Poporul, care umbla în întunerec, a văzut lumină mare; celor ce locuiau în țara şi în umbra morţii lumina le-a strălucit "(Is 9,1). "Un înger al Domnului a apărut [păstorilor], și mărirea Domnului a strălucit peste ei" (Luca 2,9). În acest fel ne prezintă liturghia din această noapte sfântă de Crăciun, nașterea Mântuitorului: ca o lumină care pătrunde şi împrăştie cel mai dens întuneric. Prezența Domnului în mijlocul poporului său şterge greutatea înfrângerii și tristețea generată de sclavie, și restabilește bucuria și veselia.
Noi, de asemenea, în această seară binecuvântată, am ajuns la casa lui Dumnezeu prin întunericul ce învăluie pământul, dar conduşi de flacăra credinței care luminează pașii noștri și însufleţiţi de speranța de a găsi "lumina cea mare". Deschizând inimile noastre, avem şi noi posibilitatea de a contempla miracolul acestui soare-copil care luminează orizontul răsărind de sus.
Originea întunericului ce învăluie lumea se pierde în negura timpului. Să ne gândim la obscura clipă în care a fost săvârșită prima crimă, când mâna lui Cain, orbit de invidie, a ucis pe fratele său Abel (vezi Gen 4.8). Astfel, secolele au început a fi marcate de violență, război, ură, opresiune. Dar Dumnezeu, care şi-a pus încrederea în omul făcut după chipul și asemănarea lui, aștepta. El a așteptat atât de mult încât, probabil, la un moment dat ar fi trebuit să renunțe. Însă nu putea renunța, deoarece s-ar fi negat pe sine (cf. 2 Timotei 2:13). Deci, el a continuat să aștepte cu răbdare în fața corupției oamenilor și popoarelor.
De-a lungul istorie, lumina care străpunge întunericul ne dezvăluie că Dumnezeu este Tată și că răbdătoarea lui credincioşie este mai puternică decât întunericul și corupția. Acesta este anunţul din noapte de Crăciun: Dumnezeu nu cunoaște răbufnirea mâniei și nerăbdarea; este mereu acolo, la fel ca tatăl din parabola fiului risipitor, așteptând să vadă de departe întoarcerea fiului risipitor.
Profeția lui Isaia anunță o lumină puternică ce străpunge întunericul. Lumina se naşte în Betleem și este primită de către mâinile iubitoare ale Mariei, de afecțiunea lui Iosif, de uimirea păstorilor. Când îngerii anunță păstorilor nașterea Mântuitorului, fac acest lucru cu urmatoarele cuvinte: "Acesta va fi semnul: veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle" (Luca 02:12)."Semnul" este umilința lui Dumnezeu dusă la extrem; este dragostea cu care, în acea noapte, a asumat fragilitatea noastră, suferința noastră, temerile noastre, dorințele noastre și limitele noastre. Mesajul pe care toată lumea îl aștepta, cel pe care toţi îl căutau în adâncul sufletului, era această gingăşie a lui Dumnezeu: Dumnezeu se uită la noi cu ochii plini de afecțiune, acceptă mizeria noastră, este îndragostit de micimea noastră.
În această noapte sfântă, cand contemplăm Pruncul Isus abia născut și pus într-o iesle, suntem invitați să reflectăm. Cum primim această gingăşie a lui Dumnezeu? Mă las găsit de El, mă las îmbrățișat, sau îl împiedic să se apropie? "Dar eu îl caut pe Domnul" - am putea să ne apărăm. Cu toate acestea, cel mai important lucru nu este să-l căutam, ci să-l las să mă găsească și să mă las mângâiat de iubirea lui. Aceasta este întrebarea pe care Pruncul ne-o pune prin însăşi prezența sa: îi dăm voie lui Dumnezeu să ne iubească?
Și la fel: avem curajul de a accepta cu sensibilitate situațiile dificile și problemele celor din jurul nostru, sau preferăm soluții impersonale, poate eficiente dar lipsite de căldura Evangheliei? Cât de multă nevoie de gingăşie are lumea de astăzi!
Răspunsul creștinului nu poate fi diferit de cel pe care îl dă Dumnezeu. Viața trebuie să fie abordată cu bunătate, cu blândețe. Când ne dăm seama că Dumnezeu este îndragostit de micimea noastră, că El însuși se face mic pentru a ne întâlni mai bine, nu putem sa nu-i deschidem ușa inimii noastre și să-l rugăm: "Doamne, ajută-mă să fiu ca tine, da-mi harul gingăşiei în cele mai dificile situaţii, dă-mi harul de a fi prezent în orice nevoie, harul blândeții în orice conflict. "
Dragi frați și surori, în această noapte sfântă să contemplăm ieslea: acolo "cei ce umblă în întunerec, au văzut lumină mare " (Is 9,1). Au văzut-o oamenii simpli, care au decis să accepte darul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, nu am văzut-o aroganţii, cei mândrii, cei care fac legi în funcție de propriile criterii, cei care se închid în ei înşişi. Să privim ieslea şi să ne rugăm, cerând Fecioarei Maria: "O, Maria, arată-ni-l pe Isus!".
Traducere: CLP