Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

12 comori ale antichității distruse în Orientul Mijlociu

 
12 comori ale antichității distruse în Orientul Mijlociu
  • 16 Sep 2015
  • 3965

Rezultatele campaniei de curățare a lumii de istoria pre-islamică
    
Războiul a fost întotdeauna foarte dur pentru locurile și pentru comorile antice. În secolul al XIV-lea Muhammad al Dahr Sa'im a distrus nasul Sfinxului, fiind revoltat pentru că oamenii făceau oferte. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, bombardierele americane au lansat 1.400 de tone de bombe pe Muntele Cassino, locul unde Sfântul Benedict a construit o abație și a fondat Ordinul benedictin în secolul al VI-lea. Abația a fost reconstruită după război și resfințită de către Papa Paul al VI-lea în 1964. Apoi, în era post 11 septembrie, Orientul Mijlociu a cunoscut generarea distrugerii propriului patrimoniu cultural, vast și valoros, atât prin opera oamenilor obișnuiți, cât și prin cea a bandelor criminale, în căutarea obiectelor pentru vânzare.
    
Aspectul cel mai surprinzător îl reprezintă dorința deliberată de a elimina istoria pre-islamică, de care se face protagonist ISIS.

Buddha de Bemiyam (Afganistan)
    
Noua eră de anihilare arheologică a fost deschisă pe 2 martie 2001, când talibanii au aruncat în aer două statui ale lui Buddha, sculptate în stâncă și care datau din secolul VI. Statuile erau înalte de 38 respectiv 53 de metri, și erau cele mai înalte statui ale lui Buddha din lume. Tot ce a mai rămas din ele sunt niște nișe în care erau plasate.

Muzeul din Mosul (Irak)
    
Muzeul din Mosul, al doilea ca mărime din Irak, nu a avut o viață ușoară începând cu al II-lea război din Golf. A fost considerabil devastat în timpul invaziei americane în Irak din 2003. După un lung și dificil proces de reconstrucție și de recuperare a colecției se pregătea să se redeschidă în 2014.

Dar atunci, ISIS a ajuns în Mosul. Personalul muzeului a reușit să mute aproximativ 1.600 de obiecte la Muzeul Național din Bagdad. La Mosul au rămas aproximativ 300, iar ISIS a decis să ia ciocanul și dalta și să filmeze propriile acțiuni. De asemenea, a incendiat o arhivă bibliotecară plină de manuscrise și cărți vechi.

Nimrod (Irak)
    
La sud de Mosul se găseau rămășițele orașului Nimrod, construit în secolul al XIII-lea de regele asirian Salmanasar I, și 300 de ani mai târziu folosit drept capitală de Ashurnasirpal II. Prin săpăturile care au început în secolul al XIX-lea, au fost recuperate nenumărate basoreliefuri, figuri colosale, statui și alte obiecte de o valoare inestimabilă. Descoperirile au completat golurile de istorie și limbă, și au extins înțelegerea noastră despre povestirile biblice.
    
După ce a terminat de spart cu ciocanul statuile Muzeului din Mosul, ISIS a făcut la fel și cu Nimrod, adăugând buldozere și explozibil pentru dispariția dramatică a trei milenii de istorie.

Dur-Șarrukin (Khorsabad, Irak)
    
Acest oraș, capitala regelui asirian Sargon al II-lea, a fost construit în jurul anului 700 î. Hr. pentru a înlocui Nimrod. Nu a fost capitală pentru o lungă perioadă de timp, dar a lăsat multe comori monumentale și nenumărate artifacte. Zidurile orașului erau groase de aproximativ 25 de metri, cu 7 porți enorme. Amploarea prejudiciului provocat de ISIS la începutul anului 2015 este încă necunoscută, dar autoritățile irakiene susțin că situl a fost intens devastat, iar ruinele vechilor ziduri au fost demolate.

Hatra (Irak)
    
La sud de Mosul, Hatra a fost fondată în secolul al II-lea î. Hr. de seleucizi. Rămășițele sale au oferit exemple excelente de arhitectură și artă, mai ales elenistică. Ruinele contemporane au fost destul de spectaculoase, mai ales că Saddam Hussein a investit mult în restaurarea lor. Iubitorii de film au putut recunoaște zona în primele scene din Exorcistul. Locul a fost păstrat și utilizat de creștini și de musulmani până când ISIS nu a folosit ciocanele împotriva acestuia, în primăvara anului 2015.

Ninive (Mosul, Irak)
    
Una dintre cele mai vechi așezări din lume, Ninive a fost ocupată pentru cel puțin 8000 de ani și a devenit un important centru religios și politic. Odată cu începerea decăderii Imperiului neo-asirian, acest oraș fermecător, cel mai mare din lume în acea epocă, a devenit vulnerabil, iar atacurile au făcut ca cea mai mare parte a locuitorilor săi să-l abandoneze în 612 î.Hr. Orașul apare de mai multe ori în Biblie, în special în Cartea lui Iona.
    
Multe dintre artefactele din Ninive se aflau la Muzeul din Mosul, dar zidurile și porțile imense, dintre care unele cercetate meticulos și reconstruite după decenii, erau un obiectiv prea tentant pentru a fi ignorat de ISIS.

Mormântul lui Iona (Mosul, Irak)
    
Există diferite locuri considerate a fi mormântul Profetului Iona. Unul dintre acestea se găsea la Ninive, un oraș care a avut un rol fundamental în viața sa. Mormântul, amplasat pe un mic munte în apropierea zidurilor, a avut o lungă istorie ca și sanctuar, mai întâi pentru creștini, apoi pentru musulmani. O moschee a înlocuit biserica originală, iar mormântul despre care se spunea că ar conține rămășițele profetului era în interior. Era locul sacru cel mai important din zonă și era venerat de musulmani.

Se presupune că ISIS ar fi profanat mormântul înainte de a distruge întrega moschee. Printre alte moschei și sanctuare distruse în Mosul se află Moscheea Profetului Gergis (Sf. Gheorghe), sanctuarele în care se găseau mormintele personajului biblic Set (al treilea fiu al lui Adam și al Evei) și al Profetului Daniel, sanctuarul Mashad Yahya Abul Kassem și Moscheea Hamou Qado.

Mănăstirea Mar Behram (Irak)
    
În secolul al IV-lea, Behman și Sarah, fiii regelui Sinharib, care guverna în acea epocă în Ninive, au găsit un om sfânt, pe nume Mattai, într-o peșteră. Acest om i-a instruit la creștinism. După ce Sarah a fost vindecată de lepră, cei doi s-au convertit, fiind urmați în credință după această minune de mulți din partidul regelui. Acest lucru l-a înfuriat pe sovran, Behman și Sarah sunt condamnați la moarte, iar mormintele lor devin un loc de miracole. Mai târziu se convertește și Sinharib.
    
Pe acest loc, locuit de catolicii sirieni și de alții s-a construit o mănăstire. În 2015, ISIS a privat mănăstirea de cruci și i-a expulzat pe călugări. În luna martie au fost sfărâmate mormintele și alte părți ale mănăstirii.

Templul Baal Shamin (Palmira, Siria)
    
ISIS a distrus templul Baal Shamin în august 2015. Templul datează din anul 32 d.Hr. și era dedicat unui important zeu ceresc canaanit. A fost transformat în biserică în secolul V și într-o moschee în secolul XII. Situl era remarcabil pentru coloanele sale aliniate și pentru elementele de arhitectură romană, siriană și egipteană. Distrugerea sa a fost catalogată de UNESCO ca și crimă de război.

Templul Bel (Palmira, Siria)
    
După ce a distrus templul Baal Shamin, ISIS și-a îndreptat privirea asupra unui alt templu dedicat unei alte divinități supreme a canaaniților, Bel. Locul era utilizat pentru cult de aproximativ 3000 de ani, dar templul în sine datează din aceeași epocă cu cel al lui Baal Shamin. ISIS a afirmat că acesta nu era un loc de rugăciune, ci de „apostazie”.

Leul din Al-Lat (Palmira, Siria)
    
Statuia cu leul se afla în afara templului Al-Lat și data din secolul I. A fost găsită ruptă în bucăți de către arheologi în 1977, pietrele sale fiind reutilizate la construcția unui templu. Piesele au fost recuperate și a fost reasamblat. A fost o piesă uimitoare care îl reprezenta pe Al-Lat cu o gazelă între picioarele din față, simbolizând protecția celor inocenți. A fost distrusă de ISIS în iulie 2015.

Biserica și mănăstirea Mar Elian (Homs, Siria)
    
Sfântul Elian a refuzat apostazia și a fost ucis de către tatăl său în secolul al III-lea. Mănăstirea și Biserica Sfântului Elian au luat naștere în secolul V, în jurul locului de martiriu al sfântului. Părintele Jaques Mouraud, starețul mănăstirii, a fost răpit din zonă pe 21 mai, nefiind încă găsit. În august, folosindu-se de utilaje grele, ISIS a dărâmat zidurile și a profanat mormântul sfântului Elian.

Și lista, din păcate, poate continua...
    
Distrugerea anticelor comori ale Orientului Mijlociu pare să nu aibă sfârșit, și am putea umple o altă listă cu alte obiecte conservate de mii de ani, doar pentru a putea fi distruse în doar câteva secunde. Însă, nu totul a fost realizat de ISIS. De exemplu Muzeul din Bagdad, Tell Umm al-Aqarib și altele au fost jefuite după invazia americană în Irak. El Hibeh și Antinopoli au fost jefuite după revoluția egipteană.
    
Cu toate acestea, pentru moment, majoritatea distrugerilor sunt comise în numele unei tentative radicale de a șterge istoria pre-islamică a regiunii. Ne putem aștepta ca disperarea, instabilitatea sau fanatismul să-i conducă pe acești oameni să jefuiască și să distrugă trecutul în efortul de a controla viitorul.

Traducere: Liviu Ursu



Sursa:aleteia.org