Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

A 49 – a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale

 
A 49 – a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale
  • 17 Mai 2015
  • 4056

Comunicarea, oricum ar fi exprimată (în scris, oral, prin gesturi, etc.) este înscrisă în natura umană. Indiferent de vârstă, cu toții simțim necesitatea de a comunica, interacționând astfel cu persoanele din jurul nostru. Cuvântul comunicare provine din latinescul communis. A comunica înseamnă “a împărtăși”, cu alții informații, idei, emoţii. A comunica presupune un schimb interactiv observabil între doi sau mai mulți participanți, cu un anumit nivel de conștientizare și intenționalitate reciprocă, capabil de a împărtăși o anumită experiență, cunoștință, bazate pe sisteme simbolice și convenționale ale semnificației și raportarea în conformitate cu cultura de referință.

Elementele comunicării sunt canalul (care poate fi oral, scris, gestual, sunet. etc), mijlocul (care poate fi tipărit, TV, telefon, etc.), zgomot (interferențe în transmiterea de mesaje), codul (set de semne și simboluri care, atunci când e organizat devine limbaj comun), contextul (mediul în care are loc schimbul de informații), feedback-ul (reacția receptorului la mesajul emitentului).

Factorii care influențează comportamentul de comunicare sunt contextul social și mediul, tipul de raport (trei direcții: egalitate/putere, familiaritate/stranietate, de încredere/de neîncredere), rolurile de comunicare (identitatea lor în momentul schimbului de informații) și canalul comunicativ (vizual, telefon, etc).

Un punct important în determinarea importanței comunicațiilor în ambientul ecleziastic este numărul 37 din cadrul enciclicii Redemptoris Missio (1990), în care se evidențiază faptul că, în timpurile moderne, comunicarea unește umanitatea, fiind necesară și utilă în proclamarea Evangheliei.

Biserica acordă un loc important acestei necesități, comunicațiile devenind o caracteristică atât socială cât și instituțională a Miresei Domnului Cristos. Ziua Mondială a Comunicațiilor, singura sărbătoare la nivel mondial propusă de Conciliul Vatican II (Inter Mirifica, 1963), este sărbătorită în aproape toate țările lumii, în ultima duminică înainte de Rusalii. Anunțul temei anuale se face pe 29 septembrie, sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail, Rafael și Gavril, desemnați patronii celor care lucrează în radio. În mod tradițional, mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua Mondială este făcut public pe 24 ianuarie, ziua dedicată memoriei Sfântului Francisc de Sales, patronul jurnaliștilor. Astfel, conferințele episcopale și birourile eparhiale au suficient timp pentru a pregăti materialele necesare pentru festivitățile naționale și locale.

În acest an, Biserica Catolică, celebrează cea de-a 49-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale, în data de 17 mai. Cu această ocazie mesajul Papei Francisc, face referire la familie și la capacitatea acesteia de a comunica: “Familia cea mai frumoasă, este aceea care știe să comunice pornind de la mărturie, de la frumusețea și bogăția legăturii dintre bărbat și femeie, dintre părinți și fii”.

 

Dumitraș Ioan – Ștefan

 



Sursa:pioromeno.com