate global şi la nivelul unor realităţi continentale, rămân o realitate care nu este neglijabilă: ansamblul de surori reprezintă 59% mai mult decât populaţia sacerdotală. Apoi, în pofida faptului că rolul pe care ele din punct de vedere istoric în oferirea serviciilor pastorale s-a redimensionat în ansamblu - aşa cum este indicat de statisticile consistenţelor de parohii conduse de călugăriţe - acţiunea lor în viaţa comunităţilor religioase rămâne încă aceea de a fi alături aceea de a fi alături de acţiunea preoţilor, dacă nu chiar de a o înlocui.
Candidaţii la preoţie prezintă global o tendinţă spre descreştere, numărul seminariştilor din Seminarul Mare fiind în scădere cu 1,8% între 2010 şi 2016. Însă şi în acest caz, unele motive de preocupare provin din Europa şi din continentul american, unde diminuarea apare foarte evidentă. Viceversa, Africa şi Asia arată o mare vitalitate.
(După L'Osservatore Romano, 13 iunie 2018)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
