Adevărata alinare, sau mângâierea autentică, s-a aflat în centrul catehezei papei Francisc din cadrul audienței generale de miercuri, 30 noiembrie, din Piața San Pietro.
Continuând șirul reflecțiilor dedicat discernământului, pontiful s-a oprit asupra modalității de a recunoaște alinarea autentică, “foarte importantă pentru un bun discernământ” și „pentru a nu fi înșelați în căutarea adevăratului nostru bine”. “Putem găsi câteva criterii într-un pasaj din Exercițiile spirituale ale Sfântului Ignațiu de Loyola” – a spus pontiful, citând fragmentul cu numărul 333 din această lucrare: “Dacă totul în gândurile noastre este bun – spune sfântul Ignațiu – începutul, mijlocul și sfârșitul, și dacă totul este îndreptat spre bine, acesta este un semn al îngerului bun. Se poate, pe de altă parte, ca în cursul gândurilor să apară ceva rău sau care distrage atenția sau ceva mai puțin bun decât ceea ce sufletul își propusese mai înainte, sau ceva care slăbește sufletul, îl neliniștește, îl pune în agitație și îi ia pacea, îi ia liniștea și calmul pe care le avea înainte: acesta este atunci un semn clar că acele gânduri provin de la duhul rău" – Ignațiu de Loyola, Exerciții spirituale, nr. 333. (...)
„Acestea” – a evidențiat Sfântul Părinte – „sunt indicații valoroase, care merită un scurt comentariu. Ce înseamnă că începutul este orientat spre bine, cum spune sfântul Ignațiu despre o bună alinare? De exemplu, să spunem că am gândul de a mă ruga și observ că acesta este însoțit de afecțiune față de Domnul și față de aproapele, impulsionează la acte de generozitate, de caritate: acesta este un început bun. Pe de altă parte, se poate întâmpla ca acest gând să apară pentru a evita o muncă sau o sarcină care mi-a fost încredințată: de fiecare dată când trebuie să spăl vasele sau să fac curat în casă, mă încearcă un mare impuls de a începe să mă rog! Se întâmplă asta în mănăstiri, nu-i așa? Dar rugăciunea nu este o evadare de la sarcinile noastre ci, dimpotrivă, este un ajutor pentru a realiza binele pe care suntem chemați să-l facem aici și acum.”
„Apoi” – a continuat – „există partea de mijloc (...) adică ceea ce vine după, ceea ce urmează acelui gând. Rămânând la exemplul anterior, dacă încep să mă rog și, așa cum face fariseul din parabolă (cf. Lc 18,9-14), am tendința de a mă mulțumi pe mine însumi și de a-i disprețui pe ceilalți, poate cu un spirit răutăcios și plin de resentimente, atunci acestea sunt semne că duhul rău a folosit acel gând ca pe o cheie pentru a intra în inima mea și a-mi transmite sentimentele sale” (...).
„Și apoi” – a mai spus pontiful – „vine sfârșitul – începutul, mijlocul, sfârșitul. Sfârșitul este ceva ce am întâlnit deja, și anume: unde mă duce acest gând? De exemplu, spre ce mă duce gândul de a mă ruga? Se poate întâmpla să muncesc din greu pentru o lucrare frumoasă și demnă, dar acest lucru mă împinge să nu mă mai rog, pentru că am prea multe pe cap și mă descopăr ca fiind din ce în ce mai agresiv și mai furios, simt că totul depinde de mine, până la punctul de a-mi pierde credința în Dumnezeu. Aici este în mod evident acțiunea spiritului rău (...)„
„Stilul vrăjmașului (...), după cum știm, este să se prezinte în mod viclean, deghizat: începe cu ceea ce ne este mai drag și apoi ne atrage la el, încetul cu încetul: răul intră pe ascuns, fără ca persoana să știe. Iar cu timpul, blândețea devine duritate: acel gând se dezvăluie ca ceea ce este cu adevărat” – a evidențiat Sfântul Părinte. Explicând importanța „acestei examinări răbdătoare, dar indispensabile, a originii și adevărului gândurilor noastre”, pontiful a spus: „Este un îndemn la a învăța din experiență, din ceea ce ni se întâmplă, pentru a nu mai repeta aceleași greșeli. Cu cât ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, cu atât simțim mai bine pe unde intră spiritul rău, „parolele” sale, ușile de intrare în inima noastră, care sunt punctele la care suntem mai sensibili, pentru a le acorda atenție în viitor. (...)”
La final, Sfântul Părinte ne-a îndemnat la examenul zilnic de conștiință, care „este atât de important: este efortul prețios de a relua experiența dintr-un anumit punct de vedere. Este important să observăm ceea ce se întâmplă, este un semn că harul lui Dumnezeu lucrează în noi, ajutându-ne să creștem în libertate și conștientizare”.