Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

COMUNICAT DE PRESĂ: CER susține necesitatea acordului părinților pentru orele de educație sexuală

 
COMUNICAT DE PRESĂ: CER susține necesitatea acordului părinților pentru orele de educație sexuală
  • 26 Feb 2021
  • 1856

CONFERINŢA EPISCOPILOR DIN ROMÂNIA
Str. Diligenţei nr. 24, sector 3, 031555 – Bucureşti
Tel. / Fax +40 31 4361250 e-mail: secretariat@episcopat.ro

București, nr. 46/26.02.2021

COMUNICAT DE PRESĂ
ÎPS Aurel Percă, Președintele Comisiei pentru Învățământ a CER,
susține necesitatea acordului părinților pentru orele de educație sexuală

După modificările adoptate în 2020 la Legea 272/2004 care prevedea ca amendament ca programele de educație sanitară, desfășurate ca activități extracurriculare, să se facă doar cu acordul scris al părinților, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului s-a întors în Parlament prin cererea de reexaminare înaintată de Președintele Klaus Iohannis pe 4 noiembrie 2020, chiar dacă Curtea Constituțională a României a confirmat natura constituțională a Legii în 29 octombrie 2020.

ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, Președintele Comisiei pentru Învățământ din cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România, afirmă: „Considerăm că este necesar ca părinții să fie informați cu privire la conținutul orelor de educație sanitară care includ componente de educație sexuală. Educația copiilor nu începe odată cu programa școlară, părinții fiind primii responsabili de transmiterea valorilor către copiii lor. Prin urmare, numai la cererea lor și respectându-se principiile moral-religioase ale acestora, școala le poate pune la dispoziție astfel de cursuri”.

„Solicităm, așadar, reprezentanților din Parlamentul României să dezbată și să adopte legea în aceeași formă, adică adoptându-se modificările din 2020 care prevăd acordul scris al părinților pentru programele de educație sanitară care includ componente de educație sexuală. Există, de altfel, un precedent al acordului scris al părinților și în cazul orelor de religie. Constituția României garantează dreptul oricărui părinte de a-și formacopiii conform convingerilor lor etice și religioase. Cum putem pregăti generația tânără pentru perioada post-Covid-19, în care sunt necesare simțul civic și solidaritatea? Trebuie să schimbăm orientarea culturală de fond, cultivând un simț de responsabilitate foarte puternic, care presupune conjugarea tuturor forțelor, atât din partea confesiunilor, dar și printr-o susținere a educației de către Stat prin legi corecte, care să respecte libertatea de decizie”, susține ÎPS Aurel Percă.

Conferința Episcopilor Catolici din România a emis un comunicat de presă cu privire la acest subiect încă din 28 aprilie 2020, când a semnalat că „obligativitatea orelor de educație sexuală reprezintă o încălcare a drepturilor părinților, garantate de Constituția României”.

                                                       Pr. Francisc Ungureanu
Secretar General



Sursa:bisericacatolica.ro