Doamne, Dumnezeul nostru, cât este de minunat numele Tău în tot pământul!
Măreția Ta se înalță mai presus de ceruri !
Din gura pruncilor şi a nou-născuților Tu înalți laudă,
Împotriva dușmanilor Tăi,
Ca să amuțești pe vrăjmaş şi pe răzbunător.
Când privesc cerurile, opera mâinilor Tale,
luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, mă întreb:
Ce este omul ca să-ţi aminteşti de el?
Sau făptura umană, ca să te îngrijești de ea?
L-ai făcut cu puţin inferior îngerilor,
L-ai încununat cu mărire şi cu cinste.
L-ai pus stăpân peste lucrul mâinilor Tale,
Le-ai supus toate sub picioarele lui:
Turmele de oi și cirezile de boi
şi toate animalele pustiului;
Păsările cerului şi peştii mării,
și tot ceea ce străbate cărările mărilor.
Doamne, Dumnezeul nostru,
cât de minunat este numele Tău în tot pământul!
Cât este de minunat numele Tău. În Sfânta Scriptură o însemnătate cu totul a parte este atribuită numelui, pentru că el dezvăluie persoana care îl poartă, esența sa profundă. Numele de Domn, atribuit Creatorului, atrage recunoașterea faptului că prin El însuși și prin ființa Sa, este stăpânitorul lumii și de aceea toți oamenii de bunăcredință îl celebrează. Un alt aspect al numelui este legat de o anumită putere pe care o dobândim când cunoaștem numele, identitatea intimă a altei persoane; datorită acestei cunașteri ne putem încrede în El.
Din gura pruncilor şi a nou-născuților Tu înalți laudă. În fața adversarilor săi Domnul pune ca o pavază imnul de laudă al celor mai slabi, al celor aparent neimportanți, pentru că Dumnezeu alege să își manifeste puterea prin cei care pare că nu contează. În privința misterului divin Sf. Ioan Gură-de-Aur spune că: „ceea ce apostolii nu știau încă, era deja cântat de copii”.
Ce este omul ca să-ți amintești de el? Tema cercetării omului din partea lui Dumnezeu o întâlnim adesea de-a lungul Sfintei Scripturi. Domnul își amintește de Israel în robia Egiptului, de Iov în timpul suferinței… Faptul că Domnul nu uită de poporul său se manifestă însă în mod exemplar în misterul răscumpărării, atunci când Mântuitorul coboară din ceruri, îi vizitează pe oameni, le îngrijește rănile și le deschide prin Învierea Sa, porțile speranței și ale bucuriei Împărăției cerurilor.
Pr. Gabriel Buboi, Rectorul Colegiului Pontifical Pio Romeno
