de Tomasso Scandroglio
Am citit pe site-ul Comitatului Părinților din Montelupo Fiorentino (GeniMon), că în această săptămână comitatul va organiza împreună cu Institutul „Baccio din Montelupo”, un seminar pe diferențele de gen adresat tuturor părinților. Titlul întâlnirii este „Dincolo de roz și albastru”. Pe afiș apare un desen în care câțiva copii de diferite etnii se îmbrățișează într-un mod foarte "ecumenic". Băieții îmbrățișează fetele, se îmbrățișează între ei, același lucru fiind valabil și pentru genurile reprezentate de copii.
Tema seminarului este clară. De fapt, pe același afiș se poate citi: „Băieții cu super-eroi și minge, fetițele cu păpuși și farduri: suntem siguri că vrem să-i creștem așa?”. Răspunsul unor părinți normali ar fi cu siguranță, da. Cei de la GeniMon - imaginativi și colorați ca și Pokemon - știu bine acest lucru și se pregătesc pentru a le schimba ideea cu ajutorul conferințelor.
Pe site se poate citi: „diferențele dintre bărbați și femei nu sunt un fapt biologic, înnăscut, ci rezultatul unei condiționări socio-culturale pus în aplicare mai întâi în interiorul familiei și apoi în școală”. Și astfel organele genitale ar fi un dat cultural, păpușa Barbie o armă de inculturare în masă, iar mașinuțele un obiect de depravare masculină.
Apoi se continuă explicând că „a doua parte a seminarului va fi dedicată temei egalității din manualele proiectului Polite, un proiect european privind egalitatea oportunităților, promovat de către Președenția Consiliului de Miniștri din Italia, Departamentul pentru Oportunități Egale”. Ceea ce se întâmplă la Montelupo reprezintă aplicarea proiectului de lege „Fedeli”, care prevede propagarea teoriei de gen în școli.
Seminarul va fi ținut de către Dr. Irina Biemmi, care de mult vreme se dedică acestor aspecte. De mic copil, Biemmi, respectuoasă, încă de atunci, față de egalitatea de gen, trecea de la costumul de balerină la cel de Zorro, după cum ea însăși a declarat. De asemenea, a analizat o serie de basme și povești pentru copii și a rămas șocată de faptul că în acestea bărbații făceau activități de bărbați și femeile de femei. „În mod normal, precizează într-un interviu, 12 profesii sunt de genul masculin: zidar, doctor, pompier, dresor de lei, fermier, mecanic, iar femeilor le sunt atribuite foarte puține profesii: dansatoare, învățătoare, asistente.
Din studiile sale „au apărut unele date tulburătoare. Protagonistele feminine din povești sunt drăguțe, atente și răbdătoare, se joacă de-a gospodinele sau cu păpușile Barbie, petrecând majoritatea timpului în camerele lor. Băieții, în schimb, se joacă cu rachete și tancuri, sunt curajoși, plini de viață, liberi să se miște în afara căminului”. Imaginarul încurajator al susținătorilor teoriei de gen prevede - în cazul în care logica nu este o opinie - femei agresive, indiferente față de alții și nevrotice, și bărbați timizi, care nu mai sunt dispuși să se arunce în pericol pentru a-și apăra iubita.
În realitate, se tratează despre obișnuita temă de eliberare a matriței idealiste. În istorie, la un moment dat, se găsește întotdeauna cineva să spună că ești nefericit pentru că Biserica te asuprește (Protestantismul), nobilii te asupresc (Revoluția franceză), bogații te asupresc (comunismul), bărbații te asupresc (feminismul), și prin urmare trebuie să te revolți. Acum, răzvrătirea este împotriva unui dat genetic, împotriva sinelui, împotriva naturii.
Irina Biemmi, pentru un înțeles corect din punct de vedere sexual, folosește asteriscul, când dorește să se refere la genul copiilor (copil* - bambin*), iar în acest fel nu deservește pe nimeni, explicându-ne că „educația de gen este una care vizează o distensie a stereotipilor culturali cu privire la masculin și la feminin”.
Specializată în distensia stereotipilor și autoarea cărții „Federico și Federica”, ne spune: „sunt fete cărora le place să alerge pe afară și să joace fotbal, precum Federica, și băieți care se distrează jucându-se în bucătărie, precum Federico”. Ea consiliază citirea acestei cărți în școli. Un alt sfat de aplicat acasă și la gradiniță: „amestecarea jocurilor și neîmpărțirea lor pe categorii „pentru băieți” și „pentru fete”, reprezintă un prim pas în crearea unor noi spații de libertate în educația fiilor noștri/fiicelor noastre”. O lumea agitată, dezordonată, cu capul în jos, este idealul Irinei Biemmi, care pregătește o serie de povești pentru copii, în care aceștia vor putea citi povești inversate: „bunica conduce tractorul, bunicul pregătește un tort, un băiat se joacă cu păpușa, iar abominabilul urs al zăpezilor nu este altceva decât un ursuleț drăgălaș căruia îi place să gătească”. Acestea sunt stereotipurile care l-au pictat așa, iar până când nu se vor debloca „modelele prestabilite” nu va putea fi eliberat feminismul care palpitează ascuns sub blana lui aspră.
Revenind la întâlnirea de la Montelupo putem concluziona că „dincolo de roz și albastru” există negru, un spațiu incolor și întunecat în care se dorește să fie închiși copiii pentru a fi transformați în copii cu asterisc pe frunte. Un spațiu în care să fie despuiați de ceea ce sunt pentru a exercita o mai mare violență asupra naturii lor, care impune anumite roluri precum floarea care caută lumina soarelui.
Traducere: Liviu Ursu
