”Europa, unde este vigoarea ta de odinioară?”
"Cum să se redea speranță viitorului astfel încât, pornind de la generațiile tinere, să se regăsească încrederea pentru a continua marele ideal al unei Europe unite și în pace, creativă și întreprinzătoare, respectuoasă față de drepturi și conștientă de propriile îndatoriri?"
La această întrebare, prezentă în discursul adresat membrilor Parlamentului European, Papa Francisc a răspuns făcând trimitere la "Școala din Atena", una dintre celebrele fresce ale pictorului italian Raffaello, păstrată în Vatican, în care sunt reprezentați Platon și Aristotel, primul cu degetul înălțat spre cer, în vreme ce al doilea întinde mâna spre pământ, spre realitatea concretă care trebuie înfruntată. Prin această imagine, Pontiful a dorit să sublinieze faptul că viitorul Europei depinde de redescoperirea legăturii vitale și inseparabile dintre "deschiderea către transcendent, către Dumnezeu, care a caracterizat dintotdeauna omul european și capacitatea practică și concretă de a înfrunta situații și probleme"
"Viitorul Europei depinde de redescoperirea legăturii vitale și inseparabile dintre aceste două elemente. O Europă care nu mai este capabilă să se deschidă în fața dimensiunii transcendentale a vieții este o Europă care riscă să-și piardă, încetul cu încetul, sufletul și de asemenea acel spirit umanistic pe care îl iubește și îl apără."
Papa Francisc a mulțumit pentru oportunitatea de a se adresa celor peste cinci sute de milioane de cetățeni reprezentând cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, amintind că prezența sa la Parlamentul European are loc după un sfert de secol de la vizita efectuată de Ioan Paul al II-lea, la 11 octombrie 1988. Pontiful a observat că s-au petrecut multe schimbări de atunci, spunând că: "unei Uniuni mai extinse, mai influente, pare să i se alăture o imagine a unei Europe mai îmbătrânită și mai comprimată care tinde să se simtă mai puțin protagonistă într-un context care o privește deseori cu detașare, neîncredere și uneori cu suspiciune".
Specificând că se adresează membrilor Parlamentului European pornind de la vocația sa de păstor, Papa Francisc și-a exprimat dorința de a le transmite tuturor cetățenilor europeni un mesaj de speranță și încurajare.
"Un mesaj de speranță bazat pe încrederea că dificultățile pot deveni puternice promotoare de unitate pentru a învinge toate temerile pe care Europa – împreună cu întreaga lume – le traversează. Speranța în Domnul care transformă răul în bine și moartea în viață."
Încurajarea de a reveni la convingerea fermă a Părinților Fondatori ai Uniunii Europene care doreau un viitor bazat pe capacitatea de a lucra împreună pentru depășirea diviziunilor și pentru favorizarea păcii și a comuniunii dintre toate popoarele continentului. În centrul acestui ambițios proiect politic exista încrederea în om, nu atât ca cetățean, nici ca subiect economic, ci în om ca persoană dotată de o demnitate transcendentă".
După ce a subliniat strânsa legătură care există între cuvintele "demnitate" și "transcendent", Pontiful a subliniat semnificația promovării demnității persoanei care presupune să se recunoască faptul că aceasta posedă drepturi inalienabile de care nu poate fi privată după voia cuiva și cu atât mai puțin în beneficiul intereselor economice. Însă, a atras atenția asupra necesității de a nu cădea în echivocuri care pot lua naștere din înțelegerea greșită a conceptului de drepturi ale omului și de o abuzare paradoxală a acestora.
"De fapt, există în prezent o tendință spre o revendicare tot mai amplă a drepturilor individuale care ascunde o concepție despre o persoană umană ruptă de orice context social și antropologic, aproape ca o monadă, tot mai insensibilă față de alte monade din jurul său. Conceptului de drepturi pare să nu-i mai fie asociat conceptul la fel de esențial și de complementar de îndatoriri, astfel încât se ajunge să fie afirmate drepturile individului fără să se țină cont de faptul că fiecare ființă umană este legată de un context social, în care drepturile și îndatoririle sale sunt legate de cele ale altora și de binele comun al societății însăși".
Pornind de la această premisă, Pontiful a subliniat necesitatea aprofundării unei culturi a drepturilor omului care, cu înțelepciune, "să lege dimensiunea individuală, sau mai bine zis cea personală, de binele comun, de acel noi-toți format din indivizi, familii și grupuri intermediare care se reunesc în comunități sociale".
Pontiful a insistat asupra semnificației demnității transcendentale a omului înțeleasă ca fiind capacitatea înnăscută de a deosebi binele de rău, ce este asemenea unei "busole" gravată în inimile noastre. Demnitatea transcendentală a omului, a continuat, înseamnă totodată să se privească la om nu ca la un absolut, ci ca la o ființă relațională, Pontiful evidențiind în acest context singurătatea celor lipsiți de relații, definită ca "una dintre bolile cele mai răspândite în Europa și care "se vede îndeosebi la bătrâni, deseori abandonați propriului destin, dar și în tinerii lipsiți de puncte de referință și de oportunități pentru viitor; [se vede] în privirea rătăcită a migranților veniți aici în căutarea unui viitor mai bun".
Vorbind despre impresia dată de Europa, ce apare "asemenea unei bunici care și-a pierdut fertilitatea și vivacitatea", Pontiful a subliniat că marile idealuri care au inspirat Europa "par să-și fi pierdut forța de atracție, în favoarea tehnicismelor birocratice ale instituțiilor sale". "Când prevalează absolutizarea tehnicii" care sfârșește prin realizarea "unei confuzii dintre scopuri și mijloace" rezultatul inevitabil este cel al unei culturi a debarasării, a spus Papa Francisc, făcând referire la enciclica Caritas in veritate a Papei Benedict al XVI-lea.
În discursul adresat Parlamentului European, Sfântul Părinte a pus în lumină și alte aspecte fără de care nu poate fi redată speranța, printre acestea aflându-se necesitatea de a menține vie realitatea democrației, de a recunoaște centralitatea persoanei umane și de a investi în ambientele în care acesta se formează, în primul rând familia și instituțiile educative.
În ultima parte, Pontiful s-a oprit asupra conștiinței propriei identități și a importanței acesteia, subliniind totodată istoria bimilenară care leagă Europa de creștinism, "o istorie care nu a fost lipsită de conflicte și de greșeli, dar întotdeauna însuflețită de dorința de a construi pentru realizarea binelui".
"A venit momentul să construim împreună o Europă care nu se învârte în jurul economiei, ci în jurul sacralității persoanei umane, a valorilor inalienabile; o Europă care îmbrățișează cu curaj trecutul și privește cu încredere la viitor pentru a trăi pe deplin și cu speranță prezentul său", a spus Pontiful în încheierea discursului către membrii Parlamentului European, cu ocazia vizitei la Strasbourg, din 25 noiembrie 2014.
După discursul din Parlamentul European, Papa Francisc a mers la Consiliul Europei. Fondat în 1949, Consiliul Europei reunește 47 de țări membre, de la Atlantic la Urali și Caucaz. Sfântul Scaun are statut de observator, asemenea Canadei, Japoniei și Statelor Unite ale Americii. Printre obiectivele Consiliului se numără realizarea unei mai strânse unități între statele membre, facilitarea progresului lor social, promovarea principiilor democrației parlamentare, respectării drepturilor omului și ale statului de drept. Dintre cele aproximativ 200 de convenții adoptate până acum, cea mai cunoscută este cu siguranță Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar dintre instituțiile Consiliului, cele mai multe referințe le întrunește Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Secretarul general al Consiliului Europei, funcția cea mai înaltă, este norvegianul Thorbjørn Jagland, ales în 2009 de Adunarea Parlamentară pentru un mandat de cinci ani.
La schimbul de daruri, Papa Francisc i-a oferit secretarului general Jagland un medalion de bronz intitulat ”Îngerul păcii”. Operă unică a artistului italian Guido Veroi, medalionul, cu un diametru de 20 de cm, reprezintă în prim plan un înger, cu capul plecat, care îmbrățișează cu cele două mâini emisfera nordică și sudică a planetei, în gest de ocrotire față de amenințările unui dragon în formă de șarpe. De jur împrejur, medalionul poartă inscripția: ”O lume de solidaritate și de pace fondată pe dreptate”.
În discursul prezentat la Consiliul Europei, Pontiful a mulțumit membrilor adunării parlamentare ”pentru angajamentul depus și pentru contribuția adusă păcii în Europa prin promovarea democrației, drepturilor omului și a statului de drept”. Reliefând că în 2014 Consiliul Europei sărbătorește 65 de ani de la înființare, Papa Francisc a spus că ”proiectul Părinților Fondatori era acela de a reconstrui Europa într-un spirit de serviciu reciproc, care și astăzi, într-o lume înclinată mai mult spre revendicare decât spre slujire, trebuie să constituie cheia de boltă a misiunii Consiliului Europei, în favoarea păcii, libertății și demnității umane”. Pe de altă parte, a continuat Papa, ”calea privilegiată pentru pace – pentru a evita să se repete ceea ce s-a întâmplat în cele două războaie mondiale din secolul trecut – este recunoașterea în celălalt nu a unui dușman de combătut, ci a unui frate care trebuie primit”.
(…) ”Pacea nu este simpla absență a războiului, a conflictelor și a tensiunilor. În viziunea creștină, ea este în același timp dar al lui Dumnezeu și rod al acțiunii libere și raționale a omului care dorește să dobândească binele comun în adevăr și iubire”.
”Cum se poate ajunge la obiectivul ambițios al păcii?” – s-a întrebat Pontiful. ”Calea aleasă de Consiliul Europei este mai întâi de toate cea a promovării drepturilor omului, de care se leagă dezvoltarea democrației și a statului de drept. (…) În acest sediu simt îndatorirea de a rechema importanța contribuției și responsabilității europenilor la progresul cultural al umanității. Și aș dori să o fac pornind de la o imagine pe care o iau de la un poet italian din secolul XX, Clemente Rebora, care într-una din poeziile sale descrie un plop, cu ramurile sale înălțate spre cer și legănate de vânt, trunchiul solid și stabil, cu rădăcinile adânci care coboară în pământ. Într-un anumit sens ne putem gândi la Europa în lumina acestei imagini. În decursul istoriei, ea s-a îndreptat întotdeauna spre înălțimi, spre țeluri noi și ambițioase, însuflețită de o dorință nepotolită de cunoaștere, progres, pace și unitate. Dar înălțarea gândirii, culturii și a descoperirilor științifice este posibilă numai datorită vigurozității trunchiului și adâncimii rădăcinilor care îl alimentează. Dacă se pierd rădăcinile, trunchiul se golește încet și moare, iar ramurile – cândva pline de viață și drepte – se înclină spre pământ și cad. Aici se află, probabil, unul din cel mai de neînțeles paradox al unei mentalități științifice: pentru a păși spre viitor, este nevoie de trecut, este nevoie de rădăcini profunde, este nevoie și de curajul de a nu se ascunde în fața prezentului și a provocărilor acestuia. Este nevoie de memorie, curaj, de utopie sănătoasă și omenească.
”Pe de altă parte – notează Rebora - «trunchiul se adâncește înspre adevăr». Rădăcinile se alimentează din adevăr, care constituie nutrimentul, limfa vitală a oricărei societăți care vrea să fie cu adevărat liberă, umană și solidară. Pe de altă parte – adevărul face apel la conștiință, care este imposibil de redus la condiționări, și este de aceea capabilă să cunoască propria demnitate și de a se deschide spre absolut, devenind sursă de opțiuni fundamentale călăuzite de căutarea binelui pentru ceilalți și pentru sine și spațiu al unei libertăți responsabile.
Este necesar să se țină cont că fără această căutare a adevărului, fiecare devine măsura proprie și a propriei activități, deschizând calea afirmării subiectiviste a drepturilor, în așa fel încât la conceptul de drept uman, care are de la sine o valoare universală, se substituie ideea de drept individualist. Aceasta duce la a fi substanțial nepăsători față de ceilalți și la a favoriza globalizarea indiferenței care se naște din egoism, rod al unei concepții despre om incapabilă să primească adevărul și să trăiască o autentică dimensiune socială”.
În acest sens, papa Francisc a subliniat că ”individualismul face omenește săraci și cultural sterili, pentru că retează, de fapt, acele rădăcini fecunde pe care se înalță pomul. Din individualismul indiferent se naște cultul opulenței, căruia îi corespunde cultura deșeului de care suntem înconjurați. Avem, de fapt, prea multe lucruri, care deseori nu sunt de folos, dar nu suntem în măsură să construim raporturi umane autentice, impregnate de adevăr și respect reciproc. Și în acest fel astăzi avem înaintea ochilor imaginea unei Europe rănite, din cauza atâtor încercări ale trecutului, dar și a crizelor din prezent, pe care nu mai pare capabilă să le înfrunte cu vitalitatea și energia de odinioară. O Europă un pic obosită și pesimistă, care se simte luată cu asalt de noutățile care provin de pe celelalte continente”.
De aici, întrebările papei Francisc adresate reprezentanților statelor europene. ”Europei îi putem cere: unde este vigoarea ta? Unde este acea tensiune ideală care a însuflețit și a făcut măreață istoria ta? Unde este spiritul tău de curiozitate întreprinzătoare? Unde este setea ta de adevăr, pe care ai împărtășit-o lumii până acum cu pasiune? De răspunsul la aceste întrebări va depinde viitorul continentului. Pe de altă parte – pentru a reveni la imaginea lui Rebora – un trunchi fără rădăcini poate să aibă în continuare o aparență vitală, dar în interiorul său se golește și moare. Europa trebuie să reflecteze dacă imensul său patrimoniu uman, artistic, tehnic, social, politic, economic și religios este o simplă rămășiță muzeală a trecutului, sau este în continuare capabil să inspir cultura și să-și deschidă comorile sale omenirii întregi. În a răspunde la această întrebare, Consiliul Europei șiinstituțiile sale are un rol de primă importanță”.
Sursa:ro.radiovaticana.va
