La cateheza audienței generale de miercuri, 2 decembrie 2020, papa Francisc a continuat seria de reflecții biblice despre rugăciune și a vorbit despre sensul binecuvântării. Desigur, Dumnezeu este izvorul binecuvântării, dar omul, creat după chipul și asemănarea sa, este chemat să binecuvânteze la rândul său. O inimă binecuvântată nu trebuie să blesteme. La saluturile finale, papa a făcut un apel la rugăciune pentru Nigeria și a amintit uciderea, acum 40 de ani, a mai multor călugărițe în El Salvador.
Cu o nouă cateheză despre rugăciune, intitulată ”Binecuvântarea”, papa Francisc a continuat seria audiențelor generale de miercuri, dar în sistem online – din biblioteca Palatului apostolic – din cauza restricțiilor sanitare impuse de pandemia de Covid-19.
La începutul catehezei, transmisă live în streaming de Vatican News, un lector a proclamat o pericopă din Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Efeseni (1,3-6): «Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos, întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui! În iubire el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, după placul voinţei sale, spre lauda gloriei harului său cu care ne-a copleşit în [Fiul] său preaiubit».
Încă din primele pagini ale Sfintei Scripturi, a remarcat papa la cateheză, vedem că Dumnezeu binecuvântează în continuu viața, animalele, bărbatul și femeia, ziua de sâmbătă. ”Dumnezeu binecuvântează, dar și oamenii binecuvântează și, în curând, se descoperă că binecuvântarea are o forță specială care îl însoțește pentru toată viața pe cel care o primește și dispune inima omului la a se lăsa schimbată de Dumnezeu”. Altfel spus, Dumnezeu ”cuvântează-bine”, ”bine-cuvântează” și recunoaște că întreaga creație este ”foarte bună” (Geneză 1,31).
Papa Francisc: «Marea binecuvântare a lui Dumnezeu este Isus Cristos, El este marele dar al lui Dumnezeu, Fiul său. Este o binecuvântare pentru întreaga omenire, o binecuvântare care ne-a salvat pe toți. El este Cuvântul veșnic prin care Tatăl ne-a binecuvântat ”în timp ce noi eram încă păcătoși” (Romani 5,8), după cum spune Sfântul Paul, Cuvântul care s-a făcut trup și s-a jertfit pentru noi pe cruce».
”Nu există păcat”, a reluat papa, ”care să poată șterge complet chipul lui Cristos prezent în fiecare dintre noi. Niciun păcat nu poate să șteargă chipul acela pe care ni l-a dat Dumnezeu, chipul lui Cristos. Îl poate murdări, dar nu-l poate sustrage milostivirii lui Dumnezeu. Un păcătos poate să rămână în greșelile lui pentru multă vreme, dar Dumnezeu rabdă până la urmă, sperând că la sfârșit acea inimă se deschide și se schimbă. Dumnezeu este ca un tată bun și ca o mamă bună, este și El o bună mamă: nu încetează niciodată să-și iubească fiul, oricât de mult ar fi greșit”. Papa a evocat aici ceea ce a văzut de multe ori: coada la intrare într-o închisoare, unde multe mame stau și așteaptă ca să intre și să-și vadă fiul la închisoare. Ele știu că lumea le judecă și se rușinează, dar ”fiul lor este mai important decât rușinea”.
Papa Francisc: «O experiență impresionantă este să citești aceste texte biblice de binecuvântare într-o închisoare sau într-o comunitate de recuperare. Să le faci pe acele persoane să simtă că rămân binecuvântate în pofida erorilor lor grave, că Tatăl ceresc continuă să le iubească și să spere că se vor deschide în cele din urmă la bine. Dacă până și rudele cele mai apropiate le-au abandonat pentru că de acum le consideră irecuperabile, pentru Dumnezeu, în schimb, ele sunt întotdeauna fii».
”Unui Dumnezeu care binecuvântează”, a spus mai departe papa, ”și noi, la rândul nostru, răspundem binecuvântând - Dumnezeu ne-a învățat să binecuvântăm și noi trebuie să binecuvântăm – prin rugăciunea de preamărire, adorație și mulțumire”. ”Rugăciunea de binecuvântare este răspunsul omului la darurile lui Dumnezeu: după cum Dumnezeu binecuvântează, inima omului poate răspunde binecuvântându-L pe Cel care este izvorul oricărei binecuvântări” (Catehismul Bisericii Catolice, 2626).
Papa Francisc: «Rugăciunea este bucurie și recunoștință. Dumnezeu nu a așteptat ca noi să ne schimbăm pentru a începe să ne iubească, dar a făcut-o cu mult înainte, pe când eram încă în păcat. Noi nu putem decât să-L binecuvântăm pe acest Dumnezeu care ne binecuvântează. Trebuie să binecuvântăm toate în El, toți oamenii, să-L binecuvântăm pe Dumnezeu și să-i binecuvântăm pe frați, să binecuvântăm lumea. Aceasta este rădăcina blândeții creștine: capacitatea de a se simți binecuvântați și capacitatea de a binecuvânta. Dacă toți am face astfel, cu siguranță nu ar mai exista războaie. Această lume are nevoie de binecuvântare, iar noi putem să dăm binecuvântare și putem să primim binecuvântare. Tatăl ne iubește. Nouă ne rămâne doar bucuria de a-L binecuvânta și bucuria de a-i mulțumi, dar și de a învăța de la El nu să blestemăm, ci să binecuvântăm».
Papa a adăugat liber câteva cuvinte ”pentru cei care s-au obișnuit să blesteme, pentru lumea care are mereu pe buze, chiar și inimă, un cuvânt urât, un blestem. Fiecare dintre noi să se gândească: eu am obișnuința de a blestema astfel? Și să-i cerem Domnului harul de a schimba această obișnuință pentru că noi avem o inimă binecuvântată, iar dintr-o inimă binecuvântată nu poate să iasă un blestem. Domnul să ne învețe să nu blestemăm niciodată, ci să binecuvântăm”.
Vorbind în mod special credincioșilor de limba italiană, papa a îndemnat ca ”timpul liturgic al Adventului, pe care l-am început duminica trecută, să fie pentru fiecare dintre voi un moment deosebit de har”. Iar la nelipsitul salut adresat bătrânilor, tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, a încurajat la trăirea acestui timp de pregătire la sărbătoarea Nașterii Domnului ”cu o atitudine de veghere și de căutare generoasă a voinței lui Dumnezeu”.
La saluturile finale, papa Francisc a făcut un apel la rugăciune pentru Nigeria și a amintit uciderea, în urmă cu 40 de ani, a mai multor călugărițe în El Salvador.
Papa Francisc: «Doresc să dau asigurarea rugăciunii mele pentru Nigeria, din nefericire însângerată din nou de un măcel terorist. Sâmbăta trecută, în nord-estul țării, au fost uciși cu brutalitate mai mult de o sută de țărani. Dumnezeu să-i primească în pacea sa și să întărească rudele lor, să schimbe inimile celor care comit astfel de crime oribile, care ofensează numele său.
Astăzi se împlinesc patruzeci de ani de la moartea a patru misionare din America de Nord, ucise în El Salvador: din congregația Maryknoll, surorile Ita Ford și Maura Clarke, sora ursulină Dorothy Kazel și voluntara Jean Donovan. În 2 decembrie 1980 au fost răpite, necinstite și asasinate de un grup de paramilitari. Își îndeplineau slujirea în El Salvador în contextul războiului civil. Cu avânt evanghelic și întâmpinând mari pericole, duceau alimente și medicamente celor evacuați și ajutau familiile cele mai sărace. Aceste femei și-au trăit credința cu o mare generozitate. Sunt un exemplu pentru toți de a deveni discipoli misionari credincioși».
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, urmată de binecuvântarea apostolică a papei, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
