Biserica în calendarul răsăritean îl sărbătoreşte astăzi pe Sf. Apostol Iuda Tadeul. Născut în Galilea, fiul lui Alfeu, alături de Sf. Iacob şi de Maria lui Cleofa, una din femeile miloase care, potrivit Tradiţiei L-ar fi însoţit pe Mântuitorul Isus pe drumul Calvarului şi căreia îngerii i-au vestit Învierea Mântuitorului. Sf. Apostol Iuda a fost supranumit în tradiţia creştină Tadeul - „Thadd”, adică „duios, îndurător, generos” şi „Lebbeo”, adică „cel curajos”.
A fost unul din cei 12 Ucenici ai lui Isus, fiind pomenit în paginile Sfintei Evanghelii într-un singur moment şi anume în momentul Cinei Celei de Taină, când : „i-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii? Isus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (In 14, 22-23). Această unică frază rostită de Sf. Iuda pe care Evanghelia a conservat-o, mărturiseşte elanul acestui Apostol faţă de Persoana lui Isus, pe care dorea să îl facă cunoscut lumii întregi.
Potrivit martirologiului roman, Sf. Iuda a evanghelizat Iudea, apoi Mesopotamia şi în cele din urmă Persia, unde avea să moară ca martir, împreună cu Sf. Apostol Simon Cananeul. Trupurile lor martirizate au fost depuse în Bazilica Sf. Petru din Vatican, în capela Sf. Iosif, aflată în stânga altarului Confesiunii Sf. Petru.
Alături de Sf. Rita din Cascia, Sf. Apostol Iuda este venerat de poporul creştin ca fiind patronul cauzelor greu de înfăptuit dar nu cu neputinţă în faţa Bunului Dumnezeu.
Rugăciune:
O, Sf. Iuda Tadeu, ruda lui Isus Cristos, tu mărite apostol şi martir, mare în virtuţi şi în facere de minuni, ajutorul grabnic şi fidel al celor care te respectă şi au încredere în tine, cel ce ajuţi în situaţii dificile.
De aceea vin la tine şi te rog din adâncul inimii, vino în ajutorul meu prin mijlocirea ta puternică, deoarece tu ai harul special primit de la Dumnezeu de a-i ajuta pe cei care au renunţat şi la ultima speranţă. Priveşte spre mine: viaţa mea e viaţa crucii, zilele-mi sunt ale tristeţii, inima mea este marea amărăciunii, drumurile mele sunt pline de spini, abia sunt clipe care nu devin martorii lacrimilor şi suspinelor mele, la care se adaugă şi faptul că sufletul meu este chinuit de gânduri întunecoase, de nelinişte, de neîncredere şi deseori aproape disperare.
Pare că Providenţa Divină s-ar fi retras din faţa privirilor mele şi mi se clatină credinţa din inimă.
Asemenea gânduri ca nişte nori negri îmi înconjoară sufletul.
Tu nu mă poţi părăsi! Grăbeşte-te în ajutorul meu! Toată viaţa îţi voi fi recunoscător. Ca pe un ocrotitor deosebit te voi cinsti toată viaţa.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru harurile acordate ţie şi voi răspandi devoţiunea faţa de tine între credincioşi, după puterile mele.
Amin.
