La audiența generală de miercuri, 19 aprilie, din Piața Sfântul Petru, papa Francisc a continuat itinerariul catehezelor dedicate speranței creștine, vorbindu-le pelerinilor despre Cristos cel Înviat, speranța noastră, potrivit prezentării sfântului Paul, din Scrisoarea întâi către Corinteni, cap. 15.
Explicând că apostolul Paul dorește să clarifice o problematică ce se afla, probabil, în centrul discuțiilor comunității din Corint, pontiful evidențiază că subiectul învierii Domnului nostru Isus Cristos, deși tratat la finalul Scrisorii întâi către Corinteni, era cu siguranță pe primul loc în ceea ce privește importanța, "totul sprijinindu-se pe această premisă".
Papa Francisc: «Vorbindu-le creștinilor, Paul pleacă de la un fapt cert, ce nu este rezultatul reflecției vreunui înțelept, ci un fapt, un simplu fapt care a intervenit în viața unor persoane. Creștinismul ia naștere de aici. Nu este o ideologie, nu este un sistem filosofic, ci un parcurs de credință care pornește de la un eveniment, mărturisit de primii discipoli ai lui Isus. Paul îl sintetizează în acest fel: Isus este mort pentru păcatele noastre, a fost înmormântat și a înviat a treia zi, apărându-i lui Chefa și apoi celor doisprezece. Acesta este faptul: Isus este mort, este înmormântat, învie și apare. Adică, Isus este viu. Acesta este miezul mesajului creștin»
Vestind acest eveniment central al credinței, Paul insistă mai ales asupra ultimului element al misterului pascal, asupra învierii lui Isus, pontiful evidențiind valoarea esențială a învierii:
Papa Francisc: «Dacă totul s-ar fi terminat prin moarte, am avea în Isus un exemplu de dăruire supremă însă acesta nu ar putea genera credința noastră. [Isus] nu a fost un erou. Nu! A murit dar a înviat, iar credința izvorăște din înviere. A accepta moartea prin răstignire a lui Cristos nu este un act de credință. În schimb, a crede că a înviat reprezintă un act de credință. Credința noastră ia naștere în dimineața Paștelui. Paul face o listă a persoanelor cărora le apare Isus înviat (cf v 5-7). Ni se prezintă o mică sinteză a tuturor relatărilor pascale și a tuturor persoanelor care au intrat în contact cu cel Înviat. În capul listei se află Chefa, adică Petru, și grupul celor doisprezece apostoli, apoi "cinci sute de frați" mulți dintre care erau încă în viață, putând da mărturie, fiind apoi citat Iacob. Ultimul de pe listă este chiar el, Paul, care spune despre sine că este asemenea unui "avorton".
«Paul» - explică pontiful - «folosește această expresie pentru că istoria sa personală este dramatică: el nefiind un ministrant, ci era un prigonitor al Bisericii, mândru de propriile convingeri: se simțea un om împlinit, cu o idee foarte clară în privința sensului vieții și al îndatoririlor avute. Însă în acest cadru perfect (…) într-o zi se petrece ceea ce era cu totul neprevăzut: întâlnirea cu Isus cel Înviat, pe calea Damascului. Acolo n-a fost doar o cădere la pământ, ci a fost o persoană capturată de un eveniment care i-ar fi răsturnat sensul vieții. Astfel prigonitorul devine apostol.»
Pornind de la experiența implicării lui Dumnezeu în viața apostolului Paul, pontiful a evidențiat că esența creștinismului nu constă în primul rând în căutările noastre legate de Dumnezeu ci mai ales în căutarea noastră de către Dumnezeu, Isus prinzându-ne, capturându-ne fără să ne mai lase, creștinismul fiind har, uimire, presupunând de aceea existența unei inimi capabile de uimire.
Papa Francisc: «De aceea, chiar dacă suntem păcătoși, și cu toții suntem păcătoși, chiar dacă angajamentele noastre pozitive au rămas doar pe hârtie, sau și în ciuda faptului că privindu-ne existența vedem acumulate numeroase insuccese… în dimineața Paștelui putem face așa cum au făcut persoanele despre care vorbește Evanghelia: putem să mergem la mormântul lui Isus, să vedem piatra cea mare dată la o parte și să ne gândim că Dumnezeu împlinește pentru mine, pentru noi toți, un viitor neașteptat. Există fericire, bucurie și viață aici unde toți credeau că se află doar tristețe, înfrângere și tenebre. Dumnezeu face să crească florile sale cele mai frumoase în mijlocul pietrelor celor mai aride. »
«A fi creștini înseamnă să nu plecăm de la moarte, ci de la iubirea lui Dumnezeu pentru noi», a spus Sfântul Părinte în încheierea catehezei, amintind cuvintele profeților reluate de apostolul Paul: "Unde este, moarte, victoria ta? Unde este, moarte, ghimpele tău?"»
RV/AM