(Canonizată de Papa Francisc în 17 mai 2015)
Stările de extaz se multiplicau. Într-o zi au găsit-o în dormitor, îngenunchiată, mâna stângă era acoperită de sânge. Erau stigmatele. În această perioadă „mica arabă”(1), cum o numeau, a avut viziuni supranaturale. «”Vino să vezi acum iadul, fără să intri”, îmi spuse Fecioara. Văzând iadul, purgatorul mi se părea un paradis. Sufletele din purgator sunt supuse voinţei divine; sunt fericite de a se putea purifica cu focul, pentru a intra în bucuria cerului. În iad, contrariul, nu se aud decât strigăte înspăimântătoare, vorbe urâte şi înjurături. Diavolii păreau învinşi şi descurajaţi la apariţia Fecioarei care mă însoţea; pentru că Satana este obligat să rămână imobilizat ca un sclav fricos, în prezenţa unui suflet cu totul dăruit lui Dumnezeu». Aceste manifestări au divizat călugăriţele în două tabere; rezultatul a fost că Mariam nu a fost acceptată ca şi novice. Superioara generală, fiind de partea „micii arabe”, i-a scris colegei ei din mănăstirea Carmel din Pau pentru a o primi pe postulantă, fapt care s-a şi întâmplat. Cu ea s-a dus şi maica Veronica, responsabila novicelor, o anglicană convertită, care va rămâne alături de Mariam până la sfârşitul vieţii. Din acea zi Mariam Baouardy devine Maria a lui Isus Crucificat.
«Până în acel moment, diavolul nu a putut să o pună la încercări decât cu boala; obţine deci permisiunea de a o ataca personal» scrie părintele Estrate, în biografia ei, publicată la Paris în 1916. «A început cu lectura. De fiecare dată când novicea voia să-şi facă lecţiile, diavolul o împiedica să vadă literele. A recurs la apa sfinţită pentru a alunga diavolul. Din momentul în care ispitele au început să apară tot mai des, superioara ei i-a spus să-i ceară lui Dumnezeu dacă vrea ca ea să continue lecţiile sau să le întrerupă». În somn, Maria a primit un răspuns de la Isus: «Fiica mea, ai fi orgolioasă dacă ai învăţa prea repede să citeşti: această ştiinţă nu îţi este necesară. Trei lucruri iţi sunt de ajuns: priveşte-mă şi gândeşte-te la mine; fii în toate ultima; supune-te orbeşte».
Asupririle diabolice şi alte suferinţe au început să devină mai intense. Sora Maria a avut permisiunea de a face, timp de patruzeci de zile, un post cu pâine şi apă, pentru intenţiile Papei. Satana, mărturiseşte biograful, a făcut tot posibilul ca ea să abandoneze acest post. A aruncat-o, într-o zi, cu putere înspre o uşă, încât zăvorul de fier i-a făcut o rană adâncă; dar ceruse în continuare să facă acest post, în ciuda suferinţei care o încerca. Într-o altă zi o împinse din vârful scărilor. Fiindcă nu a văzut-o nimeni cum a căzut, nu a vorbit nimic despre aceasta toată ziua. Şi-au dat seama doar pentru că mergea cu mare dificultate şi pentru că piciorul îi era umflat. Doctorul, chemat pentru a o consulta, a constatat o fractură la picior, recomandându-i odihnă absolută timp de douăzeci de zile. Dar se întâmplă un fapt supranatural: «Sfânta Fecioară Maria a Îngerilor, a cărei sărbătoare era în ziua următoare, a vindecat-o imediat, astfel încât, la terminarea celor patruzeci de zile, novicea a fost fidelă promisiunii ei de a face acest post». Cu o altă ocazie, în timp ce era internată în infirmerie şi ţinând postul de patruzeci de zile, a văzut venind o soră care îi aducea un măr foarte frumos din partea superioarei. O mare încurcătură: pe de-o parte vroia să practice ascultarea, iar pe de altă parte vroia să respecte postul. O invocă pe Sfânta Fecioară, iar sora furioasă a plecat, trântind uşa. Cercetând imediat acestă întâmplare, sora cu mărul în cauză a rămas uluită de acest fapt, nici nu s-a apropiat măcar de infirmerie. De fapt, în tot acest timp cât a durat dialogul cu mărul, acea soră era ocupată cu un grup de muncitori care lucrau în casă. Câteva zile mai târziu întră în camera Mariei maica superioară, furioasă, interzicându-i să se împărtăşească în acea zi. Novicea nu a răspuns nimic, abţinându-se de la Sfânta Împărtăşanie. Celelalte surori au anunţat-o pe maica superioară de acest fapt, iar aceasta i-a cerut explicaţii: «Dar, maică superioară, am făcut aceasta din ascultare. Dumneavoastră mi-aţi interzis acest lucru azi dimineaţă». Uimire din partea superioarei pentru că ea nici nu s-a apropiat de camera „micii arabe”.
Alte ispite din partea celui rău, petrecute în mai multe rânduri, erau legate de mâncare. «De câte ori nu a găsit în farfuria ei viermi! De multe ori spunea că ceea ce îi era servit avea miros de cadavru. Cu toate acestea ea mânca tot, bucuroasă că aceste ocazii de a se mortifica. Uneori acest spirit infernal îi fura bucata de pâine din care a luat doar de două ori; uneori îi arunca farfuria în mijlocul sălii de mese; novicea, fără a se tulbura, cerea permisiunea de a curăţa cu limba supa vărsată pe jos de mâna diavolului, acest gest de umilinţă nu făcea decât să crească ura ispititorului».
Maria însăşi povestea, în stările de extaz, în dialogul ei cu fericita Margareta Maria, despre dialogul ei cu adversarul: «… Margareta, vreau să-ţi povestesc ceea ce Satana mi-a spus. Martiriul meu(2), la vârsta de treisprezece ani a fost cea mai mare suferinţă care am avut-o. Satana nu iubeşte martiriul. Mi-a spus: „Dacă aş fi putut şti ceea ce ai fi devenit, te-aş fi strangulat pe tine, mama ta şi pe toţi ai tăi”. Aşa mi-a vorbit, dar eu, eu nu sunt decât un nimic, decât mizerie şi slăbiciune: este Isus care a lucrat în mine».
1. Călugăriţă (1846- 1878) ; n.: la 5 ianuarie 1846, Abellin, Galileea, Palestina; d.: la 26 august 1878, Betleem
Este cunoscută ca Mariam (sau Maria) a lui Isus Răstignit, „mica fetiţă arabă”, „crinul Palestinei”. Viaţa ei este ea însăşi un miracol. S-a născut la I’billin, în districtul Nordic al Israelului. Familia provenea din Damasc, Siria. Erau creştini de rit melkit greco-catolic, descendenţi ai Arhieparhiei Antiohiei, acolo unde s-a folosit pentru prima dată numele de „creştin” pentru cei care îl urmau pe Isus. Tatăl ei, Giries (George) Baouardy, era de origine din Horfesch, Palestina; mama, Mariam Chahine, provenea din Tarşiş, Palestina.
2. La vârsta de 8 ani familia adoptivă s-a mutat la Alexandria, Egipt, iar când Miriam a împlinit 13 ani, a fost dată în căsătorie fratelui mătuşii sale, conform obiceiului oriental – fără a fi întrebată nici una din părţi. Miriam, disperată, a auzit din nou vocea care îi spunea că va rămâne cu ea şi că o va ajuta. Era în ajunul căsătoriei. Refuzând căsătoria, şi încercând să îl găsească pe fratele ei, Boulos, a apelat la ajutorul unui musulman să îi ducă scrisoarea la Nazaret, dar tânărul îi propune convertirea la islam. Miriam refuză vehement şi atunci, tânărul, într-un acces de furie, o loveşte şi îi taie gâtul, după care, crezând-o moartă, o aruncă pe o alee lăturalnică. Atunci s-a produs miracolul: o „călugăriţă”, înveşmântată în albastru, a luat-o, a dus-o într-o grotă (pe care ulterior Miriam nu a mai putut s-o identifice) şi a îngrijit-o până s-a vindecat; ţinea minte din acea perioadă gustul neobişnuit de bun al supei pe care i-o făcea „călugăriţa” şi că i-a spus că, din acea supă cerească, va mai primi o linguriţă când se va afla pe patul de moarte.
