Bucureşti, nr. 56/18.06.2015
COMUNICAT DE PRESĂ
Enciclica Papei Francisc
„Laudato si’, despre grija pentru casa noastră comună”
Sfântul Scaun a dat publicității joi, 18 iunie 2015, textul oficial al Enciclicei Papei Francisc intitulată „Laudato si’, despre grija pentru casa noastră comună”. Este cea de a doua Scrisoare enciclică a Papei Francisc (după Lumen fidei – Lumina credinței, din 29 iunie 2013) și a 323-a din istoria Bisericii Catolice. Semnată la Roma, la 24 mai 2015, în Solemnitatea Rusaliilor, în al treilea an de pontificat al Papei Francisc, enciclica Laudato si’ este adresată nu doar catolicilor şi oamenilor de bunăvoinţă, ci „tuturor oamenilor care locuiesc pe această planetă” (v. Laudato si’, nr. 3).
Documentul a fost prezentat oficial joi, 18 iunie a.c., la Vatican, în cadrul unei Conferinţe de presă la care au luat cuvântul Cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson – preşedintele Consiliului Pontifical „Dreptate şi Pace”; Preasfinţitul Ioannis Zizioulas – Mitropolit ortodox de Pergamon, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului; Prof. Hans Joachim Schellnhuber – fondator şi director al Potsdam Institute for Climate Impact Research; Carolyn Woo – preşedinte al Catholic Relief Services şi fost decan al Mendoza College of Business, din cadrul Universităţii Notre Dame din Statele Unite ale Americii.
Titlul enciclicei, Laudato si’ este în italiana dialectală din sec. al XIII-lea, folosită în regiunea Umbria, şi constituie o invocație („Lăudat să fii, Domnul meu...”) din imnul de laudă „Cântarea creaturilor” scris de Sfântul Francisc din Assisi. Cântarea este considerată textul poetic cel mai vechi din literatura italiană. Titlul Laudato si’ al enciclicei va rămâne în italiană în toate versiunile lingvistice în care va fi tradusă enciclica. Deși de obicei titlurile enciclicelor sunt în limba latină, în istoria Bisericii au mai existat documente pontificale cu titluri în italiană, germană ori franceză.
Papa Francisc nu este primul Suveran Pontif care abordează „problematica ecologică”. Aşa cum arată Papa însuşi în introducerea enciclicei (nr. 3-6), Paul al VI-lea a vorbit în 1971 despre „consecinţa dramatică a activităţii necontrolate a omului” şi a atras atenţia asupra unei posibile „catastrofe ecologice”, subliniind necesitatea schimbării radicale a comportamentului oamenilor (în discursul la FAO, la 16 noiembrie 1970); Ioan Paul al II-lea a atras în repetate rânduri atenţia că omul priveşte ambientul natural doar în termeni de folosinţă şi consum şi a invitat la o convertire ecologică globală; Benedict al XVI-lea a denunţat că ambientul natural este plin de răni produse de comportamentul iresponsabil al omului, cauzate „de acelaşi rău, adică de ideea că nu există adevăruri indiscutabile care călăuzesc viaţa noastră, şi prin urmare libertatea omului nu are limite”.
Enciclica Laudato si’ este structurată în şase mari capitole: 1. Ce se întâmplă cu casa noastră comună; 2. Evanghelia creaţiei; 3. Rădăcina umană a crizei ecologice; 4. Ecologia integrală; 5. Linii de orientare şi de acţiune; 6. Educaţie şi spiritualitate ecologică. Textul se încheie cu două rugăciuni, „una pe care o putem rosti toţi cei care credem într-un Dumnezeu creator atotputernic, şi cealaltă pentru ca noi creştinii să ştim să ne asumăm angajamentele faţă de creaţie pe care ni le impune Evanghelia” (nr. 246).
În partea introductivă a textului, Papa Francisc oferă o scurtă prezentare a Enciclicei:
„În primul rând, doresc să fac o scurtă trecere în revistă a diferitelor aspecte ale crize ecologice actuale pentru a culege roadele cele mai bune ale cercetării ştiinţifice disponibile astăzi, pentru a ne lăsa atinşi în profunzime de acestea şi pentru a oferi o bază concretă a parcursului etic şi spiritual care urmează. Pornind de la această privire de ansamblu, voi relua câteva argumentări care provin din tradiția iudeo-creştină, pentru a oferi o mai mare coerenţă angajamentului nostru creştin în favoarea mediului. Apoi voi încerca să ajung la rădăcinile situaţiei actuale, aşa încât să notăm nu doar simptomele acesteia, dar şi cauzele sale cele mai profunde. Astfel vom putea propune o ecologie care, în diferitele sale dimensiuni, să integreze locul specific pe care fiinţa umană îl ocupă în această lume şi relaţiile ei cu realitatea înconjurătoare. În lumina acestei reflecţii aş dori să propun câteva direcţii ample de dialog şi de acţiune care să implice atât fiecare persoană cât şi politica internaţională. În fine, întrucât sunt convins că orice schimbare are nevoie de motivaţii şi de un parcurs educativ, voi propune câteva itinerare de maturizare umană inspirate din tezaurul experienţei creştine” (nr. 15).
Suveranul Pontif doreşte ca această Enciclică „să ne ajute să recunoaştem măreţia, urgenţa şi frumuseţea provocării care ni se prezintă” (nr. 15), aceea de a ocroti casa noastră comună, și adresează „o invitaţie urgentă de a reînnoi dialogul asupra modului în care făurim viitorul planetei”. De asemenea, Papa își exprimă recunoștința, îi încurajează și le mulțumește „tuturor acelora care, în cele mai variate sectoare ale activității umane, trudesc pentru a garanta ocrotirea casei pe care o locuim împreună” (nr. 13).
Termenul enciclică vine din greacă (εν κύκλος, en kýklos, "în cerc", adică "scrisoare circulară"), şi indică scrisorile pe care Papa le adresează episcopilor şi credincioşilor din întreaga lume sau dintr-o anumită naţiune pe teme importante cu caracter doctrinar, moral, social, politic. Primul Papă care a utilizat termenul de enciclică pentru o scrisoare a fost Benedict al XIV-lea, în 1740.
Pr. Francisc Ungureanu
Secretar general
