Cu ocazia sărbătorii Întâmpinări Domnului, Biserica Blajului a marcat, alături de Sărbătoare, alte 2 momente festive: aniversare a 40 de ani de la primirea preoției a Părintelui Vicar Mitropolitan Ioan Fărcaș (1975-2015) și aniversarea a 94 de ani de la înființarea de către Mitropolitul Blajului Vasile Suciu a Congregației Maicii Domnului (1921-2015).
Marcarea acestor două momente din viața comunității greco-catolice a Blajului s-a făcut prin celebrarea Sfintei Liturghii arhierești, care a adunat în jurul Altarului catedralei, alături de Preasfinția Sa Claudiu episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, un mare număr de protopopi, consilieri și preoți. În cuvântarea sa, Preasfințitul Claudiu, vorbind despre prezentarea la Templu a Mântuitorului a subliniat vocația fiecărui creștin de a fi consacrat Domnului prin sacramentul Botezului, dar cu atât mai mult a consacrării pe care în mod particular o au călugărițele Congregației Maicii Domnului și preoții.
Părintele Profesor Dr. Ioan Mitrofan a prezentat la finalul celebrării o conferință cu tema Preoția, drum spre găsirea lui Dumnezeu, iar interpreta de muzică populară Maria Dan Păucean a interpretat o serie de pricesne și cântece religioase.
În numele Preafericirii Sale Card. Lucian, Preasfințitul Claudiu a transmis părintelui Fărcaș și Surorilor Congregației Maicii Domnului mulțumiri pentru întreaga misiune pastorală împlinită în Biserică și a dorit și pe viitor rodnice realizări.
În semn de apreciere și gratitudine pentru misiunea pastorală și liturgică a părintelui Vicar Fărcaș Ioan Preafericirea Sa Card Lucian a acordat o diplomă onorifică ce urmează să îi fie înmânată personal celui care pentru 40 de ani a slujit la altarul Domnului.
Albumul FOTO realizat de p. William Bleiziffer