Filele Vechiului Testament sunt pătrunse de cuvintele pe care Dumnezeu, prin Moise, le transmite poporului: “Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul, sunt sfânt!” Rațiunea unei purtări aparte a membrilor poporului ales și însăși rațiunea legii stă în sfințenia lui Dumnezeu. Cuvintele lui Isus din evanghelia de astăzi respectă același tipar însă împlinesc ceea ce Vechiul Testament doar prevestește. Sfințenia de care vorbește Vechiul Testament capătă conotația concretă a milostivirii, a îndurării. Deasemenea regăsim justificarea comportamentului nostru prin legătura cu Dumnezeu, însă nu mai e vorba de Domn, ci de Tată. Relația nu mai este cea dintre un stăpân și robii săi, ci dintre un tată și fiii lui. Asta implică și o moștenire și o legătură de continuitate: există ceva ce ne leagă în mod vital de părinți. Tocmai de aceea exigențele acestei filiații divine sunt mult mai mari: nu suntem chemați doar la clasica cerință de a răspunde cu bine celor ce ne fac bine și cu rău dușmanilor, ci fiind fii ai lui Dumnezeu, pe urmele Fiului suntem chemați să ne imităm Tatăl Ceresc, ce revarsă ploaia și lumina soarelui și peste buni și peste răi. Nu e doar un lucru dificil, e de-a dreptul imposibil! Sunt rare deja cazurile în care mai putem contempla în lumea în care trăim exemplele folosite de Cristos în prima parte a evangheliei, adică oameni care fac bine celor ce le fac bine sau își ajută și își împrumută rudeniile. Câte cazuri nu știm cu toții în care zicala: “fă bine și așteaptă rău” își dovedește tragicul realism. Când primim o palmă, cu greu ne stăpânim să nu dăm două înapoi. Când suntem agresați, noi sau cei dragi, am vrea la fel ca fii lui Zebedeu să invocăm fulgerele cerului. De câte ori nu o și facem….
Pentru a împlini cuvintele Mântuitorului e inutil să ne încredem în voința sau în forța noastră. Singura noastră șansă este să ne aducem aminte, pentru început, de faptul că Dumnezeu ne-a iertat și ne iartă încontinuu, chiar dacă prin păcatele noastre am contribuit la suferința Fiul Său Preaiubit. Să recităm cu convingere rugăciunea dinaintea Cuminecării din timpul Sfintei Liturghii: “…dintre care cel dintâi sunt eu”. Cu cât mai mult vom avea conștiința păcatului nostru și concomitent, a îndurării lui Dumnezeu, cu atât mai mult ne vom simți fiii Săi. Trăind și cultivând în rugăciune spiritul de fii, vom privi la cei din jur văzând frați și surori, iar nu dușmani și concurenți.
Vreți să fiți îndurători, la fel ca Tatăl vostru? Rugați-vă și cereți acest dar! Darul Spiritului Sfânt va schimba privirea noastră și percepția asupra lumii în care trăiți. Valul minciunii și al răutății va cădea de pe ochii noștri: în oglindă ne vom vedea fii, în jur vom vedea frați și surori, în Maria o Maică. În Isus nu vom mai vedea Stăpânul, ci Fratele și Prietenul ce ne conduce înspre Tatăl lui și Tatăl nostru, iar îndurarea va deveni a doua noastră natură.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 6,31-36
Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Si păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Căci şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci voi iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.
