Liturghia de sfințire a bisericii Mănăstirii carmelitane „Maica Domnului de pe Muntele Carmelului”.
Azi, la Ciofliceni – Snagov a avut loc consacrarea bisericii și altarului Mănăstirii carmelitane. Slujba a fost oficiată de IPS Ioan Robu, arhiepiscop latin de București.
Alături de un numeros grup de credincioși greco-catolici a fost prezent la slujbă, P.S. Mihai Frățilă, episcopul greco-catolic de București, însoțit de p. Constantin Oltean, vicar administrativ și alți clerici.
După șase ani de muncă asiduă, complexul monahal de la Ciofliceni îmbină într-un mod unic și armonios elemente arhitecturale occidentale cu cele specific românești, fiind opera comună a unui arhitect ortodox român — Tudor Rădulescu și a unui arhitect catolic sloven — Andrej Stepancic.
Artistul plastic Marko Ivan Rupnik, preot iezuit, conducătorul școlii internaționale de artă din cadrul Centrului „Aletti” de la Roma, este autorul mozaicurilor și vitraliilor care înscriu biserica mănăstirii de la Snagov pe harta marilor opere de artă religioasă contemporană (cf. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București).
Luând cuvântul, la sfârșit, PS Sa Mihai a spus:„ să fim recunoscători Maicii Domnului pentru această casă a sa. E un nou loc de har. Biserica catolică din România este o Biserică a frontierelor, a periferiilor. Hristos ne-a precedat astfel, de aceea, aceasta e calea fără greș, acolo unde se arată harul lui Dumnezeu ce întâlnește neputința noastră. Din trecut vom asuma doar ceea ce recunoaștem drept harul Lui. Să fim cu Maria, iubind adevărul așa cum l-a lăsat Isus, fără compromisuri. Să nu uităm că ea are misiunea de a zdrobi capul șarpelui”.
p. Andrei Mărcuș