Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Soțul Asiei Bibi s-a întâlnit cu Papa Francisc

 
Soțul Asiei Bibi s-a întâlnit cu Papa Francisc
  • 16 Apr 2015
  • 4047

Soțul Asiei Bibi, Ashiq Masih și fiica lor în vârstă de 15 ani, Eisham, l-au întâlnit miercuri, 15 aprilie, pe Papa Francisc, care şi-a exprimat din nou solidaritatea faţă de creștinii persecutați, scrie site-ul italian Vatican Insider. "Mă rog pentru Asia, pentru voi și pentru toți creștinii care suferă", le-a spus Papa în timpul unui scurt dialog, la sfârșitul audienței generale de miercuri.

Asia Bibi i-a cerut Papei Francisc să se roage pentru ea cu ocazia Paștelui, îndemnându-i pe creștinii pakistanezi să-i ierte pe dușmanii lor, urmând exemplul lui Hristos, să trăiască și să se roage pentru pace.

Ajunşi la Roma cu o seară înainte, soţul și fiica Asiei Bibi continuă turneul lor european în speranța unui sprijin "concret" din partea comunităţii internaționale împotriva pedeapsei cu moartea confirmată de Înalta Curte din Lahore, în octombrie 2014. "Sunt deja șase ani, de când soția mea este închisă, iar situația este foarte îngrijorătoare. Suntem aici pentru a cere ajutor din toate țările europene... Vă rugăm să faceți ceva pentru Asia și minoritatea creștină din Pakistan", a cerut Ashiq Masiq membrilor Parlamentului Italian.

"Vă cer să vă rugați pentru mama mea, pentru familia mea și pentru toți creștinii... Sunteţi speranța noastră, precum și un mare ajutor, mai ales pentru mama", a afirmat Eisham Ashiq, fiica Asiei. Tânăra a povestit cu lacrimi în ochi episodul care a dus la acuzația falsă de blasfemie împotriva mamei sale, la care a fost martoră: "Aveam 9 ani, atunci când mi-au închis mama. Acuzațiile împotriva ei sunt toate false."

Acuzată că ar fi băut apă de la o fântână a musulmanilor, Asia Bibi a fost condamnată la moarte. De atunci ea şi familia ei trăiesc un adevărat calvar. După ce soţul Asiei i-a scris preşedintelui Pakistanez, un nou proces ar trebui să aibă loc în luna mai.

Să ne rugăm şi noi pentru Asia Bibi şi toţi creştinii care sunt persecutaţi pentru credinţa lor.

Traducere: ACC



Sursa:www.aleteia.org