Treizeci și cinci de mii de credincioși au luat parte la Sfânta Liturghie celebrată de papa Francisc la Nagasaki, în cea de-a doua zi a vizitei sale în Japonia, duminică, 24 noiembrie 2019, solemnitatea ”Cristos, regele universului”. La celebrarea euharistică, organizată la ora locală 14.00 pe stadionul de baseball, Sfântul Părinte a făcut un comentariu la lecturile biblice ale duminicii, ultima a anului liturgic după calendarul roman sau latin. Pornind de la agonia lui Isus pe cruce, papa a pus accentul pe depășirea indiferenței față de cei care suferă în timpurile noastre.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia papei Francisc de la Sf. Liturghie din Nagasaki.
«Isuse, amintește-ți de mine când vei intra în împărăția ta!» (Lc 23,42).
În ultima duminică a anului liturgic, unim glasurile noastre la vocea răufăcătorului care, răstignit împreună cu Isus, l-a recunoscut și l-a proclamat rege. Acolo, în momentul cel mai netriumfător și neglorios, în strigătele de batjocură și umilire, acel delincvent a fost capabil de a-și ridica glasul și de a face profesiunea sa de credință. Acestea sunt ultimele cuvinte pe care Isus le aude și, la rândul lor, sunt ultimele cuvinte pe care El le rostește înainte de a se încredința Tatălui: «Adevăr îți spun, astăzi vei fi cu mine în paradis!» (Lc 23,43). Trecutul întortocheat al hoțului pare, pentru o clipă, să dobândească o nouă semnificație: însoțirea îndeaproape a suferinței Domnului. Această clipă nu face altceva decât să confirme viața Domnului: a oferi întotdeauna și pretutindeni mântuirea. Calvarul, locul rătăcirii și al nedreptății, unde neputința și neînțelegerea sunt însoțite de murmurul susurat și indiferent al batjocoritorilor de rând la moartea celui nevinovat, se transformă, datorită atitudinii tâlharului celui bun, într-un cuvânt de speranță pentru întreaga omenire. Derâderea și strigătul ”Salvează-te pe tine însuți!” (Lc 23,37) în fața celui nevinovat care suferă nu vor fi ultimul cuvânt; dimpotrivă, vor trezi vocea celor care se lasă atinși la inimă și aleg compasiunea ca adevărata modalitate de a construi istoria.
Astăzi vrem să reînnoim aici credința noastră și angajamentul nostru. Cunoaștem bine istoria falimentelor noastre, a păcatelor și limitelor noastre, la fel cum și-o cunoștea tâlharul cel bun, dar nu vrem ca aceasta să determine sau să definească prezentul și viitorul nostru. Știm că nu rareori putem cădea în climatul trândav care te face să spui cu ușurință și indiferență ”Salvează-te pe tine însuți” și să pierzi memoria a ceea ce înseamnă a suporta suferința multor nevinovați. Aceste ținuturi au experimentat, ca puține altele, capacitatea distrugătoare la care poate să ajungă ființa umană. De aceea, ca tâlharul cel bun, vrem să trăim clipa în care să putem ridica vocile noastre și să mărturisim credința noastră în apărarea și în slujirea Domnului, Nevinovatul suferind. Vrem să însoțim suferința sa atroce, să susținem singurătatea sa și abandonul său și să mai auzim o dată că mântuirea este cuvântul pe care Tatăl vrea să-l ofere tuturor: «Astăzi vei fi cu mine în paradis».
Această mântuire și această certitudine le-au mărturisit în mod curajos prin viața lor Sfinții Paul Miki și însoțitorii săi, precum și miile de martiri care marchează ereditatea voastră spirituală. Pe urmele lor vrem să pășim, pe urmele lor vrem să mergem ca să mărturisim cu curaj că iubirea dăruită, sacrificată și celebrată de Cristos pe cruce este în măsură să învingă orice fel de ură, egoism, ultraj sau evadare; este în măsură să învingă orice pesimism indolent și orice bunăstare amețitoare, care sfârșește prin a paraliza orice bună acțiune și alegere. După cum ne-a amintit Conciliul Vatican II, sunt departe de adevăr cei care, știind că nu avem aici o cetate permanentă, ci suntem îndreptați spre cea viitoare, se gândesc că din acest motiv putem neglija datoriile noastre pământești, fără a ne da seama că, tocmai prin credința pe care o mărturisim, suntem obligați să le îndeplinim în așa fel încât să dovedim și să manifestăm noblețea vocației la care am fost chemați (cf. const. dogm. Gaudium et spes, 43).
Noi credem în Dumnezeul cel viu. Cristos este viu și lucrează în mijlocul nostru, conducându-ne pe toți la plinătatea vieții. Este viu și vrea să fim vii: aceasta este speranța noastră (cf. exort. ap. Christus vivit, 1). Cerem în fiecare zi cu stăruință: ”Vie împărăția ta, Doamne!”. Făcând astfel, vrem ca și viața noastră și acțiunile noastre să devină o laudă. Dacă misiunea noastră ca discipoli misionari este aceea de a fi mărturisitori și vestitori ai realităților care vor veni, ea nu ne îngăduie să ne resemnăm în fața răului și a relelor, ci ne mână să fim plămadă a Împărăției sale oriunde suntem: în familie, la muncă, în societate; să fim o mică deschidere în care Spiritul continuă să inspire speranță între popoare. Împărăția cerurilor este țelul nostru comun, un țel care nu poate să fie valabil numai pentru mâine, ci unul pe care îl implorăm și începem să-l trăim astăzi, alături de indiferența care ne înconjoară și îi face să tacă de multe ori pe bolnavii noștri și pe cei cu dizabilități, pe cei înaintați în vârstă și abandonați, pe cei refugiați și pe muncitorii străini: toți aceștia sunt sacrament viu al lui Cristos, regele nostru (cf. Mt 25, 31-46); pentru că ”dacă am pornit din nou de la contemplarea lui Cristos, ar trebui să fim capabili să-l întrezărim mai ales pe chipul celor cu care el însuși a vrut să se identifice” (Sf. Ioan Paul al II-lea, scris. ap. Novo millennio ineunte, 49).
Pe Calvar, multe voci tăceau, multe altele luau în derâdere; numai vocea tâlharului a știut să se înalțe și să-l apere pe nevinovatul suferind: o curajoasă mărturisire de credință. Revine fiecăruia dintre noi decizia de a tăcea, de a lua în derâdere sau de a proroci. Dragi frați, Nagasaki poartă în sufletul său o rană greu de vindecat, semn al suferinței inexplicabile a multor nevinovați; victime lovite de războaiele de ieri, dar care și astăzi au de suferit de pe urma acestui al treilea război mondial pe bucăți. Înălțăm aici glasurile noastre într-o rugăciune comună pentru toți cei care astăzi suferă în trupul lor din cauza acestui păcat care strigă la cer și pentru ca să fie tot mai numeroși cei care, asemenea tâlharului cel bun, sunt în stare să nu tacă, să nu batjocorească, ci să profetizeze cu glasul lor o împărăție de adevăr și dreptate, de sfințenie și de har, de iubire și de pace.
***
În cursul serii de duminică, papa Francisc a mers la Hiroshima unde înalță o Rugăciune pentru pace la Memorialul Păcii din acest oraș distrus în 1945 de bomba nucleară. La ora locală 22.30 papa se întoarce la sediul nunțiaturii din Tokyo. Din agenda de luni a călătoriei apostolice în Japonia menționăm întâlnirea papei, la Tokyo, cu victimele dezastrului nuclear de la Fukushima, întâlnirea cu tinerii în catedrala din capitala niponă, Sfânta Liturghie pe stadionul Tokyo Dome și întâlnirea cu autoritățile la Sori Kantei, sediul guvernului japonez.
