Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!

 
Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!
  • 30 Apr 2013
  • 7457


Cu acestă urare de bucurie a fost întâmpinat Domnul nostru Isus Cristos la intrarea Sa în Ierusalim. Cu aceleaşi cuvinte l-au întâmpinat Părintele Ioan Fărcaş – protopopul Blajului, părintele Radu Stejar – paroh greco-catolic al Şonei, împreună cu credincioşii acestei localităţi sau cu cei veniţi din alte părţi, pe Preasfinţia Sa Claudiu Pop – Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj, sosit la Şona în după amiaza zilei de 28 aprilie 2013 pentru binecuvântarea noului lăcaş de cult.

Preasfinţia Sa, însoţit de un sobor de preoţi, a săvârşit slujba sfinţirii apei cu binecuvântarea noii biserici, urmată de rânduiala Vecerniei. Cuvântul de învăţătură al Ierarhului, însoţit de binecuvântarea şi felicitările Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureşan, a fost un moment de profundă meditaţie pentru toţi cei prezenţi. Plecând de la modul umil în care Mântuitorul îşi face intrarea în Ierusalim, Preasfinţia Sa a subliniat necesitatea ca Acesta să fie primit nu doar într-un lăcaş nou de cult, ci şi în Ierusalimul sufletului fiecărui credincios, îndemnând astfel ca parohul împreună cu întreaga comunitate, aşa cum au construit o frumoasă biserică exterioară, vizibilă în mijlocul comunei, tot aşa să zidească biserica interioară, sufletească, un Ierusalim al inimilor în care Împăratul Cristos să fie mereu primit triumfal.

Copleşit de bucuria şi emoţia inerente evenimentutului, Pr. Radu Stejar, în nume personal dar şi în numele întregii comunităţi, a mulţumit înainte de toate lui Dumnezeu pentru binecuvântarea ca odată cu intrarea Domnului în Ierusalim să intre în noua Biserică parohială, Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureşan pentru purtarea de grijă manifestată pe întreg parcursul lucrărilor, Preasfinţiei Sale Claudiu Pop pentru bunăvoinţa şi disponibilitatea de a fi fost prezent în mijlocul acestei parohii, de a binecuvânta lăcaşul şi pentru cuvântul de învăţătură. Nu în ultimul rând mulţumirile au fost adresate vicarilor mitropolitani, protopopilor, preoţilor şi credincioşilor prezenţi în număr mare la această sărbătoare.