Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Trimisul special al Papei la Kiev cere respect pentru Biserica Greco-Catolică

 
Trimisul special al Papei la Kiev cere respect pentru Biserica Greco-Catolică
  • 16 Dec 2014
  • 4089
Cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscopul Vienei, l-a reprezentat pe Papa Francisc în Ucraina cu ocazia festivităților care au marcat 25 de ani de la "libertatea dobandită" de Biserica Greco-Catolică din Ucraina. Aniversarea a coincis cu semnarea pe 9 decembrie a unui armistițiu fragil care a redus la tăcere armele după luni de lupte sângeroase între armată și separatiștii pro-ruşi din estul ţării.

În fața Consiliului ucrainean al bisericilor și al organizațiilor religioase, format atât din biserici creștine cât şi din reprezentanți ai comunităților evreiești și musulmane, Arhiepiscopul Vienei a exprimat preocuparea Papei Francisc faţă de conflictul din Ucraina și a cerut liderilor religioşi să lucreze împreună pentru pace și pentru o societate ucraineană mai echitabilă.

"Vindecarea rănilor din trecut și din prezent"

În faţa aceluiaşi consiliu prezidat prin rotaţie în prezent de Patriarhul Filaret al Kievului, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, înființată în 1992 în dezacord cu Moscova, trimisul special al Papei a subliniat în special importanța dialogului ecumenic și interconfesional. "Acest dialog adresează oamenilor un mesaj de speranță și încurajare (...) şi este absolut necesar pentru a vindeca rănile trecutului și ale prezentului.”

După decenii de regim comunist, ateu, oficial în Ucraina, bisericile și religiile au o "adevărată misiune de reconstrucție morală și socială", a spus cardinalul. Interzisă de Stalin în 1946 și anexată cu forţa Patriarhiei Ortodoxe a Moscovei, Biserica Greco-Catolică, reînfiinţată în 1989, are acum mai mult de cinci milioane de credincioşi. (Aceasta s-a născut în 1596 în urma unirii cu Biserica Romei.)

Este inacceptabil ca Moscova să mai considere încă Biserica Unită ca un obstacol în calea apropierii ecumenice cu Roma. "Istoria bisericilor și a comunităților noastre religioase nu ar trebui să fie suportate de credincioșii de astăzi, considerându-i vinovaţi”, a avertizat Cardinalul Schönborn în faţa reprezentanților religioși, inclusiv în faţa reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe supuse Moscovei. „Credincioșii Bisericii Greco-Catolice merită același respect ca și cei al celorlalte comunități din Ucraina”.

 Traducere: ACC