de Gian Guido Vecchi
Doi ani de pontificat ai unui Papă care zguduie Biserica. Protagonistul marilor schimbări în Vatican, Papa Francisc continuă să trăiască în semnul umilinței.
Roma - În camera 201 a Casei Sfânta Marta, în fiecare dimineață alarma sună la ora 04.45, iar luminile se aprind la ferestrele celui de-al doilea etaj, cu vedere spre partea sudică a Bazilicii Sfântul Petru. Nu există ajutoare de cameră sau proceduri de îmbrăcare, Bergoglio face totul singur și nu îi pasă de ceea ce s-a întâmplat mereu, cu variații neesențiale, în secolele precedente. Cu doi ani în urmă a avut loc Conclavul care, a doua zi, pe 13 martie, la ora 18.30, l-a ales Papă pe Arhiepiscopul de Buenos Aires.
Martie 2013, înainte de ivirea zorilor. Se deschide ușa și iese Papa, care îl vede lângă prag pe un tânăr din garda elvețiană, înțepenit și cu privirea fixă, pe care îl întrebă: „Ai stat în picioare toată noaptea, fiule?” Tânărul îi răspunde în șoaptă că a fost schimbat de un coleg. Francisc reintră în cameră și îi aduce un scaun. Se spune, de asemenea că i-a adus și un corn cu gem. Garda elvețiană încearcă să susțină că regulamentul interzice șederea în timpul serviciului (nu mai vorbim de micul dejun servit de către Papa). Dar Papa, ca și unic comandant în Vatican, îl asigură pe tânăr - acesta poate ședea.
Iată, „zidurile” au început să se prăbușească. Începând de la refuzul de a locui în apartamentul papal, deoarece spune „nu pot trăi singur”, rezervându-și o suprafață de 50 de m²: hol, birou, două biblioteci de perete, dormitor monahal, elemente de mobilier din lemn de culoare închisă reduse la esențial, lumini de neon. Nu a fost ușor, dar în doi ani, cei care lucrează în Vatican s-au obișnuit. „Eu încerc să fiu liber, există întâlniri de birou, de lucru...Cu adevărat aș dori să ies, dar nu se poate...Dar apoi viața pentru mine, este cât se poate de normală”, le-a explicat jurnaliștilor, care l-au întrebat dacă nu s-a simțit prizonier, fiind obișnuit de exemplu să circule cu metroul prin Buenos Aires. „Nu, nu. La început da, dar acum au căzut câteva ”ziduri”, cum ar fi: „Papa nu poate!. Un exemplu, pentru a vă face să râdeți: când mergeam să iau liftul, imediat venea cineva lângă mine, pentru că Papa nu putea merge singur cu liftul. De ce? Tu du-te la locul tău, că eu cobor singur!”
Viața Sfântului Părinte este una plină de angajamente și de întâlniri. Înainte de Sfânta Liturghie de la ora 07.00 - în fiecare dimineață de luni până vineri, cu excepția zilei de miercuri când este audiența generală - Papa iezuit, format la meditația ignațiană, rămâne timp de două ore singur în cameră unde face oficiul de dimineață, rugăciunea Psalmilor și se pregătește pentru predică. Cu câteva minute înainte de ora 07.00 ajunge în capelă pentru Sfânta Liturghie, celebrată în prezența angajațiilor Vaticanului și a altor credincioși. Papa îi salută și vorbește cu fiecare, apoi servește micul dejun în reflectoriul comun. Stă la masă cu doi secretari și cu alți angajați, iar șervețelul lui care este asemenea cu al celorlalți, cu excepția cuvintelor „Papa Francesco”, deoarece la început angajații i-l schimbau de trei ori pe zi, după cum a declarat Aldo Maria Valli în cartea „Cu Francisc la Sfânta Marta”. Papa Francisc a spus: „Ce pierdere! De ce este nevoie să se schimbe un prosop curat?”
Apoi încep angajamentele. În biroul Papei ajung scrisorile de la Nunțiaturile din lume, presa, o selecție din miile de scrisori de la credincioși și alte documente. Audiențele și reuniunile au loc în mod normal la Palatul Apostolic, cu anumite excepții, ca și atunci când i-a primit la Sfânta Marta pe Shimon Peres și Mahmoud Abbas, așa că Papa iese aproape zilnic din reședința oficială, sub privirea discretă a gărzilor de corp ale Vaticanului, iar de obicei pentru deplasări folosește un Ford Focus albastru, care era atribuită serviciilor generale, înainte ca Bergoglio să spună „iată, acea mașină mie îmi ajunge”, văzându-o din întâmplare parcată. Parcurge acest drum de la Palatul Apostolic la Santa Marta chiar și de trei ori pe zi.
În jurul orei 13, Sfântul Părinte ajunge în reflectoriu, unde servește prânzul împreună cu funcționarii Secretariatului de Stat, cu epicopi, cu preoți și cu ceilalți din personal. Uneori trece prin bucătărie pentru a saluta. Aici măsurăm gradul alegerii lui Bergoglio, capabil să rupă un climat de „curte” renascentistă, în care „puterea” Vaticanului era măsurată, în a fi admis sau nu în Apartamentul Papei. După prânz, Papa Francisc se întoarce în cameră pentru o jumătate de oră de odihnă, apoi își rezervă un alt spațiu pentru rugăciune, înainte de a începe din nou munca la biroul său de la Santa Marta pentru întreaga după-masă. Reuniuni, scrisori, apeluri telefonice. Cei care sunt aproape de el spun că singurele pauze sunt dedicate rugăciunii Rozariului. Cina este la ora 20.00, dar „seara între ora 19 și 20 stau în fața Preasfântului Sacrament, pentru o oră de adorație și mă întreb: Ce am făcut pentru Cristos? Ce fac pentru Cristos? Ce trebuie să fac pentru Cristos?”, a explicat părintele Antonio Spadaro, directorul publicației Civiltà Cattolica.
După terminarea cinei, în jurul orei 21.00, Papa se întoarce în camera sa în care are un crucifix deasupra patului, un dulap, și un birou pe care este așezată o statuie care îl înfățișează pe Sfântul Iosif dormind, adusă de la Buenos Aires. „Odihna lui Iosif i-a revelat voința lui Dumnezeu”, a povestit în luna ianuarie familiilor din Manila. „Pe biroul meu am o imagine care îl înfățișează pe Sfântul Iosif dormind. În timp ce doarme are grijă de Biserică. Când am o problemă, o dificultate, o scriu pe o bucată de hârtie și o pun sub statuia cu Sfântul Iosif, pentru ca acesta să o viseze”.
Traducere: Liviu Ursu
