Doamne, până când vei uita de mine? Pentru totdeauna?
Până când îți vei întoarce fața de la mine?
Până când voi îngrămădi gânduri în sufletul meu,
Durere în inima mea ziua şi noaptea?
Până când se va înălţa vrăjmaşul meu asupra mea?
Privește și ascultă-mă Doamne, Dumnezeul meu,
Luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte,
Și să nu zică vrăjmaşul meu:
"L-am învins".
Cei ce mă necăjesc se vor bucura dacă mă voi clătina.
Însă eu am sperat în mila Ta;
Se va bucura inima mea de mântuirea Ta.
Voi cânta Domnului, Celui ce mi-a făcut bine
Și voi cânta numele Domnului, Cel Preaînalt.
Doamne până când vei uita de mine? Sfinții au experimentat adesea sentimentul solitudinii: este ceea ce se numește noapte spirituală. Frumusețea perioadei de ariditate se manifestă în perseverență și constanță atunci când răsare chipul luminos al Domnului. Sf. Ioan Gură de Aur vorbește despre momentele în care omul se poate simți abandonat ca despre niște picături de har pe cărarea vieții: „este un har să experimentezi abandonarea din partea Domnului. Mulți nu trec prin această etapă. Psalmistul însă o parcurge, se simte la capătul puterilor și își ridică glasul spre Dumnezeu”.
Luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte. Sf. Ciril al Alexandriei spune: „luminează-mi ochii ca să poată vedea adevărul pentru ca nu cumva o moarte tulburătoare să urmeze somnului akediei (mai este cunoscut sub numele de diavolul de amiază zi ce se caracterizează prin amorțeală spirituală)”.
L-am învins. Dușmanul prin esență al omului este diavolul și de aceea Origen spune: „de fiecare dată când păcătuim, diavolul spune l-am învins. La fel cum îngerii se bucură pentru un păcătos care se convertește, așa se bucură diavolii când cineva păcătuiește”.
Pr. Gabriel Buboi, Rectorul Colegiului Pontifical Pio Romeno