Ev Lc 8,41-56
Înainte de a intra în meditaţia cuvântului evangheliei de astăzi, aş vrea să ne reîntoarcem puţin la cea de duminica trecută, ce ne prezintă eliberarea îndrăcitului din ţinutul Gherghesenilor. Ne-am putea întreba: de ce oare atunci când omul eliberat, vindecat, întreg, îi cere lui Isus să-l lase să se alăture grupului ucenicilor, Mântuitorul îl refuză şi îi dă în schimb o altă misiune, aceea de a spune tuturor cât bine i-a făcut Dumnezeu?
Rămânem o clipă interzişi! Oare nu tocmai aceasta este chemarea pe care ne-o adresează Isus, de a-L urma? De ce în acest caz pare să fie altfel?
Adevăratul răspuns ne este revelat în evanghelia de astăzi. Avem două istorii de suferinţă. Două istorii aflate sub semnul morţii. În primul caz, cel al lui Iair, e vorba de o moarte iminentă. În cel de-al doilea de una lentă, dar nu mai puţin înspăimântătoare: o femeie cu scurgere de sânge, aşa cum ne este prezentată. În Vechiul Testament sângele simbolizează viaţa. Deci am putea redefini femeia de astăzi ca pe o persoană din care viaţa se scurge încet-încet.
Dar oare nu ne recunoaştem ? Nu suntem oare, de când ne naştem, persoane din care viaţa se scurge încet-încet? În această femeie, întreaga umanitate, fiecare dintre noi, suntem prezenţi în faţa lui Isus. Atingerea de El opreşte hemoragia vieţii, fiindcă este Stăpânul ei, Cel ce dă Viaţa. Alaiurile morţii încremenesc la atingerea Lui, la fel ca în evanghelia învierii tânărului din Nain. Mulţimii ce îl aşteaptă astăzi la casa lui Iair, îi îngheaţă zeflemeaua pe buze la vederea minunii. Iar Mântuitorul îi scoate pe toţi afară, cu zâmbetul lor mortifer cu tot. La fel va face şi în viaţa noastră atunci când ne vom hotărî se ne atingem cu adevărat de El. Va scoate afară toate alaiurile şi mesagerii morţii. Însă va trebui să ne atingem de El nu ca mulţimea ce-L împresoară, ci ca femeia suferindă.
Și totuşi, care este legătura cu refuzul din evanghelia de duminica trecută? Tocmai această sărmană femeie! Faptul ca ea “a auzit vorbindu-se de Isus”! O fi auzit de la omul eliberat din ţinutul Gherghesenilor? De la un altul? Ce importanţă are? Esențialul e că cineva a vestit cât bine i-a făcut lui Dumnezeu.
Dacă Isus ţi-a atins inima şi viaţa, dacă te-a mângâiat în suferinţa şi în necazurile tale, dacă ai simţit măcar un colţ al hainei Lui mângâindu-ţi existenţa, dator eşti să faci şi tu, din toate acestea, un tezaur pe care să-l păstrezi în inima ta, pe urmele Maicii Sfinte.
Și mai ești dator să vesteşti şi celorlalţi. Dacă nu cu vorba, măcar cu viaţa ta.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
