(Pentru 11 februarie 2016)
A ne încrede în Isus milostiv ca Maria: "Faceţi tot ce vă va spune" (In 2,5)
Iubiţi fraţi şi surori,
A XXIV-a Zi Mondială a Bolnavului îmi oferă ocazia pentru a fi în mod deosebit aproape de voi, dragi persoane bolnave, şi de cei care se îngrijesc de voi.
Pentru că această Zi va fi celebrată în mod solemn în Ţara Sfântă, anul acesta propun să medităm relatarea evanghelică a nunţii din Cana (In 2,1-11), unde Isus a făcut prima sa minune prin intervenţia Mamei sale. Tema aleasă dinainte - A ne încrede în Isus milostiv ca Maria: "Faceţi tot ce vă va spune" (In 2,5) - se înscrie foarte bine şi în cadrul Jubileului Extraordinar al Milostivirii. Celebrarea euharistică centrală din această Zi va avea loc la 11 februarie 2016, comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria de Lourdes, chiar la Nazaret, unde "Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14). La Nazaret, Isus a început misiunea sa mântuitoare, aplicând sieşi cuvintele profetului Isaia, aşa cum ne prezintă evanghelistul Luca: "Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor închişi eliberarea şi celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi; să vestesc un an de îndurare al Domnului" (4,18-19).
Boala, mai ales cea gravă, pune mereu în criză existenţa umană şi aduce cu sine întrebări care sapă în profunzime. Primul moment poate să fie uneori de răzvrătire: de ce mi s-a întâmplat chiar mie? S-ar putea simţi disperaţi, s-ar putea crede că totul este pierdut, că de acum nimic nu mai are sens...
În aceste situaţii, credinţa în Dumnezeu este, pe de o parte, pusă la încercare, dar în acelaşi timp revelează toată potenţialitatea sa pozitivă. Nu pentru că credinţa ar face să dispară boala, durerea, sau întrebările care derivă din ea; ci pentru că oferă o cheie cu care putem descoperi sensul cel mai profund a ceea ce trăim; o cheie care ne ajută să vedem cum boala poate să fie calea pentru a ajunge la o apropiere mai strânsă de Isus, care merge alături de noi, împovărat de Cruce. Şi această cheie ne-o încredinţează Mama, Maria, expertă a acestei căi.
La nunta din Cana, Maria este femeia grijulie care îşi dă seama de o problemă foarte importantă pentru soţi: s-a terminat vinul, simbol al bucuriei sărbătorii. Maria descoperă dificultatea, într-un anumit sens şi-o însuşeşte şi, cu discreţie, acţionează cu promptitudine. Nu rămâne să privească şi cu atât mai puţin întârzie ca să exprime păreri, ci se adresează lui Isus şi îi prezintă problema aşa cum este: "Nu mai au vin" (In 2,3). Şi când Isus îi spune că pentru El încă nu este momentul să se reveleze (cf. v. 4), le spune servitorilor: "Faceţi tot ce vă va spune" (v. 5). Atunci Isus face minunea, transformând o mare cantitate de apă în vin, un vin care apare imediat cel mai bun de la toată sărbătoarea. Ce învăţătură putem scoate din misterul nunţii din Cana pentru Ziua Mondială a Bolnavului?
Ospăţul de nuntă de la Cana este o icoană a Bisericii: în centru este Isus milostiv care săvârşeşte semnul; în jurul Lui sunt discipolii, primele roade ale noii comunităţi; şi aproape de Isus şi de discipolii săi este Maria, Mamă grijulie şi rugătoare. Maria participă la bucuria oamenilor obişnuiţi şi contribuie la creşterea ei; mijloceşte la Fiul său pentru binele soţilor şi al tuturor invitaţilor. Şi Isus nu a refuzat cererea Mamei sale. Câtă speranţă în acest eveniment pentru noi toţi! Avem o Mamă care are ochii vigilenţi şi buni, ca Fiul său; inima maternă şi plină de milostivire, ca El; mâinile care vor să ajute, ca mâinile lui Isus care frângeau pâinea pentru cel căruia îi era foame, care atingeau bolnavii şi îi vindecau. Asta ne umple de încredere şi ne face să ne deschidem la harul şi la milostivirea lui Cristos. Mijlocirea Mariei ne face să experimentăm mângâierea pentru care apostolul Paul îl binecuvântează pe Dumnezeu: "Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în orice necaz al nostru ca să putem şi noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu. Căci după cum prisosesc pătimirile lui Cristos în noi, tot la fel prin Cristos prisoseşte şi mângâierea noastră" (2Cor 1,3-5). Maria este Mama "mângâiată" care-i mângâie pe copiii săi.
La Cana se profilează trăsăturile distinctive ale lui Isus şi ale misiunii sale: El este Cel care ajută pe cel care este în dificultate şi în nevoie. Şi de fapt în activitatea sa mesianică va vindeca pe mulţi de boli, infirmităţi şi duhuri rele, va dărui orbilor vederea, celor săraci le va anunţa vestea bună (cf. Lc 7,21-22). Şi cererea Mariei, în timpul ospăţului nupţial, sugerată de Duhul Sfânt inimii sale materne, a făcut să se evidenţieze nu numai puterea mesianică a lui Isus, ci şi milostivirea sa.
În grija Mariei se oglindeşte duioşia lui Dumnezeu. Şi aceeaşi duioşie se face prezentă în viaţa atâtor persoane care se află alături de cei bolnavi şi ştiu să le perceapă nevoile, chiar şi cele mai imperceptibile, pentru că privesc cu ochi plini de iubire. De câte ori o mamă la căpătâiul copilului bolnav, sau un copil care se îngrijeşte de părintele bătrân, sau un nepot care stă aproape de bunicul sau de bunica, pune invocaţia sa în mâinile Sfintei Fecioare Maria! Pentru cei dragi ai noştri care suferă din cauza bolii cerem în primul rând sănătatea; Isus însuşi a manifestat prezenţa Împărăţiei lui Dumnezeu tocmai prin vindecări: "Mergeţi şi spuneţi-i lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună" (Mt 11,4-5). Însă iubirea însufleţită de credinţă ne face să cerem pentru ei ceva mai mare decât sănătatea fizică: să cerem o pace, o seninătate a vieţii care porneşte din inimă şi care este dar al lui Dumnezeu, rod al Duhului Sfânt pe care Tatăl nu-l refuză niciodată celor care i-l cer cu încredere.
În scena de la Cana, în afară de Isus şi de Mama sa, sunt cei care sunt numiţi "servitori", care primesc de la ea această indicaţie: "Faceţi tot ce vă va spune" (In 2,5). Desigur, minunea are loc prin lucrarea lui Cristos; totuşi, El vrea să se folosească de ajutorul uman pentru a săvârşi minunea. Ar fi putut să apară direct vinul în amfore. Dar vrea să se bazeze pe colaborarea umană şi le cere servitorilor să le umple cu apă. Cât este de preţios şi plăcut lui Dumnezeu a fi servitori ai altora! Asta mai mult decât orice alt lucru ne face asemenea lui Isus, care "nu venit pentru a fi slujit, ci pentru a sluji" (Mc 10,45). Aceste personaje anonime din Evanghelie ne învaţă mult. Nu numai ascultă, dar ascultă cu generozitate: umplu amforele până sus (cf. In 2,7). Se încred în Mamă şi fac imediat şi bine ceea ce li se cere, fără a se plânge, fără calcule.
În această Zi Mondială a Bolnavului putem să-i cerem lui Isus milostiv, prin mijlocirea Mariei, Mama sa şi a noastră, ca să ne dea nouă tuturor această dispoziţie de slujire a celor nevoiaşi şi în mod concret a fraţilor noştri şi a surorilor noştri bolnavi. Uneori această slujire poate să fie obositoare, apăsătoare, dar să fim siguri că Domnul nu va înceta să transforme efortul nostru uman în ceva divin. Şi noi putem fi mâini, braţe, inimi care-l ajută pe Dumnezeu să facă minunile sale, adesea ascunse. Şi noi, sănătoşi sau bolnavi, putem oferi trudele şi suferinţele noastre ca pe acea apă care a umplut amforele la nunta din Cana şi a fost transformată în vinul cel mai bun. Cu ajutorul discret dat celui care suferă, precum şi în boală, se ia pe umerii proprii crucea de fiecare zi şi se urmează Învăţătorul (cf. Lc 9,23); şi chiar dacă întâlnirea cu suferinţa va fi mereu un mister, Isus ne ajută să-i dezvăluim sensul.
Dacă vom şti să urmăm glasul celei care ne spune şi nouă: "Faceţi tot ce vă va spune", Isus va transforma mereu apa vieţii noastre în vin de calitate. Astfel această Zi Mondială a Bolnavului, celebrată în mod solemn în Ţara Sfântă, va ajuta la realizarea urării pe care am exprimat-o în Bula de convocare a Jubileului Extraordinar al Milostivirii: "Acest An Jubiliar trăit în milostivire să poată favoriza întâlnirea cu aceste religii şi cu celelalte nobile tradiţii religioase; să ne facă mai deschişi la dialog pentru a ne cunoaşte şi a ne înţelege mai bine; să elimine orice formă de închidere şi de dispreţ şi să şteargă orice formă de violenţă şi de discriminare" (Misericordiae vultus, 23). Fiecare spital sau casă de îngrijire poate să fie semn vizibil şi loc pentru a promova cultura întâlnirii şi a păcii, unde experienţa bolii şi a suferinţei, precum şi ajutorul profesional şi fratern, să contribuie la depăşirea oricărei limite şi oricărei dezbinări.
Sunt exemplu în asta cele două surori canonizate în luna mai: sfânta Maria Alfonsina Danil Ghattas şi sfânta Maria a lui Isus Răstignit Baouardy, ambele fiice ale Ţării Sfinte. Prima a fost martoră de blândeţe şi de unitate, oferind mărturie clară despre cât de important este a ne face responsabilii unii de alţii, de a trăi unul în slujba altuia. A doua, femeie umilă şi neştiutoare de carte, a fost docilă faţă de Duhul Sfânt şi a devenit instrument de întâlnire cu lumea musulmană.
Tuturor celor care sunt în slujba bolnavilor şi a suferinzilor le urez să fie însufleţiţi de spiritul Mariei, Mama Milostivirii. "Dulceaţa privirii sale să ne însoţească în acest An Sfânt, pentru ca toţi să putem redescoperi bucuria duioşiei lui Dumnezeu" (ibidem, 24) şi s-o purtăm imprimată în inimile noastre şi în gesturile noastre. Să încredinţăm mijlocirii Fecioarei neliniştile şi suferinţele, împreună cu bucuriile mângâierile, şi să îndreptăm către ea rugăciunea noastră, pentru ca să-şi îndrepte spre noi ochii săi cei milostivi, în special în momentele de durere, şi să ne facă vrednici să contemplăm astăzi şi pentru totdeauna Faţa milostivirii, pe Fiul său Isus.
Însoţesc această implorare pentru voi toţi cu Binecuvântarea mea Apostolică.
Din Vatican, 15 septembrie 2015
Comemorarea Sfintei Fecioare Maria Îndurerate
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
