De Giacomo Galeazzi
Jubileul milostivirii nu este o "lovitură de teatru" a lui Francisc. Încă de la primul său Angelus, Jorge Mario Bergoglio a pus primirea în centrul misiunii, în continuitate perfectă cu experienţele sale pastorale precedente la Buenos Aires.
Pe urmele "episcopului săracilor" devenit Pontif, Nello Scavo, jurnalist la Avvenire, a reconstruit îndeosebi rolul viitorului succesor al lui Petru în perioada întunecoasă a dictaturii militare argentiniene. Pentru a scrie "Scufundaţii şi salvaţii lui Bergoglio" (I sommersi e i salvati di Bergoglio, Piemme 2014), Scavo a plecat la Buenos Aires, în căutarea adevărului cu privire la vocile despre presupusa complicitate a papei Francisc cu dictaturile sud-americane. Tot a lui este şi lucrarea "Lista lui Bergoglio" (La lista di Bergoglio, Emi 2013), tradusă în 16 limbi şi publicată în peste 50 de ţări. Jubileul Milostivirii se naşte din "Biserica în ieşire" pe care Jorge Mario Bergoglio, în slujirea sa episcopală foarte intensă, a elaborat-o într-o dieceză "aproape la capătul lumii".
Există mult din arhiepiscopul de frontieră în proclamarea unui An sfânt care pune în centru periferiile geografice şi existenţiale. Aşadar părintele Jorge Mario Bergoglio este papa Francisc. "Există o continuitate coerentă între epoca argentiniană şi noua eră romană - explică Scavo la Vatican Insider-. Încă de la primul interviu realizat pentru a putea şti mai mult cu privire la un pontif despre care se ştia cu adevărat puţin, apărea aproape ca o mantră definiţia de «părinte printre săraci, episcopi pentru săraci». Diferiţi martori au povestit că l-au auzit propunând politicii să «lupte împotriva sărăciei, nu împotriva săracilor». O afirmaţie de principiu care indică plastic alegerile lui Francisc: atenţie şi grijă faţă de fiecare persoană fără a se sustrage pentru asta de la curajul cuvintelor incomode".
Deci pentru Bergoglio milostivirea este ceva mai mult decât o aptitudine de frontieră. Eventual este esenţa perceptibilă a modului său de a proclama Evanghelia. "A avea milostivire faţă de cei din urmă, de cei marginalizaţi, de victimele necazurilor, nu l-a împiedicat niciodată să înfrunte cauzele şi responsabilităţile - subliniază jurnalistul de investigaţie şi scriitorul -. Condamnarea faţă de corupţie nu este decât cealaltă faţă a acelei milostiviri, care este lucru diferit de o cumsecădenie greşit înţeleasă. Ca iezuit şi episcop, viitorul Pontif a trebuit mereu să aleagă de care parte să stea. Şi asta l-a făcut să câştige afectul şi recunoştinţa celor din urmă şi ostilitatea palatelor puterii".
În laboratorul-Cracovia, aşa cum reiese din programele pastorale şi din iniţiativele diecezane, a fost "conceput" pontificatul lui Karol Wojtyła, papa care aşa cum îi profeţise primatul Poloniei, Stefan Wyszynski, a dus Biserica în al treilea mileniu. Acelaşi lucru se poate spune pentru Bergoglio care la Buenos Aires era angajat în însoţirea pastorală a situaţiilor familiale iregulare şi apropia credinţa de cei îndepărtaţi fără a exclude pe nimeni. De aici derivă milostivirea ca program jubiliar. "Într-o megalopolis ca Buenos Aires, periferia nu este închisă în cadrul unui perimetru izolat şi distant - precizează Scavo -. Şi prietenii fără locuinţă care graţie cardinalului Bergoglio de atunci au luat casă sub porticurile catedralei, în foarte centrala Plaza de Mayo, la un pas de palatul prezidenţial, sunt dovada".
Dar periferiile sunt şi cele ecleziale. Nu numai aşa-numiţii "departe" de credinţă, ci şi cei "îndepărtaţi". Se irosesc relatările despre viitorul Papă care prelat fiind adesea îi reproşa vreunui paroh imediat ce afla că acesta refuza administrarea sacramentelor, cum ar fi cel al botezului, copiilor din cupluri "iregulare". Şi acest lucru exprimă bine ideea de Biserică a milostivirii pe care papa Francisc ar vrea să se redescopere în acest neaşteptat An jubiliar. "O Biserică ce merge în întâmpinarea lumii, dar nu cade în capcana prozelitismului pentru că mărturia creştină lasă mereu semnul, ca o sămânţă care mai devreme sau mai târziu va da rod", afirmă trimisul de la Avvenire.
Şi Societatea lui Isus a avut incidenţă. De fapt, este pe larg documentat cât de mult era legat Papa de părintele Pedro Arrupe, mare misionar şi apoi superior general al iezuiţilor. Există un episod în această privinţă care poate ajuta la înţelegerea dinamicilor pastorale ale lui Francisc. "Părinte Pedro a fost martor ocular al devastării făcute la Hiroshima de bomba atomică - relatează Scavo -. În mai 1955, un promiţător reporter columbian l-a întâlnit pe viitorul superior general. A scris un reportaj magnific pentru El Espectador. Din acel colocviu jurnalistul de 28 de ani, Gabriel García Márquez a ieşit cu câteva întrebări la care pentru a răspunde este nevoie de mai mult decât un «realism magic». Arrupe şi comunitatea mică de iezuiţi au supravieţuit undei de şoc, mai mult, fără să fie contaminaţi". Nu numai atât, misionarul spaniol era unul dintre foarte puţinii care pricepea medicină. Şi în lipsa totală de medicamente "un ţăran - a prezentat García Márquez - a pus la dispoziţia preotului un sac care conţinea 20 de kilograme de acid boric". Cu acea substanţă, care diluată cu apă poate să aline arsurile, au fost ajutate zeci de persoane, deşi niciunul nu a avut de-a face înainte de asta cu sechelele unei nenorociri nucleare. "Astăzi sunt toţi în condiţii bune de sănătate", a spus părintele Arrupe viitorului câştigător al premiului Nobel pentru literatură. Nici García Márquez nici iezuitul n-au voit să vorbească despre miracol, dar nici măcar la distanţă de ani niciunul dintre ei nu reuşea să-şi explice "ce făcea - se întreba Gabo - un ţăran din Hiroshima cu 20 de kilograme de acid boric în casă".
Prezenţa şi mărturia sunt ca sămânţa. "Restul îl va face acel «mister» cu care papa Francisc îi seduce pe cei de aproape şi pe cei de departe. Cu toate că această apropiere, el ştie asta, nu-l cruţă de critici şi duşmănii, dinăuntrul şi din afara Bisericii", afirmă jurnalistul. Şi există mult din Bergoglio preotul şi episcopul de stradă în figura misionarilor milostivirii, trimişii speciali trimişi de Papa în toate diecezele cu ocazia Anului sfânt extraordinar şi care vor avea şi mandatul special de a dezlega de păcatul grav al avortului. "Există mult din Cura Villeros, preoţii din tranşee, mai mult decât din periferie. Ajung acolo unde nici poliţia nu visează să pună piciorul, dar sunt ei, nu se dau înapoi - susţine Scavo -. Dialoghează cu toţi, dar nu înseamnă că sunt cu mânecă largă. Îşi riscă viaţa şi adesea Bergoglio arhiepiscopul şi-a ridicat glasul pentru a-i proteja de ameninţările criminalităţii şi de indiferenţa autorităţilor. Sunt misionari moderni şi vechi. Înaintează cu pasul lui Paul printre păgâni, ascultă cu inteligenţa lui Matteo Ricci, îmbrăţişează cu afectul lui Cura Brochero, parohul argentinian care nu s-a îngrijit de lepră, de holeră şi de intemperii pentru a ajunge, după zile de mers călare pe măgăriţă, la enoriaşii săi răspândiţi în îndepărtatele Sierras". Însă Papa are o idee de misionaritate care nu exclude "pueblo", dimpotrivă, graţie poporului lui Dumnezeu credinţa se păstrează şi se transmite. A amintit asta el însuşi citând un episod personal care ne duce din nou la Arrupe.
(După Vatican Insider, 24 august 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
