Bucuraţi-vă, drepţilor în Domnul:
Oamenii drepţi se cuvine să-i aducă laudă.
Lăudaţi-L pe Domnul cu harpa,
Cântaţi-I cu lira cu zece coarde.
Cântaţi-I Domnului un cântec nou,
Cu măiestrie şi cu chiote voioase,
Pentru că este drept cuvântul Domnului
Şi toate lucrările Sale sunt demne de încredere.
El iubeşte justiţia şi dreptatea;
Milostivirea lui acoperă pământul.
Prin Cuvântul Domnului au fost create cerurile
Şi prin suflarea gurii Sale toate oştirile lor.
El adună apele mării ca într-un burduf
Şi abisurile le aşează în visterii.
Să se teamă de Domnul tot pământul,
Să tremure în faţa Lui toţi locuitorii lumii,
Pentru că El a zis şi lumea s-a făcut,
A poruncit şi toate au apărut.
Domnul destramă visele naţiunilor
Şi zădărniceşte proiectele popoarelor.
Planul Domnului rămâne pentru totdeauna,
Gândurile inimii Lui, din neam în neam.
Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul,
Poporul pe care L-a ales ca moştenirea Sa.
Domnul priveşte din ceruri
Şi îi vede pe toţi oamenii;
De pe tronul Său
Îi cercetează pe toţi locuitorii pământului,
El, care a plasmat inima fiecăruia
Şi înţelege toate faptele lor.
Regele nu se mântuieşte prin mulţimea oştirii,
Nici voinicul nu scapă prin marea sa putere.
Calul este o iluzie pentru dobândirea biruinţei,
Puterea lui nu va ivbăvi pe nimeni.
Mai degrabă, ochii Domnului se îndreaptă spre cei ce se tem de Dânsul,
Spre cei ce nădăjduiesc în iubirea Lui,
Ca să scape sufletele lor de moarte
Şi să-i hrănească în timp de foamete.
Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul:
El ne este ajutor şi scut.
În El se veseleşte inima noastră
Şi în numele Lui cel sfânt, ne-am pus nădejdea.
Fie, Doamne, mila Ta asupra noastră,
După cum şi noi am sperat în Tine!
Începutul psalmului 32 este un îndemn la bucurie şi speranţă reluat şi de Sf. Pavel în Scrisoarea către Filipeni: “Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Bunăvoinţa voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor!”.
Sfântul Grigore de Nissa face un scurt comentariu întregului psalm: “Bucuraţi-vă în Domnul, aplaudaţi pe Cel ce din ceruri coboară pe pământ. El ţine lumea: a creat-o din nimic, aducând la viaţă tot ce există şi le menţine pe toate; porunca sa e esenţa lucrurilor: el a spus şi s-au creat; el a comandat şi au apărut.
El binecuvântează pe poporul ce se încrede în numele său: poporul acesta suntem noi, pentru că orice speranţă de mântuire este în numele lui Isus Cristos iar noi ne numim creştini prin credinţa noastră în Cristos. Din ceruri a privit. Locuinţa Sa, locul în care sălăşluieşte e sânul Tatălui în care este aşezat din totdeauna. Din această locuinţă eternă a coborât, a luat asupra sa natura umană, a devenit Fiul Omului, el care a plăsmuit una câte una inimile oamenilor; în mijlocul moştenirii sale a coborât făuritorul naturii umane şi tocmai în casa sa, ai săi nu l-au primit.
Puterea iluzorie a calului şi a voinicului care nu se pot salva sunt figuri ale legii trupeşti şi ale oricărei înţelegeri materiale a poruncilor. Însă, privind spre Cel care eliberează sufletele noastre cu hrana cerească, cum spune psalmistul: ochii Domnului se îndreaptă spre cei ce se tem de Dânsul, spre cei ce nădăjduiesc în iubirea Lui, ca să scape sufletele lor de moarte şi să-i hrănească în timp de foamete, proclamăm Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul: El ne este ajutor şi scut”.
Pr. Gabriel Buboi, Rectorul Colegiului Pontifical Pio Romeno
