”Mergeți contra curentului, trăiți în castitate până la căsătorie, nu vă lăsați condiționați de presiunile ideologice, iubirea autentică se dăruiește și se împlinește în dialogul cu celălalt”. Sfântul Părinte a încheiat prima zi a pelerinajului său la Giulgiul din Torino cu o așteptată întâlnire în piața centrală a metropolei italiene unde au venit peste 90 de mii de tineri. Pontiful i-a îndemnat pe tineri să trăiască iubirea în curăție, cultivând castitatea până la căsătorie și fără a cădea în ispitele hedonismului. Nici un obstacol ideologic, de la masonerie până la comunism și consumism, nu va reuși să-l împiedice pe un creștin să trăiască în sfințenie, a mai spus papa Francisc care în după amiaza zilei s-a oprit în rugăciune și la biserica Sf. Tereza unde s-au căsătorit bunicii săi.
În Piața ”Vittorio Veneto” din Torino se respira duminică după amiază atmosfera tipică marilor sărbători de tineri, care s-au adunat cu miile în jurul marii cruci a Zilelor mondiale ale tineretului. În dialogul spontan pe care l-a avut cu tinerii, Sfântul Părinte i-a îndemnat să-și trăiască viața din plin, cu iubire curată, dar mergând contra curentului și urmând deviza Fericitului Pier Giorgio Frassati: trăiți viața din plin, nu vegetați.
• «Mă cuprinde o adâncă tristețe când văd tineri care ies la pensie la vârsta de 20 de ani! Da, tineri care au îmbătrânit înainte de vreme! Dar ceea ce face ca un tânăr să nu iasă la pensie este dorința de a iubi!».
Și aceasta, a continuat papa Francisc, pentru că iubirea înseamnă dialog, nu este un sentiment romantic de moment, este concretă, se jertfește pentru ceilalți. De aceea e necesar ca tinerii să facă alegeri radicale, dintre care Pontiful a menționat câteva care nu se bucură de o mare popularitate:
• «Iubirea are un respect profund față de persoane, nu folosește persoanele, altfel spus, iubirea este castă. Și vouă, dragi tineri din această lume hedonistă, în această lume în care se face publicitate numai la plăcere, dorința de a petrece bine și de a-și trăi bine viața, vouă, eu vă spun: fiți caști, fiți caști!”.
Deseori, a remarcat mai departe Sfântul Părinte, se respiră un sentiment de neîncredere. ȘI cum ar putea să fie altfel dacă ne gândim la conflictele actuale și la faptul că ne aflăm într-un al ”Treilea război mondial” combătut pe bucăți. Un astfel de sentiment este dictat, deseori, și de ipocrizie:
• «Pe mine mă face să mă gândesc la un singur lucru: există oameni de conducere, antreprenori care se declară creștini și apoi produc arme. Iată ceea ce, într-un fel, dă naștere la neîncredere, dar cu toate acestea, ei spun că sunt creștini!».
O asemenea ipocrizie, a notat Sfântul Părinte, a fost posibilă în secolul trecut și datorită indiferenței de care au dat dovadă multe țări. Să ne gândim, a spus papa Francisc, la ”marea tragedie a Armeniei. Atâtea milioane de morți. Unde erau marile puteri de atunci?”. Mai departe, tragedia Holocaustului: ”de ce nu au intervenit, bombardând, pentru a opri trenurile care duceau la Auschwitz?”.
În fine, duminică după amiază, o ieșire din agenda oficială. Pe traseul care ducea de la centrul de îngrijire ”Sf. Iosif Cottolengo” până la Piazza Vittorio Veneto, Sfântul Părinte a intrat în biserica Sf. Tereza unde s-au cununat bunicii săi, Giovanni și Rosa, cu două decenii înainte de a pleca în Argentina. În cadrul scurtei vizite, Papa a sărutat baptisterul și altarul, unde bunicii săi au primit sacramentul căsătoriei. După un moment de rugăciune personală, Papa a scris o scurtă dedicație în care a făcut referință la valorile familiei și la apropiata adunare a Sinodului Episcopilor.
La întâlnirea cu tinerii, Papa a consemnat discursul pregătit dinainte și a răspuns liber la întrebările puse de Chiara, Sara și Luigi despre trei cuvinte cheie luate din pagina Evangheliei după Ioan, proclamată la întâlnirea de duminică seară: iubirea, viața și prietenii. Vă oferim mai jost transcrierea și traducerea noastră de lucru a unor ample pasaje din cuvântul Sfântului Părinte.
Iubirea, viața și piretenii - a remarcat Pontiful - ”sunt trei cuvinte care în textul după Ioan se încrucișează și unul le explică pe celelalte: nu se poate vorbi de viață în Evanghelie fără a vorbi de iubire, dacă vorbim de adevărata viață, și nu se poate vorbi de iubire fără această transformare din slugi în prieteni. Aceste trei cuvinte sunt atât de importante pentru viață dar toate trei au o rădăcină comună: dorința de a trăi. Și aici, îmi permit să vă aduc aminte de cuvintele Fericitului Pier Giorgio Frassati, un tânăr asemenea vouă: «Trăiți viața, nu vegetați, trăiți!».
Voi știți cât de urât e să vezi un tânăr care stă pe loc, care trăiește dar, permiteți-mi să o spun, trăiește ca o vegetală: face lucrurile dar viața nu este o viață care se mișcă, stă pe loc. Dar să știți că mă întristează la inimă tinerii care ies la pensie la vârsta de 20 de ani! Da, au îmbătrânit foarte repede. De aceea, când Chiara făcea întrebarea despre iubire: ceea ce face ca un tânăr să nu iasă la pensie este dorința de a iubi, dorința de a da ceea ce omul are mai frumos, ceea ce Dumnezeu are mai frumos, pentru că definiția pe care (evanghelistul) Ioan o dă despre Dumnezeu este ”Dumnezeu e iubire”. Și când tânărul iubește, trăiește, crește, nu iese la pensie. Crește, crește, crește și dă.
Dar ce este iubirea? ”Este o telenovelă, părinte? Ceea ce vedem în romanele ecranizate?” Unii se gândesc că iubirea înseamnă acele lucruri. A vorbi de iubire e atât de frumos, se pot spune lucruri frumoase, dar iubirea are două axe pe care se mișcă și dacă o persoană, un tânăr nu are aceste două axe, aceste două dimensiuni ale iubirii, nu este iubire. Mai întâi, iubirea este mai mult în fapte decât în cuvinte: iubirea e concretă. Acum două ore, vorbeam Familiei saleziene de concretețea vocației lor. Și văd că se simt tineri pentru că sunt aici, în față, se simt tineri! Iubirea e concretă, este mai mult în fapte decât în cuvinte. Nu este iubire dacă spui doar: ”Eu te iubesc, eu îi iubesc pe toți oamenii!”. Nu, tu faci ceva din iubire? Iubirea se dăruiește. Gândiți-vă că Dumnezeu a început să vorbească de iubire când s-a implicat cu poporul său, când și-a ales un popor, a făcut legământul cu poporul său, l-a mântuit pe poporul său, l-a iertat de atâtea ori – câtă răbdare are Dumnezeu! – a făcut gesturi de iubire, fapte de iubire. A doua dimensiune, a doua axă pe care se rotește iubirea este faptul că iubirea întotdeauna se comunică, adică iubirea ascultă și răspunde, iubirea se realizează în dialog, în comuniune: se comunică. Iubirea nu este nici surdă, nici mută, se comunică. Aceste două dimensiuni sunt foarte utile pentru a înțelege ce este iubirea, care nu este un sentiment romantic de moment sau o poveste, nu, e concretă, este în fapte. Și se comunică, adică se găsește în dialog, întotdeauna”.
În acest fel voi răspunde la întrebarea ta, Chiara, care spuneai: ”Deseori ne simțim dezamăgiți tocmai în iubire. În ce constă măreția iubirii lui Isus? Cum putem simți iubirea lui?”. Și acum, eu știu că voi sunteți buni și îmi permiteți să vorbesc cu sinceritate. Eu nu aș vrea să fac pe moralistul dar aș vrea să vă spun un cuvânt care nu place, un cuvânt nepopular. Chiar și papa trebuie să riște, uneori, pentru a spune adevărul. Iubirea este în fapte, în comunicare, dar iubirea este foarte respectuoasă față de persoane, nu folosește persoanele, adică iubirea este castă. Și vouă, tinerilor din această lume, în această lume hedonistă, în această lume care face publicitate numai plăcerii, dorinței de a petrece bine și de a face viața frumoasă, eu vă spun: fiți caști, fiți caști! Toți am trecut în viață prin momente în care această virtute este foarte grea, dar tocmai aceasta este calea unei iubiri genuine, a unei iubiri care știe să dea viață, care nu urmărește să-l folosească pe celălalt pentru plăcerea personală. Este o iubire care consideră sacră viața celeilalte persoane: eu te respect, eu nu vreau să te folosesc, nu vreau să te folosesc. Nu e ușor. Știm cu toții dificultatea de a depăși această concepție ”lejeristă” și hedonistă a iubirii. Iertați-mă dacă spun un lucru la care voi nu vă așteptați, dar vă cer: străduiți-vă să trăiți iubirea în castitate!
Din aceasta, tragem o consecință: dacă iubirea este respectuoasă, dacă iubirea înseamnă fapte, dacă iubirea înseamnă comunicare, atunci iubirea se jertfește pentru ceilalți. Uitați-vă la iubirea părinților, a atâtor mame și tați care dimineața ajung obosiți la muncă pentru că nu au dormit bine ca să aibă grijă de copilul bolnav: aceasta înseamnă iubirea! Acesta este respectul! Aceasta nu înseamnă a petrece bine. Aceasta, și aici ajungem la un alt cuvânt cheie, înseamnă slujire. Iubirea înseamnă slujire, înseamnă a-i sluji pe ceilalți. Când Isus, după spălarea picioarelor, a explicat apostolilor gestul său, a învățat că noi suntem făcuți pentru a ne sluji unii pe alții, și dacă eu spun că iubesc și nu-l slujesc pe celălalt, nu-l ajut pe celălalt, nu-l fac să meargă mai departe, nu mă jertfesc pentru celălalt, atunci aceasta nu înseamnă iubire. Ați adus Crucea (Zilelor mondiale ale tineretului): acolo este semnul iubirii. Istoria de iubire a lui Dumnezeu care s-a implicat prin fapte și dialog, prin respect, iertare, răbdare vreme de atâtea secole de istorie cu poporul său, sfârșește acolo, cu Fiul său pe Cruce, slujirea mai mare, care înseamnă a-și da viața, a se jertfi, a-i ajuta pe ceilalți. Nu e ușor să vorbești de iubire, nu este ușor să trăiești iubirea, dar cu aceste lucruri cred că am răspuns, Chiara, și că te-am ajutat cu ceva la întrebările pe care mi le-ai pus. Nu știu, sper că ți-au fost oarecum de folos».
După ce a răspuns pe larg la celelalte două întrebări, Pontiful a revenit la îndemnul Fericitului Pier Giorgio Frassati de a trăi viața din plin, nu de a vegeta de la o zi la alta:
• «Voi sunteți isteți și cu siguranță îmi veți spune: ”Dar, părinte, vorbiți în acest fel pentru că locuiți în Vatican, acolo aveți atâția monseniori care vă fac treburile, sunteți liniștit dar nu știți ce este viața de fiecare zi”. Ba da, unii pot gândi în acest fel. Secretul este să înțelegi unde trăiești. În această regiune, și am spus aceasta și Familiei saleziene, la sfârșitul veacului al XIX-lea existau condițiile cele mai rele pentru creșterea tinerilor: masoneria era în plin, Biserica nu putea să facă nimic, unii erau împotriva preoților, existau și sataniști. Era unul din momentele cele mai grele și din locurile cele mai urâte din istoria Italiei. Dar dacă voi vreți să faceți o temă interesantă acasă, mergeți și căutați câți sfinți și câte sfinte s-au născut în timpul acela! De ce? Pentru că și-au dat seama că trebuia să meargă contra curentului în raport cu acea cultură, cu modul acela de a trăi. Realitatea, trăiește în realitate! Și dacă această realitate este de sticlă și nu un diamant, eu caut realitatea contra curentului și mi-o însușesc, dar făcând un lucru care înseamnă slujire a celorlalți. Gândiți-vă la sfinții voștri din aceste ținuturi, la ceea ce au făcut ei! Vă mulțumesc, vă mulțumesc foarte mult! Întotdeauna: iubire, viață, prieteni. Dar aceste cuvinte se pot trăi numai ”în ieșire”, ieșind mereu pentru a duce ceva. Dacă tu rămâi pe loc, nu vei face nimic în viață și îți vei ruina viața! (…) Aici sunteți prezenți mulți studenți universitari, dar feriți-vă să credeți că universitatea înseamnă doar a studia cu capul: a fi universitar înseamnă și a ieși, a ieși în slujire, mai ales în slujirea celor săraci. Vă mulțumesc!».
