Fecioara, în mesajul de la Civitavecchia a trasmis celor cărora le-a vorbit că bătălia între Dumnezeu și Satana este astăzi centrată pe distrugerea familiei.
„Satana este puternic și vrea să dezlănțuie ura, apoi războiul să distrugă omenirea. Și pentru atingerea acestui scop vrea să abată Biserica de la Dumnezeu, începând cu mica biserică domestică care e familia”, a zis Fabio Gregori (într-un interviu pentru Studi Cattolici, iunie 2015)
LA FEL CA SORA LUCIA
Mesajul Fecioarei urmează profeția Sorei Lucia Dos Santos, cărei îi apăruse Fecioara la Fatima, mărturisită Cardinalului Carlo Caffara, în care a vorbit de o luptă între Dumnezeu și Diavol pentru „viață și familie”.
APARIȚII ȘI LACRMI DE SÂNGE
Între 2 și 6 februarie 1995, o statuie a Fecioarei, reprezentându-o pe Regina Păcii și provenind de la Medjugorje, a lăcrimat sânge de 30 de ori între 2 – ziua Intrării Domnului în Templu, când profetul Simeon a prezis Maicii Domnului martiriul Inimii sale – și 6 februarie 1995, la familia Gregori, în localitatea Borgo Pantano, din Civitavecchia; și, la 15 martie, în mâinile mons. Girolamo Grillo, Episcopul orașului. Începând din 1996, o a doua statuie, identică cu prima, primită cadou de familia Gregori de la cardinalul Andrzej Maria Deskur, emană un ulei parfumat, în zilele de sărbătoare, și, din ce în ce mai des, în prezența persoanelor care se roagă.
În baza tradiției Bisericii, cazul a fost studiat de Comisia teologică diecezană, formată din 11 membri, care la final s-a pronunțat în favoarea supranaturalității acestui eveniment. Zece ani mai târziu, în 15 martie 2005, printr-un decret al mons. Grillo, parohia în grija căreia se află statuia care a lăcrimat sânge a fost ridicată la rangul de sanctuar.
93 DE MESAJE
În aprilie 2014, la al douzecelea an al aparițiilor, noul episcop, mons. Luigi Marrucci, a încoronat Fecioara împreună cu Grillo, cu episcopul Giovanni Marra și în prezența mai multor preoți ai diecezei. Un act formal și explicit din partea diecezei. În total sunt 93 de mesaje pe care Fecioara le-a încredințat familiei Gregori, dintre care două secrete pentru episcop și unul pentru pontefice. Fecioara e preocupată pentru familie, Biserică și lume, în sfârșit pentru fiecare om pe care-l privește ca pe un fiu.
COMUNIUNEA CONJUGALĂ
Gregori sublinează că, în cursul aparițiilor, Fecioara a zis „fără o nouă convertire, mulți păstori ar trăda propria vocație, și cu mare scandal, Biserica ar cunoaște o nouă mare apostazie, adică renegarea Adevărurilor creștine fundamentale reafirmate de-a lungul secolelor de tradiție și doctrină”. De aceea „în jurul familie și a vieții se dă bătălia contra demnității divine a omului”. Distrugerea acestei unități ajunge la apogeu când comuniunea conjugală nu este recunoscută în „necesara diversitate și complementaritate sexuală”.
Traducere: AMR